Partidele populiste, extremiste și anti-europene au înregistrat victorii majore în alegerile europarlamentare de anul acesta, provocând cutremure politice în țări precum Franța și Marea Britanie. Votul anti-UE, justificat prin furia alegătorilor împotriva politicii de austeritate și de exacerbarea sentimentelor anti-imigrație și anti-Sistem, va avea consecințe asupra funcționării instituțiilor europene, dar și asupra politicilor europene în perioada următoare.
Toate partidele centrist-europene, de la Populari la Socialiști, Liberali și Verzi, au pierdut mandate în favoarea euroscepticilor, dar PPE a păstrat un avans care îi permite să reclame funcția de președinte al Comisiei Europene pentru luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Proporțiile s-ar putea schimba ușor pe viitor (de exemplu, dacă eurodeputații PNL și PMP se vor încrie în grupul PPE, atunci acesta ar putea câștiga opt mandate, cât dă o țară mică precum Letonia), dar, în esență, coerența guvernanței UE nu va putea fi asigurată în absența unei cooperări stânga-dreapta, în condițiile în care partidele populiste au 142 de mandate, la care se adaugă cele 42 ale stângii comuniste. Dacă extremiștii vor reuși să formeze un grup politic și să iasă din condiția de „neafiliați”, atunci vor primi președinția unei comisii parlamentare prin intermediul căreia vor putea influența sau bloca politicile europene care nu le sunt pe plac. În cazul extrem în care Socialiștii și Popularii nu se înțeleg, acest grup ar putea juca un rol chiar și în alegerea președintelui Comisiei Europene, care, potrivit Tratatului de la Lisabona, trebuie votat în Parlamentul European. În mod paradoxal și ironic, de efortul europenilor de a diminua deficitul democratic al Uniunii Europene prin acordarea unor puteri sporite unei instituții alese precum PE par să profite în primul rând adversarii UE și partidele nedemocratice.
„Cutremurul“ Marine Le Pen, devastator pentru Franța
Victoria Frontului Național în alegerile europarlamentare din Franța a fost caracterizată de premierul Manuel Valls drept un cutremur politic care a zguduit scena politică și țara. Frontul Național a obținut 25% din voturi, UMP-ul de centru-dreapta al lui Nicolas Sarkozy și François Fillon au venit pe locul al doilea cu 21%, iar Partidul Socialist al premierului Valls și președintelui François Hollande, pe locul al treilea cu un rușinos și catastrofal 14%.
Marine Le Pen a profitat din plin de eșecul lui François Hollande, care nu a fost capabil să își asume o politică de reforme clară și a ezitat între concesiile făcute dreptei naționaliste anti-imigrație (alegerea lui Manuel Valls, fost ministru de Interne, pentru a conduce guvernul a avut exact acest scop) și nevoia de a-și îndeplini îndatoririle ce revin Franței în calitate de membru fondator al Uniunii Europene.
Marine Le Pen a lansat o politică de „dedemonizare” a Frontului Național, de renunțare la excesele antisemite ale tatălui ei, concomitent cu o campanie de demonizare a Uniunii Europene pentru imigrație și a monedei euro pentru suferința cronică a economiei franceze. Rezultatul a fost un sentiment eurosceptic puternic, exacerbarea fără timiditate a unui naționalism francez agresiv, care a creat impresia de prospețime politică în condițiile în care partidele tradiționale continuă să se zbată în lupte interne și într-un discurs care nu mai spune nimic nimănui. Duminică, Marine Le Pen, care a anunțat de mult că vrea să scoată țara din zona euro și din Schengen, a declarat că vrea să restaureze „gloria pierdută a Franței” și că politica FN este o politică „făcută de francezi pentru francezi”. Această întoarcere în interior a Franței, care riscă să destabilizeze o zonă euro abia stabilizată, este atractivă pentru mulți francezi, în special pentru tinerii între 18 și 35 de ani, dar eforturile de a „restaura gloria Franței” îi subminează rolul în Europa și în lume. Cu Frontul Național amenințând establishment-ul politic francez, credibilitatea europeană a Franței este torpilată și la fel „așa numitul pilon franco-german”, fundația pe care se sprijină întregul eșafodaj european. În aceste condiții, responsabilitatea pentru menținerea în viață a structurilor europene va cădea din ce în ce mai mult pe umerii Germaniei pe măsură ce Franța va alege izolarea. În plus, capacitatea Franței de a influența semnificativ politicile europene va scădea, ceea ce va crește influența „polului nordic” și va crește diferențele dintre nordul și sudul continentului.
UKIP și… răscoala țăranilor
Pentru prima oară de la dispariția liberalilor britanici, în urmă cu peste o sută de ani, o rundă de alegeri desfășurate în Marea Britanie nu a fost câștigată de Partidul Conservator sau de Partidul Laburist, ci de un al treilea partid. UK Independence Party al lui Nigel Farage. UKIP, care a candidat pe o platformă îndreptată împotriva imigrației din Europa Centrală și de Est, în special din România și Bulgaria și care cere ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a recupera dreptul britanicilor la autoguvernare, a obținut 27,5% din voturi, cu aproape 10% mai mult decât în urmă cu cinci ani și 23 de mandate de parlamentar, urmat de Laburiști (18 mandate) și Conservatori (18 mandate). Partidul Liberal Democrat, membru al coaliției de guvernământ și cel mai proeuropean partid britanic, a pierdut jumătate din voturi (7%) situându-se pe un umilitor loc patru după verzi.
UKIP are șanse puține să obțină mai mult de un loc sau două la alegerile legislative din Marea Britanie de anul viitor, dar victoria sa scoate la lumină nemulțumirea britanicilor față de politicile guvernului conservator dar și lipsa de încredere în laburiști, în special față de ceea ce este perceput drept o lipsă de responsabilitate de a administra fondurile publice pentru a acorda asistență socială imigranților est-europeni. Din acest motiv, paradoxal, partidul lui Farage a beneficiat de voturile imigranților proveniți din Pakistan sau țările africane, care își văd ei înșiși beneficiile sociale amenințate de pretinsul val estic.
Dacă Farage și UKIP au puține șanse să bulverseze scena politică britanică, victoria sa ar putea avea consecințe serioase pe plan european. Primarul Londrei, Boris Johnson, a comparat ascensiunea partidelor anti-europene drept o „jacquerie” – o revoltă a țăranilor beți, a „populiștilor purtători de furci” asupra Bruxelles-ului, dar pe de altă parte, a admis că alegătorii britanici trebuie să aibă dreptul de a se pronunța prin referendum dacă vor să mai rămână în Uniunea Europeană. Cum prim-ministrul David Cameron a promis să organizeze un asemenea referendum în 2015 și a propus un plan de reformă a UE care privește inclusiv imigrația, puterile instituțiilor europene și guvernanța economică, este de așteptat că liderul Partidului Conservator va apăsa această pedală până la alegerile de anul viitor.
Cum pilonul franco-german este șubrezit iar Angela Merkel a dat semne de simpatie pentru proiectele reformiste ale lui Cameron, arhitectura europeană s-ar putea să arate foarte diferit în perioada următoare sau Marea Britanie ar putea ieși pentru că îi va fi imposibil să facă un pas înapoi în chestiunea referendumului.
consecințe
Cresc puterea și influența Germaniei în Uniunea Europeană. Dacă Jean Claude-Juncker va fi ales președintele Comisiei, puterea Germaniei va fi consolidată, pentru că a fost ales și susținut de cancelarul Angela Merkel pentru această funcție. Dacă va fi ales Martin Schulz, poziția Germaniei va fi consolidată. În plus, șubrezirea pilonului franco-german lasă Germaniei rol de protagonist al politicii europene. Acest lucru nu înseamnă neapărat continuarea politicilor de austeritate, pentru că Merkel s-a arătat flexibilă la solicitările sociale în coaliția dreapta-stânga.
Scade coerența guvernanței europene. Ponderea mare de partide anti-UE și posibilitatea constituirii unui grup politic extremist vor afecta guvernanța europeană în condițiile în care propunerile Comisiei vor trebui votate în Parlament. În aceste condiții, puterea Comisiei va fi slăbită de concesiile pe care va fi nevoită să le facă acestui grup.
Integrarea europeană aprofundată este amenințată. Proiectul de a răspunde distorsiunilor economice printr-o mai mare integrare politică care să confere mai multă putere Comisiei în raport cu guvernele naționale este în dificultate în contextul ascensiunii naționaliștilor. Pentru a menține Uniunea întreagă, este posibil ca proiectul reformării UE să meargă în direcția cealaltă, a creării unei arhitecturi mai elastice care să prevină revolte naționale.
Europa cu geometrie variabilă. Valul antieuropean și reafirmarea valorilor naționale deschid calea Europei cu două sau trei viteze, în care grupuri de țări optează pentru o integrare mai puternică, alții pentru alianțe regionale (nord, sud), iar alții (recalcitranții) sunt abandonați la marginea edificiului european.
Șubrezirea principiilor europene. Valul de xenofobie creează o presiune enormă de a revizui inclusiv principii europene fundamentale precum libera circulație a persoanelor și a forței de muncă, unul dintre caii de bătaie ai populiștilor. Deja Franța, Danemarca și Germania s-au declarat în favoarea reintroducerii controalelor la frontierele interne, iar presiunile pentru restrângerea dreptului la muncă pentru muncitorii din Est sunt în creștere.
Adio Schengen? În acest context, perspectivele României și Bulgariei de a adera la spațiul de liberă circulație devin aproape nule. Deja, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a cerut suspendarea acordului până la revizuirea lui.
România, în poziție incertă. O Europă integrată sau „Statele Unite ale Europei” ar fi ferit România de prejudiciile pe care i le poate aduce o clasă politică ineptă și puțin dedicată valorilor libertății și democrației. Europa cu geometrie variabilă va lăsa României un grad mai mare de responsabilitate, dar în pericol să fie subminată din interior de corupție și incompetență. Adversarii europeni ai României vor avea pretextul de a cere izolarea și marginalizarea României, or, la marginea Uniunii Europene așteaptă Rusia.
