6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialiPad: cool, dar cu lipsuri

iPad: cool, dar cu lipsuri

Lansarea tabletei iPad a avut totuşi efectul scontat de Apple: în prima zi de la lansare a vândut 300.000 de unităţi, ceea ce înseamnă că a fost vorba despre un succes chiar mai mare decât cel înregistrat de iPhone, care a fost cumpărat în prima zi de „numai” 270.000 de entuziaşti. Acestea ar fi cifrele oficiale, însă analiştii americani estimează că Apple ar fi vândut aproape 700.000 de iPad-uri. Ei adaugă că ar fi fost mai mulţi doritori dacă Apple nu ar fi ales să livreze deocamdată doar varianta cu posibilitate de conectare la internet prin Wi-Fi, versiunea, care va încorpora şi spaţiu pentru un SIM de date 3G, urmând să sosească pe piaţă puţin mai târziu, la sfârşitul acestei luni. Mai mult, din cele comunicate de Apple, fanii s-au năpustit şi asupra App Store – care a fost ali-mentat cu 1.000 de aplicaţii noi – şi au descărcat în aceeaşi zi peste un milion de aplicaţii şi 250.000 de cărţi în format electronic. Şi atunci, cum sună o primă impresie exprimată? „Îi mulţumesc companiei Apple pentru acest minunat nou device… Jocurile sunt tot ceea ce am sperat de la un iPad… Câteva dintre jocurile mele favorite, cum ar fi N.O.V.A. şi Zen Bound, se mişcă, de departe, mai bine. Iar ca e-reader îmi place mult mai mult decât Kindle-ul meu”, spune Jeff din Salt Lake City.

Ecranul face toată diferenţa

În mod clar, ceea ce impresionează de la prima vedere este display-ul: „Apple chiar nu a glumit când a spus că ecranul iPad-ului va fi minunat! Nu este vorba doar despre un «extra screen» care le-a permis dezvoltatorilor să creeze apli-caţii mai uşor de utilizat, dar are şi culori senzaţionale, iar unghiul de vizualizare este de aproape 180 de grade”, a comentat ReadWriteWeb. „La sfârşitul primei zile de cumpărături, a fost clar pentru toată lumea că dimensiunea ecranului face toată diferenţa în comparaţie cu un iPod Touch, primul dispozitiv care a impresionat cu ecranul său multitouch.”
Al doilea lucru care impresionează este viteza mare cu care pot fi frunzărite paginile web; trecerea de la modul peisaj la portret durează doar o secundă şi, în general, aplicaţiile pot fi manevrate tactil foarte uşor şi se deschid extrem de rapid. Practic, minunata experienţă de pe iPhone a fost completată cu un ecran mai mare, mai frumos, mai confortabil.

Unii se gândesc să returneze aparatul

Însă, după numai câteva ore, au apărut şi primele reclamaţii. Astfel, la numai o zi de la lansare, Apple a primit mai multe plângeri pe site-ul său de la cei care afirmau că iPad nu reuşeşte să se conecteze la reţeaua Wi-Fi sau că semnalul este foarte slab.
Explicaţia ar putea fi dată de faptul că la iPad antena Wi-Fi este localizată în spatele logo-ului Apple şi este foarte mică. Însă, pentru un dispozitiv creat special pentru navigarea pe internet, aceasta s-ar putea dovedi a fi o problemă mai mult decât gravă, o dată ce unul dintre noii posesori de iPad a scris pe site-ul Apple: „Nu voi da 500 de dolari pe ceva ce nu pot folosi. Mâine am să returnez aparatul”.
Apoi, în surdină, au fost puse pe tapet şi celelalte lipsuri. În primul rând, aplicaţiile pentru iPhone nu au fost optimizate pentru iPad şi nu se pot utiliza la justa lor valoare, iar faptul că orice altă aplicaţie din altă sursă decât Apple nu are ce căuta pe acest device i-a cam demoralizat pe fani. Cei care au fost însă întotdeauna la curent cu politica restrictivă a companiei americane, chiar dacă au acceptat acest lucru, nu au mai înţeles la fel de uşor continua-rea frecuşurilor dintre Apple şi Adobe pe banii lor: faptul că nu pot fi văzute website-urile care folosesc Flash este, astfel, încă un motiv de nemulţumire. Explicaţiile celor de la Apple – că susţin un nou format pentru fişierele video, HTML 5 – nu au încălzit pe nimeni, pentru că acest format nu este folosit de prea multe site-uri în prezent. Iar imposibilitatea de a rula mai multe aplicaţii în acelaşi timp (cum face totuşi orice alt netbook mai ieftin) a scos multe alte oftaturi de la entuziaştii „Mărului” („Apple”, în limba română).
În plus, cei care au fost prezenţi în magazine la primul contact al fanilor cu mult doritul gadget povestesc că puştii înnebuniţi după videochat deja se plângeau de faptul că iPad nu are nici un fel de cameră video. Şi asta, pe lângă faptul că lipseşte cu desăvârşire posibilitatea de conectare prin USB, ceea ce face mai dificil transferul de fişiere sau conectarea la un mouse ori o tastatură tradiţională.
Şi atunci, cu aceste lipsuri majore, de ce să da i banii pe un astfel de dispozitiv? Un posibil răspuns la această întrebare a fost dat tot de unul dintre noii posesori ai unui iPad: arată „cool de tot” şi se integrează în „cultura IT” a unor segmente de pe piaţa consumatorilor.

Competiţia nu doarme!

HP a anunţat lansarea tabletei Slate, la fel de atractivă şi de subţire ca iPad, dar care foloseşte sistemul de operare Windows 7 şi permite rularea aplicaţiilor Flash, un mare avantaj faţă de iPad, lipsit de această platformă. „Cu Slate te poţi bucura de toate experienţele pe care ţi le oferă web-ul fără a face sacrificii”, a subliniat Phil McKinney, vicepreşedinte HP, într-un post pe blogul companiei. HP nu a dat încă detalii despre preţ sau despre lansarea produsului, dar a indicat că acesta va fi disponibil începând din anul curent.
Şi taiwanezii de la Asus lansează în iunie primul tablet PC, un gadget cu ecran de 10 inch, derivat din Eee PC, scrie Computerworld. Terminalul va fi prezentat în Taiwan la Târgul de tehnologie „Computex” din iunie.
Se aşteaptă ca tablet-ul să aibă ecran de 10 inch, procesor Nvidia Tegra 2 şi poate chiar sistemul de operare Android al Google. Compania va prezenta două variante de tablet PC şi e posibil ca una să aibă procesor Intel Atom şi sistem de operare Windows.

UTILIZARE

La ce este bun iPad-ul

Jocuri. Utilizatorii pot descărca jocuri din iTunes App Store. Datorită ecranului foarte mare, entuziasmul jucătorilor va fi mai mare decât atunci când foloseau iPhone.
Audio/video. Prin iTunes se pot încărca clipuri audio sau video, dar şi filme întregi.
Internet – fiind optimizat pentru accesarea site-urilor de socializare gen Facebook şi Twitter.
E-mail. Aplicaţia de citire a poştei electronice este mult mai dezvoltată decât cea integrată în iPhone. Aplicaţia este cea disponibilă în sistemul de operare Mac OS X şi se numaeşte, simplu, „Mail”.
eReader. Prin aplicaţia iBooks, utilizatorul are acces la milioane de cărţi. Preţul pentru fiecare volum oscilează între 9,99 şi 14,99 dolari.

PREŢURI

iPad 16GB – 499 dolari
iPad 32GB – 599 dolari
iPad 64GB – 699 dolari

În Europa, preţurile se transformă, de regulă, în euro şi se adaugă TVA.

Cele mai citite

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă