Partidul islamist-conservator Ennahda s-a declarat, luni, câştigătorul primelor alegeri libere din Tunisia, cu toate că rezultatele oficiale vor fi date publicităţii abia marţi.
Interzis mai bine de 20 de ani, partidul îşi merită mai mult decât niciodată numele de „Renaşterea”, scrie cotidianul francez Le Figaro. Formaţiunea va avea o poziţie de forţă în Adunarea constituantă, care va trebui să redacteze textul Constituţiei tunisiene, şi care trebuie să desemneze un guvern până la noile alegeri generale care ar urma să aibă loc peste un an.
Potrivit Instanţei Superioare Independente a Alegerilor, citată de presa franceză, Ennahda ar urma să obţină aproximativ 40 la sută din voturile exprimate şi să ocupe prin urmare 60 de locuri din cele 217 ale Parlamentului.
Un purtător de cuvânt al partidului, Yusra Ghannouchi, a spus, potrivit BBC, că: „Tunisienii au votat de fapt pentru acele partide care au luptat constant pentru democraţie şi împotriva dictaturii lui Ben Ali”.
Participarea la vot, la primele alegeri libere organizate după primăvara arabă, a fost copleşitoare. Secretarul-general al comisiei electorale, Bouabaker Bethabet, susţine că mai mult de 90 la sută dintre cei 4,1 milioane de cetăţeni înregistraţi pe listele de vot au mers la urne. La acest scrutin, au candidat peste o sută de partide, iar sute de observatori străini şi mii de observatori locali au monitorizat desfăşurarea alegerilor.
Victoria islamo-conservatorilor nu este o surpriză fiindcă în lipsa altor alegeri libere, ponderea acestei formaţiuni era estimată, conform sondajelor preelectorale, între 20 şi 40 la sută din opţiunile de vot. Totuşi, avansul pe care îl iau islamiştii în Tunisia precum şi instaurarea shariei (a legii islamice) în Libia nu poate să nu îngrijoreze şi să pună semne de întrebare legate de succesul viitorului parcurs democratic al acestor ţări.
Presa franceză relatează cu îngrijorare cum primăvara arabă ar putea fi urmată de o toamnă islamistă. De pildă, cotidianul Liberation scrie că „încheierea dictaturior din lumea arabă riscă să instaleze islamul politic la putere” fiindcă „aspiraţia de libertate nu generează în mod miraculos o societate laică”.
