-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialInvestiții de 100.000 euro pentru reducerea cantității de plastic la Apa Calipso

Investiții de 100.000 euro pentru reducerea cantității de plastic la Apa Calipso

Producătorul apei naturale de izvor Calipso a investit, în decursul acestei luni, peste 100.000 de euro în tehnologizarea liniei de îmbuteliere. Proiectul, finanţat din resurse proprii, are ca scop reducerea cantității de plastic folosite anual cu cca. 60 tone, având o componentă ecologică considerabilă.  

“Pentru noi este o investiție importantă cu efecte vizibile pe termen lung. Creșterea vânzărilor din ultimul an, precum și lărgirea portofoliului de clienți, ne-a permis să punem în fruntea listei de priorități modernizarea tehnologiei de îmbuteliere cu o contribuție de mediu importantă.”, declară Daciana Siderache, director general Calipso.

 41 mil lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri realizată de compania Calipso în primele 9 luni ale acestui an se ridică la 41 milioane lei, iar o parte din investiții și planurile de investiții viitoare  aduc o contribuție importantă de mediu.

“Acum livrăm într-o lună apă îmbuteliată cu mai puțin plastic decât înainte. Într-un an, protejăm mediul inconjurator de 60 tone de plastic. Costurile aferente suntem dispuși să le susținem ”, declară Daciana Siderache, director general Calipso.

Produsele din plastic precum PET-urile se descompun natural foarte greu în decursul a câteva zeci sau sute de ani, în funcție de condițiile de mediu la care sunt supuse. Anumite tipuri de plastic nu se degradează, însă, niciodată. PET-ul este cel mai folosit ambalaj alimentar din lume. În industria apelor îmbuteliate, sticla pierde de la an la an lupta cu PET-ul și totul vine din alegerea consumatorului care cumpără PET în detrimentul sticlei.

„Utilizarea PET-ului la scară largă este dictată de consumator. Știm, însă, cât de greu se degradează în condiții normale și ce încărcătură de mediu poate aduce. Cum în România nu avem încă educația necesară și poate nici structuri perfect funcționale pentru a recicla plasticul eficient și la scară largă, orice investiție care poate reduce semnificativ cantitatea de plastic folosită anual este de datoria oricărui producător și îmbuteliator de apă și nu numai”, a adăugat Daciana Siderache.

Apă de izvor naturală cu pH-ului de 8,2 şi fără nitriţi

Nivelul de nitriți prezenți în apa de izvor naturală Calipso se situează sub capacitatea de detecţie a aparatelor de laborator,  reziduul fix este de 372 mg la litru, iar valoarea pH-ului este de 8,2, similar cu Ph-ul lichidelor din corpul uman.

Analizele de laborator arată că apa de izvor natural Calipso este o apă cu un complex optim de minerale, ceea ce o încadrează în zona apelor oligominerale. Apa de izvor Calipso este extrasă dintr-un izvor situat la peste 250 de metri adâncime, în Codrii Vlăsiei.

 

 

 

Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă