5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialInterviu cu Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD: Lupta cu istoria a unui partid...

Interviu cu Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD: Lupta cu istoria a unui partid istoric

Povestea po­li­ti­că a Partidului Național Țărănesc Creș­tin Democrat, spusă de președintele său actual, este și fascinantă, și tristă. În 1990, formațiunea istorică refondată de foști deținuți politici aduna speranțele electoratului care voia o Românie capitalistă și democratică. Apogeul PNȚCD a fost atins în 1996 când, prin Convenția Democrată din România, a reușit să câștige puterea și să impună președintele țării. Dar apoi a urmat dezastrul. Zeci de conflicte interne care s-au încheiat, explică Aurelian Pavelescu, abia în 2015 au scos din Parlament partidul și l-au aruncat în umbra scenei politice românești. Acum, PNȚCD încearcă să revină în jocul electoral.

Cum s-a ajuns la situația ca un partid care a dat doi prim-miniștri în perioada 1996-2000 să nu depășească acum 2%  ?

A.P.: Încă din ʹ90, votul a fost mic pentru PNȚCD, cu toată implicarea foștilor deținuți politici. La primul scrutin s-a obținut un scor de până în 3%. În urma suspiciunilor că PNL a făcut o înțelegere politică cu FSN-ul lui Iliescu, de fapt chiar au și intrat cu ei la guvernare, PNȚCD a captat și polarizat opoziția anticomunistă cu Corneliu Coposu în frunte. De fapt, atunci s-a și dezvoltat marele proiect CDR, început în 1990, formalizat în ʹ92 și cristalizat în ʹ94. Acest proiect însemna o alianță politico-civică în jurul PNȚCD. Într-o primă etapă, a fost introdus și UDMR, pentru ca în 1994 Corneliu Coposu să excludă partidul din cauza pretențiilor lor exagerate și in­aceptabile. În aceste condiții, în 1996 s-au câștigat alegerile, un succes destul de precar totuși, pentru că CDR a luat atunci în jur de 28% și nu avea o majoritate parlamentară.

Vorbim despre un succes pentru PNȚCD.

A.P.: Da, dar a fost normal atunci să facem acea alianță cu Partidul Democrat pentru guvernare, doar așa se putea forma un guvern. PNȚCD a capitalizat cu CDR votul populației mature politic, pro-occidentală și pro-democratică. Din păcate, imediat după moartea lui Corneliu Coposu, în 1995, la conducerea partidului a rămas prim-vicepreședintele Ion Diaconescu și partidul a avut mari probleme de coeziune internă. În lipsa ­unei autorități, apar primele mari erori politice. Liderul de facto al partidului nu mai era Ion Diaconescu, ci Emil Constantinescu, președintele României, care nu a fost niciodată membru PNȚCD. Atunci a avut loc o subordonare a politicilor țărăniste către Cotroceni. Prin această subordonare față de un om care nu era țărănist și care avea conflicte deschise cu lideri cu autoritate din partid, s-a creat o vulnerabilitate.

Despre ce lideri este vorba?

A.P.: Atunci au început practic  două conflicte majore. În primul rând vorbim despre relațiile ostile dintre Emil Constantinescu și Radu Vasile și dintre același Emil Constaninescu și regretatul Ion  Rațiu. Vorbim aici despre doi lideri proeminenți ai PNȚCD, pentru că Radu Vasile fusese se­cretarul general al partidului în perioada Coposu și era iubit în partid. Situația lui Ion Rațiu era mai delicată, pentru că nu îl suportau nici cei din jurul lui Constantinescu, dar nici cei din gruparea condusă de Ion Diaconescu.  Practic a fost izolat în propriul partid, fiind trimis să candideze în 1996 pe listele de la Arad.

Conflictele  din PNȚCD au început imediat după moartea lui Corneliu Coposu?

A.P.: Da, pentru că pe lângă conflictele de mai sus au mai existat și alte grupări care își disputau lupta pentru conducere, grupări care aveau viziuni diferite des­pre ce ar trebui să însemne PNȚCD. A existat o grupare im­portantă condusă de Ionescu Galbeni,  care nu a agreat ideea ca partidul să fie creștin democrat, dorindu-și un PNȚ de centru-stânga. A mai existat o grupare care a avut o rezervă față de noua conducere reprezentată de Ion Diaconescu. Vorbim aici de „gruparea ardeleană” sau „grupul de la Cluj”, care ar fi vrut ca președenția partidului să fie asigurată de un ardelean. De altfel, aceștia au avut cea mai mare influență la ruperea partidului în 1999, atunci când s-a înființat ANCD-ul cu Victor Ciorbea președinte. Vorbim practic de prima ruptură semnificativă din PNȚCD, au plecat atunci peste 20 de parlamentari.

Cauzele destrămării le regăsim, așadar, în interiorul PNȚCD?

A.P.: În grupările din cadrul partidului și în deciziile neinspirate luate de conducere. Una dintre aceste decizii a fost nominalizarea lui Victor Ciorbea ca prim-ministru. El a venit din zona sindicatelor, fiind de fapt un fost procuror comunist care nu avea funcții în partid. A câștigat Primăria București, pentru că a fost aruncat eronat în cursă, neavând nici un merit, la acel moment oricine ar fi câștigat din partea PNȚ. În plus, în ochii electoralului, imaginea proastă a lui Emil Constantinescu s-a transferat către partidul din care, de fapt, nu făcuse parte niciodată. Politicile de reformă structurale au fost luate de guvernarea țărănistă și s-au pus în practică cele două mari idei ale PNȚCD, orientarea României către UE și NATO. Urmarea acestei guvernări a fost că în anul 2000 țara a intrat pe creștere economică. Dar vorbim iarăși despre o greșeală politică majoră în interiorul partidului, prin desemnarea lui Mugur Isărescu ca premier, care a câștigat un mare capital de imagine de pe urma măsurilor luate de PNȚCD, deși nu a trecut nici măcar o dată pe la partid. Îndepărtarea bruscă a lui Radu Vasile din funcția de premier și excluderea lui din partid, din cauza luptelor interne, a bulversat din nou partidul. Am reușit atunci să creăm o situație fără precedent în politică – ca un partid aflat la guvernare, care a dat doi prim-miniștri, să nu mai intre în Parlament.

Ce s-a întâmplat după 2000?

A.P.: Marea majoritate a celor care au fost miniștri sau au ocupat funcții în PNȚCD au plecat din partid, rupând fiecare câte o bucățică. Victor Ciorbea a luat o parte la ANCD, Emil Constantinescu a luat și el o grupare la Acțiunea Populară, Vasile Lupu a rupt și el o grupare. Toate aceste partide nu aveau nici un fel de relevanță, dar împreună au destructurat PNȚCD. Și oamenii din țară au plecat către PNL. Astăzi vom găsi foarte mulți țărăniști în actualul PNL. Aceste lupte ale orgoliilor au dus partidul în colaps. În 2004, PNȚCD nu a putut participa la Alianța DA. La acel moment lider era Victor Ciorbea, care nu a fost în stare să negocieze cu PNL și PD, deși cele două partide ar fi dorit țărăniștii în Alianță. S-a ratat ocazia revenirii în Parlament. A urmat, așa cum era de așteptat, un scor electoral foarte slab în 2004, care practic l-a demis  pe Victor Ciorbea.

Demiterea lui Ciorbea a însemnat și stingerea conflictelor din interiorul partidului?

A.P.: Nicidecum, pentru că președinția a fost preluată de Gheorghe Ciuhandu, care nu a putut opri disoluția partidului. El nu era practic un lider național, ci doar local. A fost vorba de un primar în funcție care trata partidul ca pe o anexă a Primăriei Timișoara. Venea la București o dată la două luni, pentru câteva ore. În 2005, partidul dispăruse total de pe scena politică, iar la un congres în acel an, conducerea a decis schimbarea numelui partidului în Partidul Popular Creștin Democrat, practic un act de sinucidere politică. Se renunța și la brandul care reprezenta singura valoare la acel moment. În 2006, a avut loc  o întâlnire istorică, zic eu, în casa lui Iuliu Maniu. Toți liderii informali de la acel moment au avut o discuție despre ce se mai poate face cu partidul. S-a decis demiterea lui Ciuhandu și organizarea unui congres în 2007. Atunci a câștigat președinția Marian Miluț. Acesta era un politician foarte pragmatic și bun organizator, care vroia să refacă structurile partidului, refacerea sediilor. Practic vorbim despre o logistică minimală, care nu mai exista absolut deloc. Am decis atunci să renunțăm la schimbarea numelui partidului.

Putem numi 2007 un moment zero?

A.P.: Până atunci singurele acțiuni care mai aveau loc la sediul PNȚCD erau parastasele și omagierile foștilor membri. Nici un  fel de acțiune politică. În momentul în care partidul a început  să  se  miște, să aducă și oameni tineri, au început criticile și scandalurile din nou. Am vrut să deschidem partidul către alianțe. Ne-am izbit de rezistența acestor grupuri care nu aveau majoritatea în partid, dar care erau ostile chiar și între ele. Lovitura cea mai mare pentru PNȚCD a fost dată în 2008, când unele grupări au organizat un congres, nestatutar, cu două luni înainte de alegeri. PNȚCD ar fi trebuit să încheie o alianță cu PNL pentru a candida pe liste comune, practic o revenire în Parlament. Imediat după acest așa-zis congres, care a și fost anulat de justiție, PNL și Tăriceanu au refuzat să mai negocieze cu noi, fiind puși într-o situație ingrată. Politica lui Radu Sârbu și a nepoților lui Ioan Diaconescu de atunci a fost „Ori este partidul nostru, ori îl omorâm“. Pe fondul acestei crize, am decis ca, în 2008, PNȚCD să nu mai candideze la alegeri. În schimbul retragerii acestor liste, PNL ar fi trebuit să ne ofere câteva colegii unde să candideze și țărăniști care ulterior să revină la PNȚCD. Am reușit să avem astfel și noi un deputat în Legislativul din
2008-2012.

Ce a urmat după 2008?

A.P.: Multe lupte cu aceste grupări care au devenit extrem de agresive și vocale. În timp ce la PNȚCD se încerca reconstrucția, aceste grupări atacau constant liderii. În spațiul public, nici eu, nici Miluț nu eram percepuți ca fiind lideri țărăniști autentici, iar aceste grupuri au speculat vulnerabilitatea și ne atacau tot timpul. La un moment dat, aveam peste cincizeci de acțiuni în instanță împotriva noastră. Vorbim de zeci de congrese care aveau loc pe te miri unde. Potrivit acestor congrese, aveam doi-trei președinți în același timp, pentru că aceste grupări se luptau și între ele, nu doar cu PNȚCD. Aceste congrese s-au terminat în justiție abia în 2014, 2015. În 2010, Marian Miluț a demisionat și a avut loc un congres unde am fost ales eu ca președinte, congres validat de instanță.

 

Și alegerile din 2012 au fost compromise tot din cauza lup­telor interne?

A.P.: Deja lucrurile începuseră să se așeze și practic a fost pentru prima oară când am reușit să candidăm din nou într-o alianță, ACD, și am reușit să avem de data aceasta doi parlamentari. Nu am beneficiat de suportul sincer al colegilor de la PDL de atunci. Dacă nu intram chiar și simbolic cu doi parlamentari, riscam să pierdem totul pentru că am fi putut fi excluși din Partidul Popular European. În 2014, am refuzat propunerea PDL-ului să fuzionăm cu ei și cu PNL pentru că ar fi însemnat să dispărem ca partid.

Care este mesajul și planul PNȚCD?

A.P.: Acum s-a deschis o oportunitate pentru PNȚCD să adune pe scena politică electoratul nemulțumit de dreapta, cel cu convingeri  morale și creștine abandonate de PNL. Liberalii au compromis partidul prin desele asocieri cu PSD. Prin fuziunea cu PDL s-a pus la cale de fapt să exis­te un sistem bipolar format din PSD și PNL. PNȚCD are șansa anul ăsta, indiferent  dacă vom candida singuri sau într-o alianță, să revină în Parlament.

Va exista o alianță a PNȚCD cu PMP-ul lui Traian Băsescu?

A.P.: În 2014, am semnat deja un protocol, am negociat atunci cu Traian Băsescu o alianță pentru alegerile locale și parlamentare din 2016. Am luat o decizie controversată, pe care mi-am asumat-o, pentru a nu duce partidul la o marginalizare totală, prin susținerea Elenei Udrea la președinție. Susținerea a fost condiționată de o alianță pentru 2016. După alegeri, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Elena Udrea, după care Traian Băsescu a făcut pasul înapoi și și-a creat propria mișcare, iar acea înțelegere a căzut din cauza acestei dorințe a fostului președinte. Nu am insistat, pentru că PNȚCD are demnitate și nu acceptăm să fie folosit. Pe mine mă interesează exclusiv ca PNȚCD să revină în Parlament, să avem o tribună parlamentară și în următorii ani să reorganizăm partidul, care acum are peste 15.000 de membri. Din păcate, liderii politici de acum nu  au viziunea lui Corneliu Coposu, pentru a crea un nou CDR care să scape țara de o viitoare guvernare PSD-istă. 

Cele mai citite

Sectorul construcțiilor, în creștere în septembrie datorită infrastructurii. Rezidențialul și birourile, pe minus

Sectorul construcțiilor, un pilon al economiei din ultimii ani, a înregistrat o creștere de 2,4% în septembrie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului...

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Poveștile jucătorilor care au reușit să câștige sume mari și sfaturile lor

Lumea jocurilor de noroc a dat naștere multor legende, ale căror povești continuă să inspire și să fascineze jucătorii ocazionali și profesioniștii deopotrivă. Deși...
Ultima oră
Pe aceeași temă