5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialIrlanda vrea condiţii mai uşoare privind datoriile, pentru a susţine planul european...

Irlanda vrea condiţii mai uşoare privind datoriile, pentru a susţine planul european de austeritate

Irlanda ar trebui să obţină o reducere „semnificativă” a poverii datoriilor pentru ca populaţia să aprobe prin referendum noile măsuri de austeritate fiscală convenite de liderii europeni, a declarat duminică un secretar de stat din Ministerul de Finanţe de la Dublin.

„Ideea că am putea avea un referendum fără un acord pentru o rearanjare substanţială a datoriei pur şi simplu nu stă în picioare. Ar trebui să avem un acord asupra datoriilor înainte de a prezenta o astfel de întrebare populaţiei, iar această situaţie începe să fie înţeleasă la nivel european şi ne pune într-o poziţie mai puternică”, a declarat secretarul de stat Brian Hayes, într-un interviu pentru publicaţia The Sunday Business Post, citat de Mediafax.

Hayes nu a putut fi contactat imediat pentru a confirma comentariile.

Irlanda a anunţat oficial că va aştepta până la definitivarea textului final al planului fiscal european, probabil la începutul anului următor, înainte de a decide dacă va organiza un referendum pentru ratificarea acordului.

Potrivit UE, acordul va intra în vigoare după ce va fi ratificat de nouă ţări din zona euro, ceea ce înseamnă că uniunea monetară nu va fi nevoită să aştepte ratificarea de către Irlanda.

Totuşi, un vot negativ al Irlandei ar crea probleme atât la Dublin, cât şi la Bruxelles, prin întărirea ideii unei Europe cu două viteze şi ridicând semne de întrebare în legătură cu angajamentul Irlandei faţă de euro.

Chiar şi înainte de ideea referendumului, oficialii irlandezi au încercat să convingă creditorii de la UE, FMI şi Banca Centrală Europeană să reducă povara datoriilor ţării prin diminuarea costurilor salvării băncilor locale de către stat.

Irlanda ar vrea să folosească schimbările aduse fondului de urgenţă al zonei euro pentru a-şi refinanţa costurile salvării sectorului bancar în timpul crizei financiare.

Doar dobânda pentru susţinerea Anglo Irish Bank şi Irish Nationwide Building Society se ridică la 17 miliarde de euro. Extinderea perioadei de plată a sumei de 30 de miliarde de euro folosită pentru ajutarea celor două bănci ar ajuta Irlanda, a spus Hayes.

Ţările din zona euro şi statele din afara blocului monetar, cu excepţia Marii Britanii, au convenit, săptămâna trecută, să încheia până în martie un tratat interguvernamental care vizează consolidarea şi intregrarea fiscală puternică la nivelul UE. Acordul presupune în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european. Mai multe ţări au acceptat acordul convenit la Bruxelles, însă cu rezerva consultării parlamentelor naţionale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă