6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialInvestiții de 13 milioane de lei la un obiectiv secret al Armatei

Investiții de 13 milioane de lei la un obiectiv secret al Armatei

Investiții de 13 milioane de lei sunt prevăzute la un obiectiv secret al Armatei Române.

Fiind vorba de o instituție de stat, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat, totuși, un anunț în acest sens. Anunțul a fost postat pe site-ul de licitații publice. Potrivit anunțului, valoarea totată a investițiilor este de 13.184.820 lei.

Nu se indică adresa cazărmii care urmează a fi modernizată dar se precizează că ea este în București. Se mai precizează că această unitate militară are activități de prevenție și contracarare privind „factorii de risc și amenințările externe”.

„În climatul geostrategic actual, în care România are de respectat și îndplinit angajamente față de structurile mondiale sau regionale la care a aderat, se conturează necesitatea asigurării suportului necesar pentru menținerea cu succes a securității naționale și a prevenției și contracarării factorilor de risc și amenințărilor externe”, menționează Caietul de sarcini al licitației.

Este posibil ca investițiile să se facă într-un sediu al Direcției Generale de Informații a Apărării. Această structură, DGIA, a fost și ea obiectul unor scandaluri, în ultimii ani, inclusiv cu privire la păstrarea secretă a unor documente ale Securității.

Investiții de 13 milioane de lei la un obiectiv secret

Lucrările plătite de MApN vor dura aproape șase ani. Investițiile ar fi necesare întrucât unele clădiri ale unității sunt foarte vechi, fiind construite în jurul anului 1900. Probabil că este necesară și păstrarea aspectului exterior al acestor clădiri.

MApN a clasificat acest proiect drept „Secret de serviciu”.

Potrivit angajamentului asumat de România în fața NATO, domeniul Apărării trebuie să primească în fiecare an cel puțin 2 la sută din PIB. La începutul anului 2021, MApN anunța că bugetul Ministerului este de 22,746 miliarde de lei, reprezentând 2,04 la sută din PIB. 2021 este al cincilea an consecutiv în care sectorul Apărării primește cel puțin 2 la sută din PIB.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă