E imposibil să nu remarci, mai întâi și mai întâi, că Irina continuă să profite de culoarul pe care singură și l-a creat.
Explicam data trecută de ce e greu să susții un upset cu o a doua victorie – pe scurt, pentru că absolut toată dinamica se schimbă fundamental pentru tine -, dar Irina a reușit să confirme pentru a doua oară victoria cu Kerber și a intrat deja în alte ape. Begu a început să se simtă tot mai în largul ei la Melbourne, ceea ce se vede în felul în care survolează situațiile critice din joc. Cu Witthoeft, presiunea era pe româncă. Anul trecut, acest meci ar fi fost unul de nivel challenger. Anul acesta, cele două au jucat cu 10.000 de spectatori, cu miză un loc între ultimele 16 jucătoare de la Australian Open. Dar Witthoeft, în ciuda parcursului ei punctat cu câteva victorii zdrobitoare, rămânea outsider, jucătoarea cu prea puține de pierdut: victoria ei din turul 1 de la AO a fost și prima ei reușită la nivel de WTA, așa că e lesne de înțeles că orice ar fi venit în plus, ar fi fost un bonus.
Aflată, la rându-i, în fața unei premiere absolute, Irina a început mai bine, desprinzându-se la 3-1, dar niciuna dintre jucătoare n-a reușit să găsească un pic de constanță, greșelile neforțate și break-urile ținându-se lanț. Condusă cu 4-3, Irina a răspuns curățându-și jocul la momentul potrivit, legând o serie de trei game-uri la rând pentru primul set.
