11.7 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSpecialNEWS ALERT. Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt cercetate sub control judiciar...

NEWS ALERT. Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt cercetate sub control judiciar pentru spălare de bani. Dan Andronic a dat explicații în același dosar. Este vorba despre finanțarea campaniei din 2009

UPDATE 17,20: Ioana Băsescu este cercetată și ea sub control judiciar, ca și Elena Udrea. Procurorii au luat această decizie joi, după ce au audiat-o timp de patru ore pe fiica cea mare a fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Potrivit unui comunicat al DNA, Ioana Băsescu, „notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment” este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul” precum și de „instigare la spălare de bani (2 fapte)”.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:
NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, 
TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, 
WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
UDREA ELENA GABRIELA, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni de spălare de bani,
BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, 
– instigare la spălare de bani (2 fapte), 
FRANCESCO GIOVANNI – MARIO, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– evaziune fiscală, 
– spălare de bani (2 fapte)”, precizează comunicatul de joi al DNA.

În acest comunicat, DNA susține că „În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.
În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.
Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității. 
La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu”.

–––––––––––––––

UPDATE 14.50: Elena Udrea are calitatea de suspect, într-un nou dosar, fiind cercetată sub control judiciar, a declarat avocatul ei, Alexandru Chiciu, care a precizat că Udrea nu este cercetată pentru fapte de corupție.

„Elena Udrea nu este cercetată pentru fapte de corupție. Este mult prea devreme pentru a trage concluzii pentru un fapt concret”, a declarat avocatul Chiciu, care a susținut ar exista unele contradicții în privința acuzațiilor aduse de procurori. 

Elena Udrea a spus, la ieșirea de la DNA, că acuzațiile ar viza spălarea de bani, într-un dosar privind precampania din 2009.

„În calitate de persoană care mă ocupam neoficial de campania președintelui, aș fi știut de niște contracte”, susțin procurorii, potrivit Elenei Udrea.

12.44: Audierile la DNA ar viza fapte privind finanţarea campaniei electorale din 2009, a declarat, joi, avocatul Vasile Pleşa, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în mandatul Elenei Udrea, a fost pus sub control judiciar în această cauză.

12.30: Ioana Băsescu a ieșit de la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) după aproximativ patru ore de audieri.

La sediul DNA au ajuns, joi dimineața și jurnalistul Dan Andronic și deputatul Elena Udrea, Potrivit unor surse citate de jurnaliștii de la Mediafax, toţi trei sunt citaţi în acelaşi dosar, care constituie o cauză nouă.

Și fostul secretar general din Ministerul Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, a fost chemat la sediul DNA, pentru audieri.

––-

Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului șef al statului, Traian Băsescu, a ajuns, joi dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Ea ar fi fost citată pentru audieri într-un dosar care vizează fapte de corupție, potrivit unor surse judiciare.

Ioana Băsescu nu a făcut declarații la intrarea în sediul DNA. Ea este audiată de la ora 08.00 dimineața. 

Miercuri seara, fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat acuzaţii dure la adresa procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruţa Kovesi, la postul România Tv, pe care a acuzat-o că a format un grup de procurori care i-ar putea aresta una dintre fiice.

„Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia din nepoţi, adica va aresta părinţii. Sunt câţiva procurori apropiaţi doamnei Kovesi pe care i-a cărat şi i-a pus consilieri după ce au rezolvat nişte dosare. Nu o să spun nume, dar vă spun acest adevăr, va veni şi acea zi când voi face publice numele”, a declarat liderul PMP.

Fostul președinte Băsescu era urmărit penal, în luna aprilie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), fiind acuzat de procurori de spălare de bani, într-un dosar legat de vânzarea unui teren din Băneasa către omul de afaceri Costel Cășuneanu. Procurorii susțin că, în 9 august 2000, când Traian Băsescu deținea funcția de primar al Capitalei, el a cumpărat un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor 86 din cartierul Băneasa, pentru suma de cu 1,4 miliarde lei vechi (aproximativ 70.000 dolari la acea vreme). Tot pe 9 august 2000, omul de afaceri Costel Cășuneanu a cumpărat un teren învecinat, cu o suprafață similară, însă la un preț de trei ori mai mare decât cel plătit de Băsescu.

Ulterior, în octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut terenul din Aleea Privighetorilor către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Cășuneanu, în schimbul sumei de 12 miliarde lei vechi (aproximativ 300.000 de dolari). Cu acești bani, Traian Băsescu a cumpărat o vilă situată pe Șoseaua București — Ploiești cu suma de 280.000 dolari, vilă donată apoi fiicei sale, Ioana Băsescu.

Despre acest dosar, Traian Băsescu scria, pe pagina sa de Facebook, în același dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în 2012. „Printr-o adresă a PÎCCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi, respectiv, 2002, urmare a unei reclamaţii făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare, aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin rezoluţia din 25 iunie 2012 a PÎCCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PÎCCJ”. 

Știre în curs de actualizare

 

Cele mai citite

FCSB 1-1 U Craiova. Final dramatic cu trei eliminări!

Universitatea Craiova și FCSB au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o confruntare tensionată care s-a încheiat cu campioana terminând meciul în opt oameni. Partida dintre...
00:01:48

VIDEO. Incident grav în Franța. Mai multe persoane atacate cu toporul

În Franța a avut loc un incident șocant. Mai multe persoane au fost atacate cu toporul. În videoclipul de mai sus se pot observa imagini...

Barcelona 3-1 Espanyol! Victorie clară pentru catalani și un record istoric

FC Barcelona a continuat seria de victorii impresionante în La Liga, câștigând cu 3-1 derbyul cu Espanyol și stabilind cifre impresionante la nivel ofensiv. Barcelona...
Ultima oră
Pe aceeași temă