Români, treziţi-vă! Alogenul fără Dumnezeu Traian Băsescu, vânzător de neam şi trădător de ţară se pregăteşte, în ura lui bestială faţă de tot ce e Românesc, să le cedeze ungurilor pământul sfânt al Ardealului. Instrumentul robiei româneşti este noul Cod al Muncii! Moarte tiranului! Cine reuşeşte, 100.000 euro de la domnul Vîntu.
Iar vin ungurii să ne ia Ardealul!
Suntem membri ai alianţei militare NATO alături de Ungaria din 2004 şi avem, în plus, o alianţă solidă cu Statele Unite, care au desfăşurate trupe pe teritoriul României şi vor să construiască aici scutul antirachetă. Suntem, din 2007, membri ai Uniunii (economice şi politice) Europene tot alături de Ungaria şi de alte vreo 25 de state, împreună cu care încercăm, sub umbrela Tratatului de la Lisabona, să dăm, după priceperea şi puterea fiecăruia, conţinut ideii de Europa Unită.
Şi cu toate astea, nici măcar unul dintre aceste fapte care alcătuiesc cea mai stabilă, mai sigură şi mai favorabilă situaţie geopolitică în care s-a aflat vreodată România nu are vreo relevanţă pentru neînfricata noastră opoziţie care posedă o cunoaştere metafizică de nezdruncinat asupra pericolului care pândeşte naţiunea română: iredentismul maghiar şi prietenia nocivă dintre premierul ungar Viktor Orban şi Traian Băsescu, doi dictatori camuflaţi, desigur.
Ceea ce s-a întâmplat miercuri în Parlament când, cu prilejul moţiunii de cenzură pe Codul Muncii, s-a fluturat din nou pericolul unguresc sub pretextul mesajului lui Orban de 15 martie este un nou „minim istoric” pentru onorabilitatea politicianului liberalo-pesedist şi a mass-media fidele. Faptul că USL preia retorica primitiv-naţionalistă a lui Vadim Tudor şi că retorica politică românească se egalizează în jos în rudimentul vadimisto-vetrist este regretabil, dar atât. Naţionalismul lui Ponta&Antonescu se opreşte o dată cu camerele de luat vederi de la Realitatea&Antene şi nu este semnul vreunei modificări semnificative de direcţie politică. Faptul că reprezentaţia jalnică a domnilor Haşotti&Co din Parlamentul României aruncă o lumină urâtă asupra vieţii politice româneşti unde orice atac demagogic oricât de scandalos, de ieftin şi de murdar este considerat legitim merită, desigur, deplâns, dar nu e ca şi cum românii şi-ar mai fi făcut vreo iluzie din acest punct de vedere. Ştim că politicianul român este capabil de cele mai abjecte abidcări. Faptul că un post TV a pus premiu de 100.000 de euro pe capul Guvernului arată cam până unde merge subtilitatea şi rafinamentului unui personaj ca S.O. Vîntu: până la lipitul bancnotelor pe fruntea maneliştilor. Dar nici aici nu e vreo noutate.
Ceea ce este nou şi, în acelaşi timp, grav este faptul că în încercarea de a deligitima puterea, opoziţia abandonează regulile luptei politice acceptabile şi recurge la metode iraţionale prin apelul la o imagologie virulent xenofobă. Viktor Orban – ungurul exemplar – devine în gura unui Ponta arhetipul străinului-opresor al poporului român: El reprezintă amintirea vie a nedreptăţilor şi umilinţelor suferite în trecut sub dominaţia grofilor. Ungurul devine în limbajul politic contemporan noul „evreu”: Asocierea cu el murdăreşte, colaborarea este criminală pentru că serveşte „ruperii trupului ţării”. De aceea prietenul ungurilor nu poate fi român: el este mai rău ca străinul, un vânzător de neam şi ţară. În rolul trădătorului, desigur, Traian Băsescu.
Nu are nicio importanţă că în acest discurs nu există vreo urmă de adevăr, după cum nu contează nici circumstanţa că UDMR a guvernat cu toate partidele româneşti şi Ardealul a rămas la locul lui. Ceea ce contează pentru Ponta&Antonescu este demonizarea lui Băsescu şi exploatarea spaimelor iraţionale ale publicului, bine aţâţat de retorica „Revoluţiei Sclaviei” propagată agresiv de televiziunile aservite. Este un discurs de o violenţă fără precedent în ultimii 20 de ani care poate genera forme de violenţă politică cum România nu a mai cunoscut de multă vreme.
