Paștele ar trebui să reprezinte pentru creștini un „moment-cheie“, care să scoată la lumină tot ceea ce este mai bun din punct de vedere uman și sufletesc în oricare dintre noi. Cea care ar trebui să călăuzească acest demers este Biserica, o instituție care în latura sa lumească a știut în mare măsură să se adapteze societății de consum și să vândă orice. Cu o moștenire grea din perioada comunismului – cu prea mulți înalți ierarhi colaboratori fideli ai Securității –, Biserica Ortodoxă Română ar fi trebuit să își pună cenușă în cap încă din anii ‘90 și să se reorienteze spre o adevărată operă pastorală și socială pentru a-și spăla păcatele. Numai că, la fel ca peste tot în societatea din România, vechii șefi ai BOR s-au reorientat rapid și au devenit prieteni cu noua clasă politică provenită din rândul vechii nomenclaturi.
Deși, prin tradiție, Biserica a fost apropiată de monarhie, în anii ‘90 episcopii sau mitropoliții s-au înțeles de minune cu Ion Iliescu și liderii FSN, cei care nu cu mult timp în urmă organizau la căminele culturale din sate petreceri de Paște pentru a împiedica tinerii să meargă la slujba Învierii. Odată cu schimbarea patriarhului, multă lume se aștepta ca Biserica să se îndrepte către adevăratul său rol. Cel spiritual și social. Dar orientarea politică a mai-marilor Bisericii nu s-a schimbat. Înalt Prea Sfințiți precum Teodosie sau Casian, arhiepiscopii Tomisului și al Dunării de Jos, s-au urcat pe statui pentru a-l susține pe Mircea Geoană să devină președinte sau au apărut în afișe electorale, în 2012, susținând PSD pentru o nouă guvernare din care să mai ciupească și ei ceva.
A existat totuși o schimbare. În marketingul Bisericii. Noul patriarh Daniel s-a dovedit un bun manager și a făcut din BOR un fel de companie multinațională al cărei scop este realizarea de venituri cât mai mari pentru a susține visurile megalomane ale liderilor ei, cei care vor să realizeze o construcție la fel de impunătoare precum cel mai mare simbol al comunismului, Palatul Parlamentului. Catedrala Mântuirii Neamului se construiește pe același concept spiritual, al satisfacerii nevoilor de măreție ale liderilor. Nu era a noastră, deși era denumită Casa Poporului.
Acest șantier imens și costisitor al BOR este construit, de fapt, pe munca a mii de preoți curați spiritual, care sunt obligați să aducă lumina cu avionul, să vândă anafura de Paște frumos ambalată sau să îmbutelieze agheasma pentru a scoate un profit cât mai mare. Mulți dintre acești preoți de rând au într-adevăr un rol social în comunitatea pe care o păstoresc, ajută oamenii, dar aceste lucruri nu sunt promovate nici măcar de către trustul de presă al BOR. Cel mai important pentru o parte a ierarhilor români este ca preoții să contribuie cât mai mult, să vândă cât mai multe lumânări, iconițe sau te miri ce chinezării care abundă pe la pangarele bisericilor din toată țara.
Toate acestea pentru a da bine în fața liderilor politici, nu a lui Dumnezeu, pentru că primii decontează, la rândul lor, din bani publici, aducerea Luminii Învierii din te miri ce colț de lume sau Sfințirea Apei făcută din vapoare, în largul mării. Toată această imagine este aducătoare de voturi pentru unii și de bani pentru alții.
Cred că ar trebui ca Biserica Ortodoxă să investească mult mai mult în preoții de mir, cei care aduc Lumina de Paște din suflet și o transmit credincioșilor și spiritual, și nu în goana după imagine și finanțări. Asta pentru că Biserica este formată în cea mai mare parte din preoți și episcopi care își doresc să aibă cu adevărat o misiune strict pastorală, nu una combinată cu cea economică.
