15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialÎntre fair-play şi patriotism

Între fair-play şi patriotism

Întâlnirea de la Berlin dintre reprezentativele Germaniei şi Turciei, din grupa A a preliminariilor pentru Euro 2012 la fotbal, a adus în prim-plan o polemică mai veche vizavi de moralitatea unui sportiv care evoluează împotriva ţării în care s-a născut.

Evident, unii performeri, ca de pildă Hamit Altintop, internaţionalul turc al echipei Bayern München, s-au grăbit să dezaprobe gestul lui Mesut Özil, născut în Turcia din părinţi turci, de a juca pentru naţionala Germaniei. „Respect alegerea fiecăruia, dar nu sunt un susţinător al prezenţei lui Mesut Özil în echipa naţională a Germaniei. Totuşi, îl înţeleg, pentru că fotbalul, deşi se bazează şi pe sentimente, este mai mult o afacere. În reprezentativa Germaniei, el beneficiază de lobby, are o valoare mai mare pe piaţa transferurilor şi câştigă mai mulţi bani. Dacă ar fi ales Turcia, nu ar fi jucat la Cupa Mondială şi nu ar fi fost acum la Real Madrid. E simplu”, a spus Hamit Altintop, iar ca el au gândit mulţi patrioţi.

Dar oare chiar aşa de simplu să fie? Nu este mai degrabă vorba de o dovadă elocventă de fair-play din partea lui Mesut Özil? Faptul că i-a răsplătit cu maximum de performanţă pe cei care au avut încredere în el, care i-au oferit condiţii excelente de pregătire şi l-au susţinut în momentele în care era doar un ilustru  necunoscut, doar un străin talentat care promitea, este mai degrabă de admirat decât de criticat. Aici nu este vorba neapărat de o afacere sau de bani.

Situaţia lui Özil şi a altor sportivi de valoare care au crescut şi s-au maturizat ca performeri în alte ţări decât cele în care s-au născut, este pur şi simplu similară cu a copiilor adoptaţi care, odată ajunşi la maturitate, îşi respectă şi îşi iubesc părinţii adoptivi ca şi când ar fi cei naturali. Ar fi excelent ca şi România sau Turcia sau Bulgaria şi aşa mai departe să poată creşte copii la aceleaşi standarde ca Germania, Franţa, Olanda etc. Deocamdată însă, fair-play este să ne bucurăm dacă un sportiv prin care curge sânge de-al nostru reuşeşte să se acopere de glorie, chiar dacă sub culorile ţării de care a fost adoptat de mic, şi nu aleww celei în care s-a născut.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă