5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialInvențiile românești, susținute prin politica de achiziții publice

Invențiile românești, susținute prin politica de achiziții publice

Mediul de afaceri cere Guvernului, înainte de a prezenta noul buget, să aloce fonduri pentru IMM-uri pe baza unor politici publice, iar rezultatele să fie evaluate. De asemenea, Executivul trebuie să renunțe la pomenile electorale.

Regândirea programelor pentru IMM-uri, menținerea cotei unice și a CAS redusă, dar și renunțarea la majorări de salarii pentru bugetari sunt câteva propuneri făcute Guvernului de reprezentanții mediului de afaceri. „Suplimentarea cerută de ministrul pentru IMM-uri este ridicolă. Degeaba ai 25 de programe de finanțare a mediului de afaceri dacă aloci sume mici pentru fiecare program. Trebuie să trecem la un alt tip de buget. Fondurile nu mai trebuiesc alocate ministerelor, ci direcționate pe politici publice, care au obiective clare, iar la sfârșit să se facă o evaluare a modului în care au fost cheltuiți banii“, a precizat, pentru „România liberă“, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Acesta spune că deși microîntreprinderile au un rol important în generarea de noi locuri de muncă, accentul trebuie pus pe IMM-urile care au o cifră de afaceri importantă.

„Ar trebui să se aloce sume mai mari pentru finanțarea firmelor care au demonstrat că fac față și care de la nivel regional pot trece la nivel național, iar de aici pe plan internațional“, spune Pârvan. Reprezentantul AOAR afirmă că statul trebuie să susțină invențiile româ­nești și produsele nou-apărute prin politica de achiziții publice pentru a le pune pe piață. „Peste tot în lume se procedează așa și Comisia Europeană nu ar avea nimic de spus“, susține acesta.

La rândul său, omul de afaceri Dragoș Anastasiu spune că este important să se definească câteva domenii-cheie în care să fie investite fondurile publice.

„Avem foarte mulți alergători pe drum și parcă foarte puțini ajung la linia de final. De asemenea, toți banii publici trebuie să fie alocați pentru programe care au și o componentă de educație antreprenorială. În plus, credem că banii publici n-ar mai trebui dați gratis și pentru totdeauna, ci ca împrumut și să se întoarcă la un moment dat astfel încât un număr cât mai mare de antreprenori să beneficieze de ei“, este de părere Anastasiu. Acesta consideră însă că mai important decât sursele de finanțare este debirocratizarea.

Munca trebuie stimulată

Antreprenorii sunt de părere că orice modificare a cotei unice sau a CAS ar afecta investițiile. „Pentru anul 2015 ne-am propus o creștere cu 7,5% a afacerilor. Ne-am dori pentru anul viitor să se mențină cota unică de impozitare și reducerea CAS, care au fost un motor fantastic pentru crearea de locuri de muncă corecte. Creșterea cotei unice ar arunca în aer orice investiție.

În plus, mi-aș dori să se mai re­nunțe la pomenile electorale și mă refer la diferitele creșteri salariale, care sunt nesustenabile“, a declarat Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill și membru în grupul de lucru pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României. Secretarul general al AOAR nuanțează: „Noi nu spunem că nu există probleme sociale și că nu trebuie susținute anumite categorii dar, în paralel, trebuie introduse măsuri de stimulare a muncii și a creșterii productivității. Șomerii ar trebui susținuți să își găsească un loc de muncă, nu să le mai dăm 100 de lei în plus fiindcă astfel nu rezolvăm problema“.

Coaliția pentru Dezvoltarea României este o inițiativă privată, formată din organizațiile cele mai reprezentative pentru mediul de afaceri din România, respectiv AOAR, Camera de Comerț Americană în România – AmCham, Consiliul Investitorilor Străini, Fundația Romanian Business Leaders, camere bilaterale, ambasade.

Cele mai citite

Horoscop 23 noiembrie 2024. Balanțele au nevoie de un răgaz

Horoscop 23 noiembrie 2024. Planetele ne invită să privim cu atenție în interiorul nostru și să evaluăm direcția în care ne îndreptăm. Este o...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă