Iosif Sava s-a luptat pentru cultura ca nimeni altul. A facut cu indarjire lobby cultural. Sufletul i-a fost ranit atunci cand a trebuit sa paraseasca, obligat, televiziunea. Unii l-au iubit, altii nu l-au placut. Si unii si altii cred ca gandesc acum precum criticul muzical Dumitru Avakian: "Nu cred ca exagerez de spun ca mi-este dor de Iosif Sava. Nu cred ca ma las prada nostalgiilor.".
Iosif Sava s-a nascut pe 15 februarie 1933 la Iasi, intr-o familie de evrei in care se facea muzica de peste trei secole. A urmat Consevatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, dar si Facultatea de Filozofie de la Universitatea din Bucuresti. A desfasurat o intensa activitate muzicala, dar si de jurnalist, pasionat fiind de comentarea si raspandirea fenomenului muzical. Din 1951 isi incepe activitatea de editor muzical la Radio, din 1972 realizand emisiunile "Invitatiile Eutherpei", "Cronica muzicala" si "Viata muzicala in actualitate". Din 1980 a inceput activitatea in televiziune, realizand saptamanal emisiunea "Serata muzicala". A fost si un scriitor prolific, cu un mare numar de carti cu profil muzical, dar si jurnale de calatorii. S-a stins din viata pe 18 august 1998.
Credea in puterea muzicii de a influenta in bine
"Muzica e facuta pentru stadioane", spunea Iosif Sava cu vocea lui placuta pentru unii, enervanta pentru altii, dar cu siguranta inconfundabila. Cel a carui Serata muzicala, "golea strazile Bucurestiului precum serialul Dallas", dupa cum frumos spunea scriitoarea Silvia Kerim, nu fusese pe un stadion in viata lui pentru ca a trebuit sa renunte la placerea cultivarii sportului in favoarea… muzicii. A popularizarii ei. In ceea ce priveste educatia muzicala a copiilor, incepand de pe bancile scolii, Iosif Sava considera ca acestia copiii "trebuie sa asculte muzica si maximum sa deosebeasca un Mozart de un Beethoven sau de un Enescu, trebuie sa aiba sentimentul capodoperei. In bagajul de cunostinte al copilului trebuie sa fie 20-30 de lucrari. Sa faca legatura intre muzica si filosofie, muzica si literatura…"
Cea careia ii spunea intr-un interviu aceste lucruri, Oltea Serban Parau, redactor-sef Radio Romania Cultural, crede cu tarie ca "personalitatea lui coplesitoare a "produs" numerosi iubitori de muzica, pentru care, inainte de a-l vedea pe Iosif Sava, muzica clasica parea ceva intangibil". Si tot ea continua "Iosif Sava credea in puterea presei de a schimba mentalitati si mai ales credea in puterea muzicii clasice de a-i influenta in bine pe cei care o asculta. De aceea, nu precupetea nici un efort pentru a face lobby in favoarea muzicii clasice, iar in acest moment, cu siguranta Iosif Sava ne lipseste mai mult ca oricand."
Abilitatea de a starni controverse fructuoase
Cu o tandrete usor amuzanta, muzicologul Elena Zottoviceanu, cea careia cu doua zile inainte de a se interna in spital Iosif Sava ii impartasea, cu entuziasmul ce-l caracteriza, proiecte de viitor, printre care si acela de a face o editura muzicala, ne vorbeste despre aceeasi pasiune nelimitata, neingradita de nimic, pentru muzica.
Muzica a fost marea lui pasiune. Dar una pe care tinea sa ne-o impartaseasca tuturor. De aceea a combinat-o cu o activitate media neobosita. Era cea mai buna modalitate de a duce muzica pe stadioane, dupa cum afirma. "Realizatorul de emisiuni Iosif Sava stia ca lucrul cel mai important este sa reusesti sa interesezi publicul, sa-i tii atentia treaza asupra subiectelor pe care vrei sa i le prezinti. Iar in acest sens apela la toate "secretele" meseriei pentru a-si dramatiza emisiunile."
In opinia criticului muzical Dumitru Avakian, Iosif Sava stia sa starneasca controverse deseori suparatoare, dar care erau capabile a naste idei. Seratele lui muzicale erau veritabile spectacole, indiferent unde aveau loc, in fata microfonului sau a camerei de televiziune. Avand ca baza de plecare muzica, discutia in cadrul "Seratelor…" se constituia "intr-o mare acolada intelectuala", dupa care revenirea la muzica se facea, fie firesc, fie in mars fortat. "Pastrau aparenta spontaneitatii, a evolutiilor fortuite. Erau insa temeinic pregatite. Documentarea asupra temei propuse era atent rostuita. Cu aleasa abilitate, in bratele hazardului, spre deliciul publicului intelectual, erau impinsi partenerii de discutii, participantii la colocviu. Rezultatul era spectaculos. Deseori fascinant. Avea abilitatea de a starni controverse fructuoase."
Entuziasm si putere mare de munca
Desi era foarte ambitios, foarte dornic sa iasa in fata, cu o puternica dorinta de a fi lider, dar lider a ceva de foarte buna calitate, dupa cum spune Elena Zottoviceanu, nu era un singuratic in meserie. Isi selecta cu atentie echipa, isi dorea sa fie inconjurat de colegi, voia sa-i antreneze si pe ceilalti. Avea pentru acest lucru un mare entuziasm, un entuziasm care, ce-i drept nu era intotdeauna dublat si de multa rabdare.
"Lucrand cu el, am putut observa atunci cand mi-a aprobat emisiunea "Casuta cu povesti" ca ramasese un mare copil. Reusea sa se bucure ca un copil ori de cate ori intra la cabina unde faceam montajul electronic. Imi amintesc cu placere cu cata bucurie a exclamat: A, Alba-ca-Zapada! De parca ar fi pornit inapoi pe cararile copilariei si ar fi dat nas in nas cu Alba-ca-Zapada." spune Silvia Kerim. O mare putere de munca il caracteriza. In delegatii, la festivaluri, nu iesea niciodata cu ceilalti colegi. Asculta muzica, scria, asculta si scria. Nimeni si nimic nu reusea sa-l scoata din lumea muzicii. Se scula dis de dimineata si se aseza la masa de scris. Toata ziua era intr-un freamat.
Silvia Kerim isi aminteste de o delegatie in 1995, cu ocazia sarbatoririi a 50 de ani de cand luase fiinta ONU, cand, la intoarcere, toata lumea, sleita de oboseala, dormea dusa. Singurul care citea era Iosif Sava. Il avea invitat in aceeasi zi, dupa-amiaza, pe Horia-Roman Patapievici si-si pregatea emisiunea, citind doua din cartile lui, abia aparute. In timp ce colegii lui ajungeau la redactie pe la 9.00-10.00, el venea foarte devreme, intra in biblioteca si citea. Era extrem de minutios in tot ceea ce facea. Ii placea sa fie documentat la zi atat cu evenimentele politice interne si internationale cat si cu cele culturale. A scris nenumarate carti, adesea platind din buzunar avion, hotel, doar pentru a fi prezent la mari festivaluri de teatru si muzica din lume.
"Ii era teama de greseli politice, deaorece stia ca asta insemna decapitarea emisiunii. Cand un invitat mai naravas se pornea, imediat, cu vocea lui inconfundabila il acoperea, devia discutia sau il oprea. Uneori te certai cu el, alteori te enerva ca vorbea prea mult. Nu era insa ranchiunos. Avea un fel de bunavointa, de toleranta fata de oameni. In felul lui, el iubea oamenii. Uneori repezit, alteori brutal. Iti punea o intrebare si nu apucai sa-i raspunzi, ca el iti si intorcea spatele si pleca.", spune Elena Zottoviceanu.
Cauta formule noi, atractive
Iosif Sava, cu statura lui impunatoare si vocea grava, profunda, putea crea impresia celor care il urmareau la Tv ca este o persoana trufasa, elitista si academica. Avea, dupa cum am mai spus, tendinte de lider, isi dorea si ii placea popularitatea. Era bucuros cand oamenii il opreau pe strada si statea cu ei la discutii. Toate scrisorile pe care le primea, le pastra, pentru ca apoi sa le regasim in jurnale lui. Unele dintre aceste scrisori il raneau, dar in timp reusise sa-si creeze o armura de aparare. Cei care l-au cunoscut, au lucrat cu el ani de zile, au cu totul alta parere. Elena Zottoviceanu spune ca: "Avea o atitudine usor zeflemista fata de prosti. Putea fi chiar jignitor cu unii, dar pe oamenii la care tinea, pe care-i aprecia, nu-i ataca niciodata. Incerca sa pastreze un standard foarte ridicat in tot ceea ce facea. Si, lucru foarte important, incerca, in masura posibilului, sa fie obiectiv si la un anume nivel. Cauta tot timpul formule noi, atractive.". Tot de la ea am aflat ca era un om cu foarte mult umor si deschis la foarte multe lucruri. De exemplu, ii placea foarte mult teatrul. Era un fin comentator. Si de fiecare data dupa ce vedea o noua piesa reusea sa surprinda un anumit aspect. Era punctul lui de vedere, nu mergea pe carari batatorite. Ii placea sa discute cu oamenii de la egal la egal. Avea o tenacitate extraordinara cand era vorba de emisiuni culturale. Silvia Kerim tine sa sublinieze acest lucru: "Acest om, ce parea mai degraba sfios, fragil, in ciuda staturii lui masive, a reusit ani de-a randul sa impuna un program dedicat culturii. Intrucat Dumnezeu mi-a dat norocul sa lucrez 4 ani sub indrumarea lui, mi-am dat seama cat de diplomat putea fi, cu cata stiinta si cunoastere a sufletului omenesc stia sa obtina de la sefii lui ceea ce dorea. Si apoi, putini stiu ca, prin anii ‘70, Iosif Sava, impreuna cu actorul Ovidiu Iuliu Moldovan si flautistul Aurelian Octav Popa, mergea in provincie, prin case de cultura unde se recitau versuri interzise la vreme aceea: Vasile Voiculescu, Octavian Goga, anumite poezii din Eminescu. Iar Iosif Sava le vorbea oamenilor despre poeti, arhitecti, oameni de cultura."
Un personaj special
Daca ar fi sa-l caracterizam in doua vorbe pe Iosif Sava acestea ar fi: un om contradictoriu, un personaj special. Pentru Oltea Serban Parau omul Iosif Sava "avea o personalitate extrem de puternica, era un personaj care stia sa atraga energii, sa construiasca povesti in jurul lui." Pentru Elena Zottoviceanu Iosif Sava "era un om entuziast, cu o viziune optimista luminoasa asupra oamenilor. Nu era deloc acrit! Chiar daca se lovea de oameni rai! Nu era nici banuitor, nici suspicios. Era genul organizat, in sensul ca era inconjurat de mii de hartii, dar chiar daca zburau foile in jurul lui, el stia exact unde erau lucrurile pe care le voia." Chiar si cu cei apropiati lui dintre colaboratori, oameni cu care lucra de ani intregi, vorbea intotdeauna cu "dumneavoastra". "N-am cunoscut pe nimeni care sa-i spuna pe nume. Sotia lui, profesoara de limba romana, cand vorbea cu cineva despre el spunea "domnul Sava". Nu-i placea sa vorbeasca despre viata lui particulara. Aici, exista o bariera. Nu patrundeai in intimitatea lor, oricat de cordiale erau relatiile intre noi.", continua doamna Zottoviceanu.
Era un mare iubitori de caini. Avea doi caini maidanezi. Laika era o catelusa la care tinea mult si la a carei moarte a suferit enorm. Din relatarile apropiatilor am aflat ca nu numai ca iubea cainii, dar avea si un mod deosebit de a comunica cu ei. Ii iubea si-i intelegea.
Silvia Kerim ne-a spus in incheierea discutiei noastre: "As incheia cu un amanunt ce poate parea banal, dar care nu este deloc de neglijat. Gestul lui Sava de a-si scoate cainele la plimbare la ora 1.00 noaptea, dupa 16 ore de munca. Inseamna ca acest suflet al lui, acest om, unicat in felul lui, a avut puterea sa iubeasca nu numai marea arta, ci si necuvantatoarele, care au si ele nevoie de dragoste si ocrotire."
Premiile Fundatiei "Iosif Sava"
Anul acesta s-a acordat pentru prima oara premiul Fundatiei "Iosif Sava", in cadrul Festivalului "Enescu si muzica lui", desfasurat in august la Sinaia. Au beneficiat de acest premiu doi tineri violoncelisti de 16 ani, Stefan Cazacu si Andrei Ionita. Tineri foarte diferiti unul de celalalt, foarte dotati pentru muzica si pentru acest instrument.
