Deputatul liberal Ioan Oltean s-a prezentat, miercuri, la Comisia juridică a Camerei Deputaților, unde urmează să fie audiat. El a declarat că nu vrea să fie salvat de arestul preventiv de colegii din Comisia Juridică, ci vrea să se salveze singur, scrie Agerpres.
Comisia juridică a Camerei Deputaților se reunește miercuri pentru a analiza cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu și pentru a face rapoarte pe aceste solicitări.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.
În conformitate cu prevederile legale, șefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, și a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.