Iranul, stăpânul din umbră al Damascului

Până de curând piesă majoră a „Axei răului“ pentru SUA, Iranul pare decis să lanseze o mare ofensivă diplomatică regională pentru a scăpa de această imagine stânjenitoare, dar mai ales pentru a-şi impune leadershipul.

În timp ce valuri de refugiaţi sirieni – sau pretinşi sirieni – invadează Europa, Rusia şi Iranul se înghesuie să-l susţină pe liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, o marionetă pentru Moscova şi Teheran care le permite să împartă şi să controleze teritoriul sirian, potrivit propriilor interese. Eforturile militare de ultimă oră ruse şi iraniene sunt concentrate în Lattakia, zona alawită, pregătită ca ultim refugiu pentru Assad, în cazul căderii Damascului.

În plan diplomatic, Rusia şi Iranul au ieşit pe scenă fiecare propunând un plan de pace pentru Siria, Moscova pedalând pe o coaliţie internaţională contra terorismului din care ar face parte, cum altfel, şi regimului lui Bashar al-Assad.

Progresele militare ale Statului Islamic în Siria îngrijorează Iranul, în timp ce Turcia, ocupată cu kurzii, Arabia Saudită implicată în Yemen, nu par preocupate cu adevărat. Doar ruşii şi iranienii vor menţinerea la putere a lui Bashar al-Assad. În acest context, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a efectuat o vizită în Siria pentru a se pune de acord cu liderul sirian asupra unui plan de pace. Recent, al-Assad a recunoscut că armata sa este depăşită de forţele SI. Damascul este înconjurat de combatanţi rebeli care lansează zeci de rachete asupra cartierelor rezidenţiale, iar forţele guvernamentale lansează raiduri aeriene şi bombardamente asupra sectoarelor controlate de insurgenţi.

Modificarea situaţiei militare a generat un balet diplomatic. De o parte, diplomaţii ruşi şi iranieni caută o soluţie politică pentru salvarea suveranităţii lui Bashar al-Assad, diminuând rolul Hezbollahului. Ruşii şi iranienii sunt pregătiţi pentru concesii astfel încât citadela siriană, ultima contra SI înaintea contagiunii în Liban, să nu cadă. Pe de altă parte, Arabia Saudită şi Turcia doresc să profite de slăbirea lui Assad, pentru a-i împărţi teritoriul în două zone de influenţă, şi se bazează pe SI pentru a-şi atinge scopul. Iar în ce priveşte diplomaţia americană, reechilibrarea cu Iranul îi permite pentru prima oară după multă vreme să joace rolul de arbitru. De partea israeliană, o prea mare slăbire a regimului lui Bashar al-Assad ar reprezenta o ameninţare, şi ne putem aştepta la o poziţie relativ nuanţată din partea sa, arată analişti occidentali avertizând că un eşec al diplomaţiei în Siria poate duce la violenţe fără precedent.

Influenţa în regiune

Planul de pace pentru Siria pe care Iranul îl va propune în această lună la ONU se înscrie într-un context de ample manevre diplomatice, menite să răspundă prăbuşirii militare a regimului de la Damasc şi necesităţii concentrării efortului militar al rebelilor şi aliaţilor lor contra Statului Islamic. În cadrul recentului turneu regional, ministrul iranian de Externe a efectuat vizite în Siria şi Liban şi apoi la Islamabad, capitala Pakistanului, pentru întrevederi cu responsabili pakistanezi pe diverse probleme, inclusiv lupta contra terorismului. Dacă la Damasc a avut discuţii cu liderul sirian, la Beirut Zarif a avut o lungă întrevedere cu secretarul general al Hezbollahului libanez, Sayyed Hassan Nasrallah, după discuţiile cu premierul libanez, Tamman  Salam.

Soleimani, la Moscova

Şeful Forţei al-Qods, unitate de elită însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei iraniene (Pasdarani), generalul iranian Qassem Soleimani este foarte ocupat în aceste zile. Trupele sale luptă cu trupele siriene şi a fost văzut şi în Irak, alături de combatanţii şiiţi, când s-au dus lupte pentru reluarea oraşului Tikrit de sub cotrolul SI, în martie. A avut timp să meargă şi la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Tema discuţiilor este un mister, existenţa călătoriei sale, la 13 august, fiind dezvăluită de Fox News şi de media iraniană, apoi confirmată de Departamentul de Stat american, care şi-a exprimat preocuparea. Această călătorie la Moscova este pentru Departamentul de Stat o „violare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi un grav motiv de preocupare pentru Consiliu, dar şi pentru SUA”.

Generalul Soleimani, ca răspuns la coaliţia de grupări islamiste care vor să cucerească Damascul, a anunţat o „surpriză” pe teatrul sirian de operaţiuni. Adică un angajament masiv al Teheranului alături de forţele lui Assad, din ce în ce mai epuizate după  patru ani de război şi incapabile să reia ofensiva pentru recuperarea oraşelor pierdute în ultimul timp – Idlib, Jisr-al-Chugur, Palmira…

Controlarea Siriei

Soleimani este prezent de luni de zile pe fronturile irakian şi sirian. El a declarat la radiodifuziunea iraniană că „în zilele ce vin, lumea va fi surprinsă de ceea ce pregătim, în cooperare cu şefii militari sirieni”. Deja Teheranul, în special generalul Soleimani, par să dirijeze operaţiunile militare în Siria. Se poate vedea în regiunea Lattaquia, în inima „redutei alawite” unde oamenii regimului sirian se vor retrage dacă pierd Damascul. Se pare că Teheranul nu a apreciat modul în care generalii sirieni conduc războiul, mai ales ofensiva contra metropolei Alep, care a eşuat să taie aprovizionarea rebelilor. Strategia iraniană diferă de cea a Damascului şi preferă să controleze mai puţine teritorii dar chiar să le controleze.

Teheranul are în vedere trimiterea de zeci de mii de oameni înarmaţi în Siria pentru protejarea „redutei alawite” de avansarea jihadiştilor. Soleimani a efectuat în aceste zile o vizită „secretă” în nordul Siriei. Alte componente ale puterii iraniene, în special puternicul grup Ansar e-Hezbollah, cer trimiterea de 50.000 de oameni înarmaţi pentru a bloca avansarea rebelilor sunniţi conduşi de grupul islamist Frontul al-Nosra, susţinut de Arabia Saudită şi Qatar. Iranul este din ce în mai prezent alături de armata siriană şi în pofida fricţiunilor, în realitate Teheranul pare să dispună în mare parte de viitorul regimului alawit sirian. Potrivit analiştilor, Iranul se pregăteşte să pună „zăvorul” ţării alawite şi, mai important, să garanteze conexiunea între această zonă siriană şi capitala Damasc, ameninţată în prezent de rebelii jihadişti. Până acum, oficial, Iranul asigura că nu a oferit decât o „susţinere logistică” aliatului său sirian.

„Stilul“ iranian?

„Stilul” lui Soleimani s-a manifestat în carnagiul perpetuat de aviaţia regimului sirian la Duma, la periferia Damascului, o aglomerare urbană bastion al opoziţiei lui Assad. La 16 august a avut loc cel mai dur atac aerian de la debutul conflictului, aviaţia lansând rachete, bombe incendiare şi barili de explozibili  asupra principalei pieţe în aer lider din Duma. Bilanţul – 100 morţi, 250 răniţi, toţi civili, bărbaţi, femei şi copii, care au agonizat ore întregi sub dărâmături. Nici vorbă de combaterea insurgenţilor, ci de terorizarea populaţiei. Barilii de explozibili, flagelul războiului în Siria, sunt adevărate arme de distrugere în masă care împiedică civilii să găsească vreun refugiu. Se pare că surprizele promise de generalul Soleimani abia vor urma. 

În ultimele săptămâni, Iranul a trimis 15.000 de combatanţi în Siria, iar miliţii populare compuse din combatanţi iranieni, irakieni şi afgani au sosit în regiunea Damasc şi în provincia vecină Lattakia.