Istoricul Ion Bulei este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, membru al Comisiei Internaţionale de Relaţii Internaţionale, dar şi autorul unor cărţi precum „Carol I – Un destin pentru România”, O istorie a românilor”, Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea” şi lista poate continua. Specialist în domeniul istoriei moderne a României şi în problematica evoluţiei fenomenului politic românesc pe fondul general al dezvoltării social-economice, politice şi culturale româneşti perceptibile la dimensiunile întregului spaţiu politic românesc, fără a omite cadrul internaţional al acestei evoluţii. Toate acestea, dar şi implicarea lui activă în viaţa publică din România, îl recomandă ca o voce autorizată în istorie, motiv pentru care i-am solicitat părerea referitor la discursul ţinut de Regele Mihai în Parlamentul României pe 25 octombrie.
Domnule profesor, ce semnificaţie are, din punct de vedere istoric, prezenţa şi luarea de cuvânt în Parlamentul României a Regelui Mihai pe 25 octombrie? Dar din punctul de vedere al cetăţeanului obişnuit?
Ion Bulei: Nicio semnificaţie deosebită. E doar un gest, un alt gest, de luare în posesie a propriei istorii. La urma urmei, Mihai a fost regele României. Chiar dacă regalitatea lui a fost umbrită de regenţa din perioada 1927-1930, de Antonescu între 1940-1944, de ruşi şi de susţinătorii lor de pe meleagurile dâmboviţene între 1944-1947. Cuvântul lui de astăzi, la împlinirea a 90 de ani, poate fi un sfat al unui bătrân al neamului. Un sfat pe care nimeni nu se simte obligat să-l ia în seamă, dar care e bine să fie auzit. Pentru omul obişnuit semnificaţia e şi mai puţin vizibilă. Are în faţă o iarnă de înfruntat. Şi discursuri aude toată ziua la televizor, şi unele spuse de tineri plini de energie, nu de bătrâni care nu mai pot rostui ziua de mâine.
Face parte acest eveniment din seria celor care vor scrie o pagină în istoria României?
I.B.: În niciun caz nu face parte. E doar o întâlnire cu un personaj istoric.
Evenimentul are vreun corespondent în istoriile altor ţări?
I.B.: Din câte ştiu eu nu. Iar dumneavoastră exageraţi transformând un fapt de normalitate în politică într-un act de restauraţie. E doar un gest de curtoazie al parlamentului României faţă de un fost suveran al ţării care a avut norocul să trăiască atât de mulţi ani şi căruia îi urăm mulţi alţii înainte.
După dispariţia Regelui Mihai se mai poate vorbi despre o dinastie De România? În ce măsură românii se vor mai identifica cu aceasta după ce nu va mai fi Regele Mihai?
I.B.: Bineînţeles că se poate vorbi, dar nu în construcţia politică a ţării, ci în evocarea istoriei sale. Românii oricum nu se identificau cu persoana regelui Mihai decât în cartea de istorie. Atunci când se identificau cu istoria lor. România nu mai este monarhie. Şi nu va fi din nou decât în strânsă corelare cu schimbările politice de pe continentul european. Istoria pe care o trăim noi astăzi este mai mult decât oricând o istorie globală. Şi toate câte se întâmplă se întâmplă corelat şi încadrat într-un foarte larg context.
Schimbă cu ceva percepţia europenilor despre politica românească această invitaţie adresată Regelui Mihai?
I.B.: Invitaţia adresată de parlamentul român fostului rege Mihai de a vorbi în aeropagul ţării la împlinirea a 90 de ani de viaţă nu schimbă percepţia europenilor despre politica românească. Europenii oricum nu sunt interesaţi de politica românească decât cu totul ocazional. Nu suntem o ţară care să se găsească în centrul atenţiei europene. Dacă Mihai I, fostul rege, ar fi declarat din nou rege de către parlamentul României, atunci da, ar fi o ştire de primă pagină a cotidianelor mondiale. Nu e cazul. Nu va fi în parlament decât o ocazie de felicitări, un prilej de urări călduroase din partea unora, doar politicoase din partea altora. La urma urmei, nu ne mai facem de mult iluzii.
