Incognito: Câtă cruzime intră într-un ou

Subiectul „găinii stresate care produce ouă toxice” a îngrijorat o mare parte din populaţie. Scandalul s-a stins însă rapid, fără să clarifice totuşi întrebările esenţiale: „Cât de chinuite sunt  găinile crescute în cuşti şi cât din acest stres se regăseşte în calitatea ouălor?”. Reporterii RL încearcă să lămurească aceste lucruri.

Dincolo de diplo­maţia unor spe­cia­lişti preocupaţi să nu fie daţi în judecată de crescătorii de păsări, este evident că există o legătură directă între condiţiile în care sunt crescute găinile şi calitatea oului din farfuria noastră. Nu doar din teama că ne-am putea îmbolnăvi, dar şi pentru liniştea psihică, am vrea să ştim că mâncăm ouă prove­nite de la păsări sănătoase, crescute cu o minimă grijă pe care o merită orice fiinţă vie. Cum trăiesc, totuşi, găinile din fermele româneşti? Pentru a răspunde la această întrebare, am stat câteva zile în două ferme din apropierea Bucureştiului, sub pretextul că sunt un student la Agronomie care face practică. Cu această ocazie, am descoperit găini crescute în cuşti ruginite, care mor prin spânzurare, altele care mişună prin grămezi de fecale sau sunt electrocutate ca să stea departe de propriile ouă.

16 săptămâni de coşmar

Vineri, 9 aprilie, ora 8.00. Pătrund în hala „3 baterii” a fermei de la Mi­hăileşti, cea mai sinistră dintre halele moştenite de pe vremea comunismului de Avicola Bucureşti. Camera este semi-inundată şi slab iluminată. Mirosul este pestilenţial. Ca în fiecare dimineaţă, îngrijitoarele culeg pentru numărătoare cadavrele găinilor care au murit sugrumate peste noapte. Azi sunt doar şase, dar numărul lor ajunge şi la 15 în unele zile, conform muncitorilor. Angajaţii îmi spun că fenomenul spânzurării apare atunci când pui­cuţele, înghesuite câte 12 în cuşcă, cresc în dimen­siune. Atunci, mai multe deodată îşi bagă capetele printre gratiile de la capacul cuştii şi îşi ridică gâturile la unison, săltându-l până când acesta iese din lăcaşul de prindere şi cade pe jos.

Evadarea are costurile ei. Uneori, capacul cade peste câte vreo găină mai ghinionistă, care se alege ba cu un picior scrântit sau rupt, ba cu o aripă rănită. Alteori,  găina îşi prinde gâtul între gratii şi nu-l mai poate scoate, iar capacul în cădere antrenează victima după el, aceasta dându-şi ultima suflare pe pavimentul inundat cu zeamă de fecale.

În timp ce le administrează drept tratament un praf alb în apa de băut, Andra, tânăra doctoriţă veterinară a fermei, vede un pâlc de păsări plimbându-se prin balta duhnitoare de pe culoarul uneia dintre baterii. E semn că s-a produs o evadare. Ajungem la locul faptei şi medicul veterinar constată că grilajul de fier n-a fost smuls de tot, ci încă se mai ţine într-un cârlig. De gratii e spânzurată o găină care, deşi nu mai mişcă, când schimbăm poziţia capacului cuştii, scoate un cârâit stins: „E vie!”, se bucură doctoriţa. „Poţi s-o salvezi?”, o întreb. „Depinde de cât timp e aici. Să nu aibă leziuni pe creier de la lipsa de oxigen”.  Îi descâlceşte gâtul dintre gratii, o ia în braţe, îi saltă pleoapa, îi deschide ciocul şi-i toarnă în gură câţiva picuri de apă. O udă şi pe cap. Puicuţa se dezmeticeşte. Nu se mişcă, însă are deja respiraţie vizibilă: ciocul i se închide şi deschide lent, dar ritmic. Cinci minute mai târziu, găina se ţine singură pe picioare şi medicul veterinar o bagă să se refacă la „sanatoriu”: o cuşcă cu mai puţine găini, majoritatea rahitice, rănite, cu picioare strâmbe ori inflamate.

Lecţia de biologie

Marţi, 13 aprilie 2010, ora 8.00, în biroul medicului veterinar al fermei. Andra îşi citeşte tabelele. Deunăzi au fost numărate 25 de găini care se plimbau libere pe muntele de fecale de sub baterii. În asemenea situaţii, îngrijitorii sunt puşi să le scoată cu măturile şi să le vâre înapoi în cuşti. La alte ferme, dejecţiile de sub baterii se evacuează o dată la două zile. Însă la „hala 3 baterii” găinile nu ştiu cum e să ai bucătăria separată de latrină şi dormitor. S-a optat pentru curăţarea halei o dată la 16 săptămâni! Motivul: sistemul de evacuare a reziduurilor e înfundat. Afară, pe aproape toată lungimea „halei 3 baterii”, se întinde o băltoacă lată cât un drum de zemuri în culori petrol-mătasea broaştei-maro. 

Singura salubrizare care se face în hală este evacuarea reziduurilor care inundă culoarele dintre baterii. Andra, veterinara, e amabilă şi face cu foarfecele disecţia unei găini spânzurate, demonstrându-mi ştiinţific că decesul păsării a survenit prin sugrumare: „Plămânii îi sunt congestionaţi, vezi?, au spume… Iar la gât se vede acest hematom”. Apoi mă duce să-mi arate ţarcul în care sunt ţinute găinile „rebut” şi erorile de sexare (pe româneşte, rahiticele, handicapatele şi cocoşii care, din cauza culorii pufului, în primele zile după eclozare au fost confundaţi cu femele). Ar trebui să fie un paradis amoros pentru găini, dacă ne gândim că, din cele aproximativ o sută de păsări, mai bine de jumătate sunt cocoşi. Însă, fiindcă puicuţele sunt foarte slăbite, hârjoneala din timpul călcării se lasă nu o dată cu răni care le grăbesc moartea.

Pedepsite prin electrocutare

Experimentul meu a continuat la o fermă dotată la standarde occidentale: Nutricomb Crevedia. Aici am fost repartizat la o hală ultimul răcnet, strălucind de curăţenie, care devansează cu doi ani standardele impuse de UE. Cuştile cu găini sunt dispuse pe 8 nivele, înălţimea totală a bateriilor depăşind 5 metri – record de înălţime pentru România. Locatarii sunt cazaţi câte 55 într-o cuşcă de 4,5 metri pătraţi. Hala e într-atât de tehnologizată (împânzită cu zeci de kilometri de fire, sute de senzori şi benzi rulante), încât doctoriţa fermei o consideră mai degrabă uzină: „Asta-i fabrică de păsări. Păi, nu vedeţi câte suflete sunt aici? Sunt 85.000. Hala asta cuprinde exact 6 hale, cât aveam dincolo, la Buftea, şi e deservită de personal pe sfert”. Auzind aceste afirmaţii, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că „fabrica” nu lucra cu şuruburi,  ci cu fiinţe vii.

Deşi era evident că păsările trăiau în condiţii mai bune, privind procedurile automatizate la care erau supuse am înţeles pe ce se bazează criticile formulate de organizaţiile de protecţie a animalelor. Viaţa păsărilor e controlată de un singur om, din butoane: de la cantitatea de hrană şi apă, medicaţie, temperatură, umiditate, iluminat, curăţarea dejecţiilor, recoltarea ouălor şi transportul în sala de ambalare până la pedepsirea prin electrocutare neletală la cap a găinilor care îndrăznesc să îşi apropie ciocul de ouă. Însă sunt asigurat că electroşocul nu e periculos. „Nu-i face rău, doar când prinde impulsul o sperie ca să nu mai vrea să bea oul”, explică Gheorghiţa Dumitrescu, medicul veterinar. Ce nu ştie să facă instalaţia de produs ouă este să culeagă şi să numere morţii de peste noapte. Pentru asta e nevoie de două femei, care se caţără zilnic cu scara mobilă şi bagă-n sac cadavrele din cuşti. De data asta nu mai e vorba de găini spânzurate, ci de găini care s-au omorât între ele.

Medicul şi şeful de fermă, dar şi îngrijitoarele au observat că, fiind forţate să se ouă de prea mici, puicuţele sângerau; adulmecat de suratele lor de celulă, sângele stârneşte în ele pofte canibalice, acestea începând să ciugulească rănitele de vii: „Sunt foarte periculoase. Se mănâncă între ele”, spune medicul veterinar.

Lupta mortală pentru supravieţuire

Medicul veterinar Gheorghiţa Dumitrescu spune că cele mai multe decese survin în urma luptei pentru stabilirea ierarhiei sociale în interiorul cuştii: „Sunt multe în cuşcă, adică vreo 50, iar cele care sunt mai slabe sunt bătute de celelalte. La cap, le dau cu ciocul. Pe viitor, vrem să cerem să le taie ciocul în ferma de tineret când au vârste de 1-10 zile, deoarece, chiar dacă le mai creşte, nu mai este aşa ascuţit şi atunci loviturile nu mai duc la decese”.

Înghesuiala e atât de mare în aceste cuşti, încât cei doi cocoşi ai fermei, rătăciţi din greşeală printre găini, nu-şi pot ferici partenerele de celulă: „Cred că nici nu le calcă, că n-au loc. Trebuie să aibă spaţiu, nu?”. Standardul de viaţă e invers proporţional cu productivitatea, de 97%, care bate recorduri: în ultimele 8 săptămâni, cele 85.000 de găini au produs aproape 5 milioane de ouă. 

Gratiile dăunează grav sănătăţii găinii

După inspectarea în septembrie 2009 a mai multor ferme din România, Oficiul Alimentar şi Ve­terinar (OAV) al Comisiei Europene a constatat că „aproximativ 31% din producţia naţională de ouă provine în continuare de la găini ţinute în cuşti neconforme”. OAV a observat, de asemenea, frecvente depăşiri ale normelor de densitate ale găinilor din cuşti faţă de limitele maxim admise. Cercetări efectuate în străinătate arată că găinile crescute în regim intensiv sunt supuse unui stres fizic şi social (Merck New Jersey 2005), neavând posibilitatea de a scurma în pământ şi de a se retrage în cuibar pentru a se oua (The veterinary quarterly 1998). Etologul Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie, spunea că „cel mai mare stres al găinii apare atunci când nu se poate retrage într-un loc intim pentru a se oua”.

Lipsa mişcării şi înalta producţie de ouă face ca găinile închise toată viaţa în cuşti să fie atinse de „oboseala ba­teriei de creştere”, care provoacă dereglări ale metabolismului calciului, ceea ce duce la apariţia fracturilor la nivelul vertebrelor toracice, asociate cu procese de compresie şi degenerare a măduvei spinării, urmate de paralizie (Avian Diseases 12(2): 285-97, Research in Veterinary Science 1996). Găinile crescute în baterii şi hrănite cu furaje având înaltă densitate calorică sunt afectate de sindromul ficatului gras  hemoragic (Merck Veterinary Manual 2004. Mc Mullon P. 2004). Restricţiile comportamentale sunt astfel o severă problemă de sănătate pentru găinile crescute în baterii (The EFSA Journal, 2008). O altă  problemă e asociată cu procescul de selecţie a hibrizilor înalt producători de ouă, care devin sensibili la apariţia tumorilor canceroase ale oviductului (Veterinary Record 1989).

Condiţiile în care trăiesc păsările de la Mihăileşti sunt ţinute departe de ochii publicului. Jurnaliştii RL au cerut ieri permisiunea să fotografieze cuştile cu găini, dar au fost refuzaţi.

În ediţia de mâine vom publica rezultatele unui experiment prin care trei cri­tici culinari au fost puşi să găsească diferenţele dintre ouăle bio şi cele „de baterie”.