Julian Hingley a fost angajat de clusterul Cluj IT pentru a genera un nou model educaţional în Cluj Innovation City.
Britanicul Julian Hingley conduce şcoli internaţionale în România de mai mult de un deceniu. Unele dintre acestea au reuşit să ajungă în elita mondială a educaţiei. Expertul britanic este considerat de unii drept un adevărat ”guru” al educaţiei moderne şi a fost angajat ca expert de clusterul Cluj IT. El doreşte să provoace o dezbatere naţională pe tema educaţiei în România.
Reporter: Cum vedeţi sistemul românesc de educaţie?
Julian Hingley: Nici o naţiune nu poate fi nici mai puternică din punct de vedere cultural, social sau economic şi nici mai bună decât sistemul ei educaţional. Am abordat acest subiect şi la conferinţa „Perspective asupra educaţiei româneşti”, sub egida Afaceri.ro, reliefând în special accesul la educaţie şi beneficiile educaţiei asupra epocii moderne. Însă aceste teme sunt se află într-o relaţie de divergenţă. În ce calitate abordez eu acest subiect? Sunt profesor de carieră de 34 de ani, dintre care ultimii 13 aici în România. Sunt membru al Consiliului Strategic pentru Cluj IT Cluster, cu atribuţii în domeniul educaţiei, în scopul provocării şi promovării unei dezbateri despre problematica educaţiei. Daţi-mi voie să vă provoc acum doar cu un tur al orizontului educaţional românesc. Acestea sunt perspectivele mele; nu este neapărat necesar să fiţi de acord cu ele.
Propun, în primul rând, să stabilim întrebările critice în legătură cu acest subiect: Care este scopul educaţiei? Aveţi păreri puternice în ceea ce priveşte starea prezentă a educaţiei româneşti? În calitate de părinţi, sunteţi mulţumiţi de sistemul naţional de educaţie? În calitate de angajatori, sunteţi mulţumiţi sau vă îngrijorează calitatea forţei de muncă prezente produse de sistemul de universităţi şi şcoli? Avem aici, în România, un sistem capabil să susţină învăţarea pe tot parcursul vieţii (life-long learning) la un standard competitiv cu alte economii europene şi globale? Să ne întoarcem la conceptele de acces, beneficii şi epocă modernă; pregătim personal calificat şi cu vederi democratice, potrivit pentru exigenţele societăţii contemporane şi ale pieţei muncii?
Coincide oare opinia mea despre cele trei aspecte cu punctul dumneavoastră de vedere ca angajatori, manageri şi agenţi de resurse umane? Beneficiază elevii şi studenţii de acces egal la un curriculum şcolar şi universitar relevant şi echilibrat? Cred că nu.
Dovedesc oare absolvenţii sistemului actual ca au beneficiat de o educaţie potrivită şi completă, necesară pentru angajarea pe piaţa muncii? Răspunsul meu este, din nou: nu.
În ceea ce priveşte al treilea aspect, ne confruntăm cu începuturile unei postmodernităţi greu de definit, în care am intrat cu un sistem educaţional greoi, adaptat producţiei de masă caracteristice epocii trecute a modernismului. Trăim în epoca nouă a informaţiilor, dar câtă informaţie deţinem despre accesul şi beneficiile disponibile în cadrul modelului educaţional implementat astăzi în România? Prin lege, toţi copiii au dreptul la acces la educaţie şi trebuie sa frecventeze cursurile unei instituţii de învăţământ. Mulţi nu o fac. Odată ce copiii frecventează cursurile, statul ignoră în mare măsură ce au aceştia de făcut şi de învăţat. Există acces virtual, dar este acesta real, este relevant? Este oare de natură să corespundă beneficiilor societăţii şi ale unei economii critice? Din nou, răspunsul meu este nu.
Doar 32 la sută dintre români au o părere bună despre educaţia din România
Reporter: Aveţi date care să susţină aceste afirmaţii?
Julian Hingley: Permiteţi-mi să vă confrunt cu rezultatele unui sondaj de opinie al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1400 de respondenţi în 2011. Să vedem în ce măsură sunteţi de acord. Rezultatele sunt contradictorii. 32% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre învăţământul românesc. 43% dintre cei intervievaţi sunt de acord cu afirmaţia „Sistemul românesc de învăţământ este unul foarte performant”. 81% dintre respondenţi tind să creadă că şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru viaţă în măsură mică sau foarte mică. 80% dintre respondenţi sunt de acord cu afirmaţia „Învăţământul românesc este centrat prea mult pe informaţie şi prea puţin pe formarea de competenţe practice”. 36% dintre respondenţi exprimă o părere bună sau foarte bună despre activitatea Ministerului Educaţiei. 80% îşi exprimă acordul cu ideea conform căreia schimbările legislative privind educaţia sunt prea frecvente. 61% dintre cei întrebaţi sunt de acord cu afirmaţia „Profesorii sunt slab pregătiţi”. 55% dintre repondenţi îşi exprimă acordul faţă de afirmaţia „Profesorii sunt corupţi”. 81% sunt de părere că profesorii sunt mult prea prost plătiţi. Peste 60% dintre cei intervievaţi sunt de acord cu afirmaţia conform căreia orarul elevilor ar fi prea încărcat. 41% dintre români recunosc că au apelat la meditaţii pentru copiii lor. Materia la care se iau cele mai multe meditaţii este matematica (90%). De asemenea, 90% dintre repondenţi sunt de părere că elevii de azi sunt mai slab pregătiţi decât cei din trecut, iar 95% consideră că „Reînfiinţarea şcolilor profesionale sau de meserii ar fi o idee bună”.
Reporter: Ce dovedesc aceste cifre?
Julian Hingley: Există neclarităţi şi contradicţii majore în aceste date, însă este evident faptul că în rândul părinţilor, elevilor şi angajatorilor se exprimă un nivel înalt de nemulţumire cu situaţia actuală a educaţiei. Deci ce este de făcut? Continuăm în aceeaşi cheie, cu predarea unor cursuri despre tehnici, date exacte şi proceduri? Sau evoluăm înspre o tehnică de predare care te poate învăţa să ai viziune, să fii lider şi să rezolvi probleme interesante?
Primul tip de predare frontală nu este dificil, şi reprezintă ceea ce majoritatea dintre noi au fost instruiţi să asimileze. Este o metodă de predare care poate fi atinsă cu autodisciplină şi cu un manual bun. Este, de asemenea, un model care devine redundant şi care există în afara realităţii sociale postmoderne. Cel de-al doilea model, centrat pe elev, este cel din care derivă succesul real. Este, pe de altă parte, complicat să găseşti şi să formezi oamenii potriviţi pentru acest stil de predare; în curând, vor exista probleme reale şi permanente de resursă umană în domeniul educaţiei.
Ceea ce este trist este că adesea fuzionăm cele două abordări. Încercăm să angajăm pe cineva care să implementeze al doilea model, un profesor cu viziune, cineva care poate să răstoarne perspectiva elevilor excepţionali – după care impunem reguli şi proceduri şi rapoarte care îl transformă într-un profesor de duzină. Mai rău, de multe ori plătim pe cineva ca şi când ar fi profesori pe modelul nr. 2, valoroşi şi rari, dar ajungem să angajăm profesori de şcoală veche. Petrec mult timp în instituţii de învăţământ. Tot mai des, observ acelaşi fenomen: organizaţii care se pun singure într-o situaţie fără ieşire, întrucât în ciuda volumului mare de muncă, refuză să îşi asume sarcina complicată de a-i învăţa pe oameni să aibă viziune. Există, oare, ceva mai important pentru voi şi afacerile voastre, pentru copiii noştri şi pentru societate, decât găsirea unui mod de obţine şi de a disemina cunoaşterea pe care o poate oferi doar predarea vizionară?
Cea de-a patra cale în educaţie
Reporter: Bun, şi care ar fi soluţia?
Julian Hingley: Consider că avem nevoie să construim Cea De-a Patra Cale în Educaţie (‘a Fourth Way in Education’) pentru secolul XXI. A Patra Cale dincolo de controlul dogmatic al guvernelor, bisericilor sau al proprietarilor particulari. O A Patra Cale care să fie inovatoare, radicală şi incluzivă faţă de vocile care în prezent sunt excluse din dezbaterea educaţională. Vorbim despre provocările noi pentru acest secol nou, dar suntem deja în urmă cu 13 ani. Personal, sunt martor al acestui fenomen aici din anul 2000; până când vom fi reuşit să planificăm, să atingem un consens, să acţionăm, să construim, mulţi dintre noi vom fi la pensie, şi cine rămâne să gândească viitorul? Nu avem nevoie de reforma unui model defectuos, ci de o soluţie radicală în privinţa modului în care modelăm şi implementăm un sector educaţional postmodern dinamic şi relevant. Nu vrem un model de tip fast-food, care să ofere tuturor acelaşi meniu standardizat, ci o bucătărie diferenţiată, nuanţată, digerabilă pentru o audienţă din ce în ce mai globală…deoarece copiii noştri trăiesc în cel mai stimulant mediu din istorie şi cu toate acestea, sunt plictisiţi la şcoală de un curriculum irelevant oferit în cadrul unor instituţii greoaie şi depăşite.
Reporter: Care sunt caracteristicile acestei noi căi, pe care o propuneţi?
Julian Hingley: Scopurile critice ale prevederilor din educaţie sunt şi trebuie să fie de natură economică şi culturală, dar trebuie să construim realităţi care depăşesc modelele masive ale Iluminismului şi Revoluţiei Industriale. Cu toţii avem un interes în educaţie, însă odată cu postmodernismul au apărut şi exigenţe noi. Managerii de companii şi specialiştii în planificare economică sunt preocupaţi de două aspecte cheie: adaptabilitatea la schimbările permanente şi rapide ale lumii afacerilor, întrucât companiile sunt organisme şi deci trebuie să răspundă schimbărilor din mediul înconjurător. Iar principala prioritate este creativitatea – companiile trebuie să fie creative în mod sistematic. Angajaţii trebuie, deci, să fie adaptabili şi creativi.
Au absolvenţii români aşadar creativitatea şi adaptabilitatea necesară pentru angajarea în lumea business-ului profesional? Imprevizibilitatea este acum esenţa permanentă a vieţii. Educăm tinerii pentru viitor, dar cum va arăta lumea în 2050? Nu avem nici cea mai vagă idee. Ce ştim cu toţii, însă, este că educaţia are un randament slab şi că îi lipseşte adaptabilitatea şi creativitatea. Creativitatea este la fel de importantă ca alfabetizarea.
Predarea funcţionează prin două mecanisme principale: instruirea şi educaţia; instruirea pentru societate şi cultură, iar educaţia pentru piaţa muncii şi economie. Cu toate acestea, în următorii treizeci de ani mai mulţi oameni vor absolvi o universitate decât toţi cei dinaintea lor, din perspectivă istorică. O licenţă nu mai este de ajuns pentru a obţine un job. Trebuie să încurajăm studenţii şi elevii să îşi construiască portofolii de dezvoltare personală şi academică şi să demonstreze mai multe aptitudini decât simpla reuşită la un examen. Avem nevoie şi de instruire. Trebuie să promovăm creativitatea şi procesul de creaţie a ideilor originale şi valoroase. Avem nevoie de o concepţie de ecologie umană, pentru că sistemul actual nu ne va mai fi de folos în viitor.
