Nemultumirea populatiei fata de gama partidelor existente, dar in mod particular fata de eforturile acestora devine tot mai fatisa in vremuri care trebuiau sa fie, in fond, de reconstructie nationala. Cetatenii care s-au achitat, recent, de obligatia lor civica au mers la urne fara entuziasm, in timp ce o buna parte a electoratului a preferat sa boicoteze scrutinul.
In Romania, oportunismul ramane factorul determinant pentru implicarea individului in politica de partid – desi exista, fireste, si exceptii, respectiv oameni cu motivatii onorabile. Comportamentul incestuos al partidelor care populeaza scena politica continua sa uluiasca: oficiali alesi in varii functii migreaza intr-o veselie de la o formatiune la alta, in timp ce partidele nu se lasa nici ele mai prejos, incheind fel de fel de pacturi care arunca in derizoriu presupusa lor orientare "de stanga" sau "de dreapta". Coerenta sau unitate in deziderate mai exista, la ora actuala, doar printre fortele care compun partidocratia – in special atunci cand este vizata spulberarea acelor adversari care inca mai spera in ridicarea stachetei standardelor etice din politica romaneasca.
Ca atare, ne putem intreba de ce nu au aparut, in decursul ultimilor ani, partide noi – decise sa arunce manusa provocatoare in directia neinspiratei colectii de partide si partidulete? Perioada anilor ’90 abunda, din acest punct de vedere, in elan si creativitate. Multe dintre formatiunile aparute atunci ca ciupercile dupa ploaie s-au dovedit a fi, in final, doar cate un alt cal troian al lui Ion Iliescu si al clicii sale de neocomunisti, altele au incercat in schimb sa fie portavocea unor segmente sociale date uitarii sau sa largeasca intrucatva orizontul minimalei agende democratice – creionata in scarba de postcomunisti, dar mentinuta cu o incredibila tenacitate. Iar acum, cand disperarea romanilor fata de conduita clasei lor politice este mai mare ca oricand, interesul si determinarea cetatenilor in vederea crearii unor alternative de calitate raman, s-ar zice, la fel de minime. Motivele sunt lesne de inteles, insuccesele trecute fiind, indubitabil, destule – ascensiunea si prabusirea PNTCD, fiasco-ul PAC, esecul celor doi sefi de stat nonpesedisti in privinta controlarii masinariei politice etc.
Ca atare, prezentul este marcat de un scepticism adanc fata de rostul implicarii in jocul politic sau, mai bine zis, fata de sansele imbunatatirii reale a conditiilor generale din tara prin intermediul politicii. In plus, in Romania infiintarea unui partid nou presupune atat alcatuirea de liste cu un numar urias de sustinatori, cat si depasirea unei serii intregi de obstacole birocratice complet necunoscute in restul Europei. Impedimentele birocratice nu sunt defel accidentale, fiind gandite si stipulate cu intentia clara de descurajare a potentialelor alternative. Pana si inregistrarea unui partid a ajuns o chestiune extenuanta, sabotari din partea celor care doresc starpirea concurentei inca din fasa fiind lesne realizabile si intalnite nu o data.
Ca politica a devenit, intre timp, un joc nu doar periculos, ci de-a dreptul letal a demonstrat-o crima electorala de la Mogosesti, judetul Dambovita. Pe langa aceasta tragedie au existat numeroase alte forme grave, din fericire neletale, de intimidare fizica fie a contracandidatilor, fie a unor votanti recalcitranti. Date fiind finantarile de miliarde aflate in joc, UE nu mai poate pretinde, de-acum, ca sufera de orbul gainii, fiind obligata sa monitorizeze cu atentie situatia si evolutia politica din tara. Din acelasi motiv pecuniar pare insa la fel de probabil ca partidele care au avut, pana in prezent, de castigat de pe urma pozitiilor detinute in administratia publica sa devina si mai ahtiate, optand pentru alte lectii asemanator de dure aplicate tuturor celor care indraznesc sa se apropie prea mult de parghiile puterii.
Nu in ultimul rand, Romania sufera de pe urma lipsei acute a unui bine definit sens al mandriei nationale, a sentimentului de determinare colectiva in vederea imbunatatirii starii de fapt prin reactii patriotice atat colective, cat si individuale – altele decat cele sovine, fireste. In SUA, bunaoara, ambii rivali aflati pana recent in cursa pentru nominalizarea candidatului democrat pentru Casa Alba s-au referit, in repetate randuri, la esenta si forma nationalismului progresist. In Romania insa, scena nationala este complet parasita, puterea fiind transferata, de mult, grandomanilor centrali sau locali, ale caror mentalitati sunt prin excelenta tribale sau parohiale. Iar in astfel de conditii, pana si obtinerea majoritatii parlamentare pare lipsita de sens, deoarece obstacolele in calea unor realizari palpabile raman, in continuare, covarsitoare.
Nici oamenii cu idei noi, decisi a realiza ceva in folosul cat mai multora, nici cei scarbiti sau furiosi nu se mai indreapta catre politica in vederea indeplinirii dezideratului lor. Meseria de politician a ajuns, de-acum, atractiva doar pentru manipulatori, sarlatani si tagma celor verosi, care vor fi decis ca optiunea pentru politica este mai profitabila si mai sigura decat cea pentru cariera de hot de buzunar sau de spargator de banci. Prea putini reprezentanti ai acestei profesii au fost si au ramas oameni imaculati, prea putini iau in serios esenta eminamente onorabila a chemarii pe care o presupune politicul, prea putini dintre cei nepatati au parte de succese reale sau de o sincera apreciere din partea propriului partid. Sa nu ne mai miram, deci, daca romanii cei mai inzestrati si mai sclipitori vor continua sa afiseze o minima aplecare catre politic.