6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialInvestitii de zeci de miliarde ROL la Universitatea "Ovidius"

Investitii de zeci de miliarde ROL la Universitatea „Ovidius”

Anul acesta, cursurile singurei universitati de stat din judet sunt frecventate de 20.000 de studenti. Universitatea „Ovidius” cuprinde 15 facultati, 41 de domenii de licenta, 65 de specializari de licenta, carora li se adauga 57 de masterate ce se desfasoara sub indrumarea a 750 de profesori ce acopera 1.300 de posturi didactice.

Pentru realizarea tuturor acestor perfomante este nevoie de o baza materiala solida si de investitii pe masura. „Anul 2006-2007 s-a deschis sub semnul dezvoltarii si implementarii sistemelor de calitate pe cele trei directii importante: educatie, cercetare stiintifica si prestari servicii”, a declarat rectorul Universitatii „Ovidius” Constanta, prof. Victor Ciupina. Astfel, s-a acordat o importanta deosebita dezvoltarii bazei materiale a invatamantului. Sunt in curs de amenajare noi spatii de invatamant: laboratoare, sali de curs, de seminarii pentru Facultatile de Inginerie Mecanica, Medicina Dentara-Farmacie, Psihologie si Stiinte ale Naturii. Incepand cu primul semestru al acestui an universitar, s-au primit fonduri de la Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru finalizarea lucrarilor celui de-al doilea modul din campusul universitar, o cladire cu o suprafata de aproximativ 12.000 mp, ce va fi pusa la dispozitia Facultatii de Medicina si celei de Biologie. „Mai avem nevoie de circa 70 miliarde lei vechi pentru a finaliza lucrarile, aici intrand si dotarile necesare. Pana la ora actuala, cladirea este finalizata in proportie de 90%. Speram ca, pana la sfarsitul lui 2007, sa fie data in folosinta”, a mai adaugat rectorul Victor Ciupina.

Nu se respecta normativele europene

Noile sedii si spatii de curs vor ajuta Universitatea sa se ridice la standardele Uniunii Europene in ceea ce priveste respectarea spatiul necesar unui sudent: 3 mp/student. In prezent, universitatea nu poate asigura decat 2 mp/student. „Tocmai din acest considerent avem inchiriate mai multe spatii. Numai pentru Farmacie si Medicina sunt sase puncte unde se desfasoara activitatea”, a afirmat prof. univ. Victor Ciupina. In partea veche a universitatii se vor amenaja, de asemenea, noi spatii de invatamant, tot cu ajutorul fondurilor provenite de la Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Spatii de cazare

Pentru studentii caministi, conditiile de cazare se vor imbunatati considerabil. In prezent, se efectueaza lucrari de mansardare a Caminului nr. 1. Suma de 10 miliarde lei vechi este destinata reabilitarii totale a caminului din zona Faleza. Dupa ce intreg programul de reabilitare se va finaliza – suma disponibila fiind de circa 80 miliarde lei vechi – studentii vor avea la dispozitie 1.300 de locuri in cele patru camine de garsoniere apartinand Universitatii „Ovidius” Constanta. In ceea ce priveste taxele pentru caminele studentesti, nu s-au modificat foarte mult comparativ cu anul anterior. Sunt mai mari cu 7%, ca urmare a adaugarii indicelui de inflatie. Se doreste, de asemenea, dezvoltarea bazelor sportive, unde se amenajeaza terenuri de tenis, baschet, fotbal, volei. Se fac eforturi pentru punerea la punct a cantinei universitatii. Lucrarile de modernizare si extindere vor demara in scurt timp.

Parteneriate cu portughezii si francezii

La inceputul acestei luni, Universitatea „Ovidius” a semnat un protocol cu Institutul Camoes din Portugalia, urmand ca si la Constanta sa se deschida o filiala a acestui centru. In cadrul Facultatii de Stiinte Economice functioneaza Antena INDE, reprezentand Institutul National de Dezvoltare Economica, scoala de studii academice postuniversitare. Prin aceasta forma de invatamant se deruleaza Programul Executive MBS, un parteneriat prestigios incheiat intre Academia de Stiinte Economice Bucuresti si CNAM Paris. La Constanta, programul este validat in plan academic de Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare, iar in lumea afacerilor este recunoscut prin excelenta reusita a absolventilor sai. Reprezinta o forma de instruire continua a specialistilor aflati in posturi de conducere, oferindu-le competente crescute in domeniul afacerilor. La absolvire, cursantii primesc o diploma de Master in dezvoltarea economica a intreprinderii, dar si o diploma Executive MBA, acordata de CNAM Paris, cu recunoastere internationala.

Descentralizarea
a fost deja aplicata

Potrivit declaratiilor rectorului Universitatii „Ovidius” Constanta, prof. univ. Victor Ciupina, descentralizarea a fost aplicata in profunzime. „Guvernul nu mai respecta un singur criteriu in ceea ce priveste subventiile – acela al numarului studentilor conventionali. Ponderea sa este, acum, de 80%, restul de 20% referindu-se la nivelul indeplinirii a 16 indici de calitate. Fondurile scad considerabil in cazul in care nu se indeplineste unul dintre acesti indici”, a adaugat rectorul. Universitatea „Ovidius” se afla intr-o situatie medie. Indicii sunt indepliniti aproape suta la suta, asa ca fondurile sale se mentin constante. Acest nou sistem creeaza o concurenta acerba intre universitatile din tara, mai ales in contextul aderarii Romaniei la UE. „Indicele referitor la cresterea cercetarii stiintifice ar putea avea o pondere mai mare. Acest lucru va avea o mare importanta pe viitor. Vom fi obligati sa facem fata concurentei universitatilor din tarile membre UE care, mai mult ca sigur, vor deschide filiale si la noi”, a mai afirmat prof. univ. Victor Ciupina. Universitatile care nu se vor putea adapta sistemului de descentralizare vor risca sa fie desfiintate. In ceea ce priveste Universitatea „Ovidius” Constanta, sistemul de descentralizare a fost aplicat pana la nivel de facultate, fondurile fiind distribuite in functie de cei 16 indici.

„Batalia” cu UE

Potrivit rectorului Universitatii „Ovidius”, sistemul de invatamant superior romanesc poate concura cu cel din tarile europene numai in cazul in care se va pune un accent foarte mare pe cercetarea stiintifica. „In universitatile europene nu se vorbeste despre invatamant si cercetare, ci invers – despre cercetare si invatamant.
Acolo, studentul este este angajat prin contract intr-un program de cercetare, unde si invata. Exista multe institute de cercetare, ceea ce am inceput si noi, la Universitatea „Ovidius”, sa infiintam”, a conchis rectorul Victor Ciupina. Universitatea trebuie sa fie eficienta, sa produca specialisti intr-un timp relativ scurt si trebuie sa puna un accent mai mare pe practic in defavoarea teoriei.

Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă