Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (45 de ani), sugerează că atunci când a fost la Moscova a avut mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că deschiderea care a avut loc anul acesta spre Rusia s-a produs în dublu sens – prin vizita şefului Consiliului de Securitate al Kremlinului, Nikolai Patruşev, la Bucureşti şi prin primirea şefului diplomaţiei române la omologul său, Serghei Lavrov. Din punctul de vedere al şefului diplomaţiei de la Bucureşti, principalul obiectiv al României în legătură cu Rusia este reducerea dezechilibrului balanţei comerciale: România importă gaz de peste 3 miliarde de dolari şi exportă produse în Rusia de circa un miliard. În ceea ce priveşte ideea parteneriatului strategic cu China, lansată de Victor Ponta cu ocazia vizitei sale la Beijing, Corlăţean este mai ponderat şi consideră că în viitor poate fi lărgită cooperarea cu această ţară, dar sub o altă denumire. Pe agenda diplomaţiei române se află şi aderarea la Schengen, iar ministrul Corlăţean crede că doar luptele electorale au împiedicat Franţa să susţină aderarea României, deşi între Bucureşti şi Paris există un parteneriat strategic.
Asistentul secretarului american de stat pentru politică spaţială, Frank Rose, a spus, referindu-se la scutul antirachetă de la Deveselu, că “SUA nu vor accepta nici o garanţie juridică sau orice alte limitări ale sistemului” cerute de Moscova. În aceste condiţii, credeţi că e posibilă o destindere a relaţiilor româno-ruse?
Titus Corlăţean: Cu siguranţă, da. Poziţia exprimată de Frank Rose este consecventă cu poziţia NATO, adoptată la Summit-ul de la Chicago, dar şi cu ceea ce România a exprimat public: NATO are dreptul legitim de a construi un proiect care să garanteze securitatea statelor aliate. Pe de altă parte, indiferent de subiectele în care există încă deosebiri de opinii, iar scutul antirachetă este unul dintre ele, deschiderea este posibilă – şi s-a şi produs în cursul acestui an – în relaţiile româno-ruse: a fost o întâlnire importantă la Bucureşti organizată de Administraţia Prezidenţială (primirea la Traian Băsescu a şefului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev) şi a fost şi vizita mea la Moscova, la invitaţia ministrului Serghei Lavrov. Există deci elemente concrete pentru un dialog politic deschis şi pragmatic, care să acopere ambele categorii de subiecte – şi cele în care colaborăm, dar şi cele în care avem poziţii diferite. Anterior, lipsa de comunicare a generat acumulări de tensiuni care n-au făcut bine unei relaţii bilaterale importante.
De fapt, ce obiectiv are România în relaţia cu Rusia?
T.C.: Este ceva ce am mai spus şi acest lucru a primit aprobarea, ca mandate, de la conducerea statului român, a fost în mod firesc o coordonare în pregătirea vizitei de la Moscova şi o bună informare ulterioară. Avem nevoie să mergem în direcţia unei deschideri, a unui dialog funcţional, aşa cum multe state europene importante au făcut-o înaintea României chiar şi atunci când au existat elemente de contencios istoric foarte delicate, aşa cum a fost în cazul relaţiilor ruso-poloneze. Cu atât mai mult cu cât reprezintă frontiera estică a UE şi NATO, România trebuie să aibă relaţii normale cu Rusia, respectând interesele specifice ale fiecăreia dintre părţi. Nimeni nu a pus la Moscova sub semnul întrebării apartenenţa României la NATO şi UE, dar e nevie de o relaţie pragmatică şi predictibilă. De asemenea, conţinutul economic este foarte important. În 2012 nivelul schimburilor economice a fost în jur de 4,4 miliarde de dolari, din care aproximativ 3 miliarde au fost exporturile ruse. Este un deficit consistent, pe care am vrea să-l schimbăm. Oamenii de afaceri din România îşi doresc să intre pe piaţa rusă. Există însă şi anumite sensibilităţi.
Ce fel de sensibilităţi?
T.C.: De exemplu, problema tezaurului. Am avut o discuţie corectă în acest sens cu ministrul rus de Externe, am stabilit să reluăm activitatea comisiei mixte şi aşteptăm să discutăm această temă. Există în acelaşi timp un interes al părţii române de a-i onora pe soldaţii români care au căzut în al doilea război mondial pe teritoriul Rusiei. Nu există deocamdată un cimitir al celor care au căzut efectiv în luptă, deşi există mici porţiuni cu românii care au murit în lagărele NKVD. Serghei Lavrov a fost de acord pe loc ca partea română să construiască acest cimitir, cel mai probabil lângă Volvograd, fostul Stalingrad, acolo unde au căzut foarte mulţi ofiţeri şi soldaţi români.
Au existat mai mulţi oficiali ruşi, dar şi români care au spus în anii trecuţi că tezaurul pe care România l-a trimis la Moscova în perioada primului război mondial nu ar mai exista.
T.C.: Ar fi extrem de util să ieşim din logica retoricii politice interesate. Noi avem încredinţarea că tezaurul există şi este în continuare la Moscova. Este important să fructificăm instrumentul stabilit instituţional prin intermediul tratatului de bază româno-rus. Această comisie mixtă va discuta cu elemente concrete pentru a avansa în direcţia cea bună, pentru acest lucru fiind nevoie de o politică mai constructivă, iar această deschidere este importantă inclusiv pentru a folosi mecanismele pe care le avem la dispoziţie.
Deci România are în relaţia cu Rusia un obiectiv economic, cel de reducere a deficitului comercial, şi unul politic, astfel încât Bucureştiul să discute de la egal la egal cu Moscova, după modelul statelor occidentale.
T.C.: Trebuie să subliniem că România este membră NATO şi UE, iar atunci când se iau decizii în aceste foruri legate de Rusia vocea României contează: de pildă, discutăm despre un nou parteneriat UE cu Federaţia Rusă, unde există mize importante, iar România este ascultată şi contribuie la luarea unor decizii. Într-o relaţie atât de complexă contează gesturile şi simbolistica lor, dar şi o mai bună cunoaştere a celor două societăţi, de aceea am propus un forum comun al societăţii civile, iar partea rusă a acceptat, astfel încât istoricii, jurnaliştii, purtătorii de mesaje să poată să stea de vorbă pentru a înţelege cum funcţionează cele două societăţi pentru gestionarea mai inteligentă a relaţiilor, anterior tensionate. Aprobarea celor două centre culturale, român la Moscova şi rus la Bucureşti, este importantă şi ajută.
Faptul că în România există încă un curent destul de puternic antirus contează în această ecuaţie ?
T.C.: Nu ştiu dacă putem spune chiar aşa.
Potrivit sondajelor de opinie.
T.C.: Există în mod evident o reţinere, legată de istorie, şi o simbolistică a puterii politice şi militare, care nu au ţinut cont de dorinţa suverană a românilor. Pe de altă parte, nu cred că cineva are ceva împotriva literaturii sau muzicii ruseşti. Cred că trebuie să tratăm raţional lucrurile.
Au existat discuţii la nivel diplomatic între Moscova şi Bucureşti după ameninţările vicepremierului Dmitri Rogozin la adresa Chişinăului sau după embargoul vinului impus de Rusia Republicii Moldova?
T.C.: Genul acesta de declaraţii la care faceţi referinţă am decis să le ignorăm. Contează doar declaraţiile celor care au mandate să facă acest lucru. În ceea ce priveşte embargoul faţă de vin sau alte produse din Republica Moldova, România a fost activă în interiorul UE.
Nu în dialogul cu Rusia?
T.C.: Nu este un contencios între România şi Rusia, ci unul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Colegii moldoveni dialoghează direct, folosind inclusiv regulamentele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Pe de altă parte, Republica Moldova este unul dintre membrii Parteneriatului Estic al UE.
Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, a declarat recent că Republica Moldova ar putea obţine regim fără vize cu UE în 2014. Ce mai trebuie să facă guvernul de la Chişinău pentru ca acest lucru să devină realitate?
T.C.: Este un obiectiv esenţial pentru Republica Moldova. Am făcut această propunere la Consiliul miniştrilor de Externe, iar acum se poate considera că Republica Moldova îndeplineşte toate criteriile cerute de UE. Eu personal aştept o concluzie într-un document oficial de la Bruxelles în marja Summit-ului de la Vilnius, care să confirme îndeplinirea acestor criterii.
Fondatorul Stratfor, George Friedman, spunea când a fost la Bucureşti că interesul care apropie România de SUA este limitarea puterii Rusiei, având în vedere că România are nevoie de independenţa sa, iar Washingtonul să aibă ţări care să fie o stavilă în extinderea influenţei ruseşti. Cât de utilă poate fi România în acest sens principalului său aliat?
T.C.: România este un aliat extrem de important pentru SUA în Europa şi în regiune. Această concluzie mi-a fost confirmată de vizita la Washington a premierului Victor Ponta şi de conţinutul discuţiilor cu vicepreşedintele Joe Biden, care reflectă interesul american pentru o Românie cu un rol şi un profil consolidate în această zonă. Este importantă pentru noi relaţia cu SUA şi, iată, este importantă şi pentru SUA relaţia cu România. Cred că, pe lângă dimensiunea politică şi strategică, adăugarea dimensiunii economice contează din ce în ce mai mult.
România are un parteneriat strategic cu Franţa, dar, cu toate acestea, Parisul este în prima linie a ţărilor care se opun aderării României la Schengen, deşi premierul Victor Ponta primise promisiuni în acest sens chiar de la preşedintele francez. De ce nu funcţionează acest parteneriat?
T.C.: Aş fi rezervat în a spune că “Franţa se opune”, cred că Franţa se confruntă, ca multe alte state, în plan intern cu provocări sociale legate de exerciţiile electorale care urmează şi unde este folosită retorica politică: Frontul Naţional, partid de extremă dreapta, se află în topul preferinţelor, potrivit ultimelor sondaje, iar acest lucru preocupă întreaga Europă, fiindcă poate exista un risc inclusiv pentru viitoarea configuraţie europeană după alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor. Pe un astfel de fundal, putem înţelege că pot apărea mesaje, inclusiv la nivelul unor miniştri de la Paris, care folosesc această temă a migraţiilor ilegale provenind din România sau Bulgaria. Am discutat direct cu partenerii francezi şi am reuşit să mai calmăm din retorica politică, cel puţin în ultimele două luni, pentru a putea să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante din Parteneriatul Strategic.
Susţinerea României pentru aderarea la spaţiul Schengen nu face parte din acest parteneriat?
T.C.: Discutăm constant pentru obţinerea unei soluţii favorabile României. Lucrurile sunt complexe, dar sper că vom reuşi să separăm teme care nu au legătură cu spaţiul Schengen: tema migraţiei, de exemplu, fiindcă există o confuzie în acest sens, inclusiv la nivelul Franţei. Avem dreptul legitim să aşteptăm o decizie favorabilă, cel mai probabil în două trepte. Nu spun că lucrurile sunt decise, dar aşteptăm o decizie favorabilă.
Care ar fi orizontul de aşteptare?
T.C.: N-am înregistrat noi modificări, proiectul a fost înscris de preşedinţia lituaniană pe agenda întâlnirii miniştrilor Justiţiei şi de Interne din luna decembrie, dar trebuie să fim extrem de activi şi precauţi pentru a ne menţine pe agendă.
Nu vă aşteptaţi deci la o decizie pozitivă pentru luna decembrie?
T.C.: Acţionăm pentru a obţine o primă decizie în luna decembrie.
Ministrul ungar de Externe, Janos Martony, a declarat, susţinând marşul secuilor, că nici o formă de autonomie nu încalcă legile internaţionale sau Constituţia României. Este aceasta o formă de presiune?
T.C.: Cred că în România noi suntem cei mai în măsură să apreciem ceea ce este sau nu constituţional. Descentralizarea şi regionalizarea sunt acţiuni importante, pe care actorii politici români le iau în mod suveran, inclusiv prin consultarea minorităţii maghiare. România a stabilit un nivel de protecţie a minorităţilor naţionale, care se situează peste standardele internaţionale. Ceea ce lipseşte este o mai bună comunicare şi o mai mare onestitate din partea politicienilor, inclusiv cei de etnie maghiară din România, în ceea ce priveşte modul în care ar trebui făcută descentralizarea. O serie importantă din elementele prezentate de liderii UDMR ca fiind o forme de autonomie reprezintă, de fapt, o descentralizare administrativă. Menţinerea acestei ambiguităţi la nivelul limbajului politic generează confuzii.
Există o anumită încordare în relaţiile româno-ungare? De ce întârzie Ministerul de Externe să răspundă cererii de acreditare a noului ambasador ungar la Bucureşti, depusă încă din luna iunie?
T.C.: Nu cred că observaţi exerciţii de nervozitate sau încordări vizibile: există suişuri şi coborâşuri, dar întotdeauna înaintea alegerilor din Ungaria s-au întâmplat astfel de fenomene. Pot să vă spun că sunt perfect relaxat cu privire la procedurile de nominalizare a noului ambasador ungar în România. Ministerul a promovat toate procedurile instituţionale şi aşteptăm decizia finală de la Administraţia Prezidenţială.
De ce ar avea nevoie România de un parteneriat strategic cu China?
T.C.: Conţinutul real este următorul şi vă spun că sunt autorizat să fac acest comentariu: există o relaţie cu un fundament vechi între România şi China, o relaţie politică foarte bună indiferent de perioadă, în plus în acest moment există un interes economic foarte mare din partea unor state ca Franţa, Germania, Marea Britanie, dar şi SUA. De ce n-am putea face şi noi acest lucru? Anul viitor aniversăm 65 de ani de relaţii bilaterale în plan diplomatic şi 10 ani de la semnarea Parteneriatului amplu de cooperare şi prietenie. O consolidare a unui parteneriat, nu neapărat în sensul în care aţi vorbit, ar fi o evoluţie firească. Dorim să punem mai bine în valoare acest parteneriat cu China.
Lansarea parteneriatului strategic dintre Bucureşti şi Beijing, idee pe care Victor Ponta a prezentat-o în vizita pe care a făcut-o în China, a fost anterior discutată în ţară sau a fost o chestiune spontană?
T.C.: Definirea modului în care putem construi un parteneriat mai consolidat cu China este un proces mai complex.
Zilele acestea au fost începute lucrările de construcţie a gazoductului South Stream pe teritoriul bulgăresc. Ar fi fost bine pentru România să intre şi în acest proiect, la fel cum au făcut celelalte state din defunctul Nabucco?
T.C.: A fost un proiect promovat personal de Traian Băsescu şi de guvernele de până acum. La nivelul Administraţiei Prezidenţiale a fost o formulă de reticenţă faţă de South Stream şi n-am înregistrat modificări de poziţie la nivelul Preşedinţiei în ultima perioadă. Dacă înţeleg bine, în baza acordului de colaborare instituţională trebuie să acordăm preeminenţă în politica externă preşedintelui. România are însă obligaţia de a găsi alternative în asigurarea independenţei sale energetice.
