10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialInundaţii în ţară: Bilanţul pagubelor produse

Inundaţii în ţară: Bilanţul pagubelor produse

Peste 70 de case şi 528 anexe gospodăreşti au fost afectate parţial de inundaţiile din jurmătatea de est a ţării, fără a exista pagube importante, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), preluat de Mediafax.

Potrivit situaţiei centralizate la nivelul Centrului Operaţional al MAI, sâmbătă la ora 11.00, erau înregistrate două localităţi în care era întreruptă alimentarea cu energie electrică.

De asemenea, circulaţia pe două drumuri naţionale şi patru drumuri judeţene a fost îngreunată din cauza materialului lemnos, pietrelor şi aluviunilor transportate de apele revărsate. În aceste cazuri s-a intervenit cu forţe şi mijloace tehnice, situaţia fiind monitorizată în continuare.

Ca urmare a inundaţiilor a fost distrusă o singură locuinţă (construită din chirpici), în judeţul Maramureş, de unde pompierii au reuşit salvarea a două persoane, care în momentul de faţă sunt în afara oricărui pericol.

De asemenea, 73 de case şi 528 de anexe gospodăreşti au fost afectate parţial, fără a fi însă produse pagube importante, la această oră apele fiind în curs de retragere.

În judeţele Vrancea, Botoşani şi Suceava, din cauza apelor revărsate, au fost avariate 39 de poduri şi podeţe.

În acest moment nu sunt înregistrate persoane izolate sau aflate în situaţii deosebite ca urmare a fenomenelor meteo din ultimele 24 de ore, informează MAI.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a solicitat prefecţilor şi angajaţilor MAI să intervină în continuare, cu aceeaşi promptitudine, pentru prevenirea şi limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase.

Jumătatea de est a ţării s-a aflat sub avertizare de cod galben de furtună începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, 15 judeţe fiind afectate de averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.

Totodată, până sâmbătă la ora 16.00, este în vigoare o avertizare de cod portocaliu pe afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ şi de cod galben pe râurile Suceava, Moldova, Bistriţa (judetele Suceava, Neamt), pe cele din bazinele hidrografice Trotuş (judeţele Harghita şi Bacău), Şuşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), pe afluenţii Prutului inferior (judeţele Vaslui şi Galaţi), pe râurile mici din bazinele Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş).

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Marcel Ciolacu condamnă atacurile Iranului asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu condamnă ferm atacurile lansate de Iran asupra Israelului şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Israelul susţinând dreptul acestui stat a se...

Marcel Ciolacu condamnă atacurile Iranului asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu condamnă ferm atacurile lansate de Iran asupra Israelului şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Israelul susţinând dreptul acestui stat a se...

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă