Ada Lupu Hausvater este unul dintre cei mai performanţi manageri din teatrul românesc. Sub conducerea ei şi a directorului-adjunct, actorul Ion Rizea, Teatrul Naţional din Timişoara a devenit un loc unde se petrec o mulţime de lucruri interesante: montări de valoare ale unora dintre cei mai titraţi regizori români şi europeni, un festival de dramaturgie românească ajuns la mai multe ediţii şi o „umbrelă“ internaţională, noi spaţii de joc şi o fabrică de decoruri.
Despre cât de dificil este să fii managerul unui teatru de top într-o Românie aflată într-o eternă tranziţie, dar şi despre cele mai noi proiecte ale instituţiei pe care o conduce am vorbit şi noi cu Ada Lupu Hausvater.
Ai reuşit să faci în 10 ani de când eşti manager din Teatrul Naţional din Timişoara o adevărată lumină pe harta teatrală a României. Cum ai reuşit?
Ada Lupu Hausvater: Pare desuet dacă spun că prin multă muncă? Prin muncă în echipă. La noi în teatru, toţi, de la director la portar, sunt mândri că fac parte din această echipă. Ţin minte că atunci când am luat nota 10 la evaluarea managerilor, pantofarul m-a felicitat, tare mândru. Cred că asta e într-un fel cheia: să-i faci pe oameni să simtă că fac parte dintr-un mecanism unde fiecare rotiţă are rolul ei esenţial, ceea ce este real, şi atunci se vor simţi responsabili şi tot angrenajul va deveni mult mai eficient.
Teatrul vostru susţine în fiecare an dramaturgia contemporană românească printr-un concurs şi un festival. Este o zonă aflată în mare suferinţă. Ce părere ai despre cum şi ce fel se scrie azi?
A.L.H.: Sunt de părere că dramaturgia românească trebuie susţinută foarte puternic. De scris se scrie, dar într-un mod haotic. Sigur că există dramaturgi contemporani foarte buni cum e Ştefan Peca, de pildă. Dar dincolo de câteva nume de autori talentaţi, cred că ar trebui să apară nişte şcoli serioase de scriere dramatică, cu metode diferite şi aplicate, care să poată da naştere unor curente. Se simte realmente nevoia de mai multă provocare și direcţie aplicată în zona asta, să ducă la o îmbunătăţire semnificativă în artele spectacolului. Festivalul de Dramaturgie Românească este însă inima unui eveniment mai mare, Festivalul European al Spectacolului de Teatru. Pentru că am vrut să vedem cum se raportează fenomenul teatral românesc la cel european, cu tot ce cuprinde acest demers: de la cercetare şi teorie, la spectacole de stradă, de interior, la ateliere, am vrut să vedem unde ne poziţionăm în acest context complex şi, bineînţeles, să încurajăm să se scrie şi să se cerceteze mai mult.
De curând a avut premiera Radu Jude, cunoscutul regizor de film, la voi, cu „Scene dintr-o căsnicie“ de Ingmar Bergman. Cum aţi pus mânuţa pe Radu Jude reuşind să-l convingeţi să debuteze în teatru la Naţionalul din Timişoara?
A.L.H.: Am avut noroc. A fost o întâmplare fericită. Radu Jude a ales să debuteze în teatru la noi la sugestia scenografei Iuliana Vîlsan. Noi am vorbit însă despre asta înainte de marele succes al filmului “Aferim!“ de la Berlin. De abia după ce plănuisem noi totul a venit celebrul Urs de Argint. În afară însă de faptul că a luat acest premiu el este un om valoros prin tot ceea ce face. El nu vrea să îşi vândă o imagine. (Publicitatea chiar îl agasează.) El este chiar un mare creator.
E un spectacol foarte greu care vorbeşte despre distanţa foarte mică dintre ură şi dragoste într-un cuplu.
A.L.H.: Da, exact, e vorba despre un cuplu în care nici bărbatul nici femeia nu mai pot respira. Sunt atât de aproape unul de altul încât rămân fără oxigen. E tragedia unui model, tragedia modelului căsniciei. Vorbim adeseori despre emanciparea femeii, dar emanciparea bărbatului va veni vreodată? Eşecul căsniciei este până la urmă un eşec social, un eşec global. E o poveste care nu vorbeşte despre drama a doi oameni anume, ci despre drama oricăror doi oameni aflaţi într-un cuplu.
Tu eşti regizor. Din această perspectivă cum ţi s-a părut că s-a descurcat colegul tău, debutantul Radu Jude?
A.L.H.: Mi-a plăcut modul foarte onest şi direct în care a lucrat cu actorii. A căutat în permanenţă autenticul. „Nu trebuie să joci altceva decât ceea ce este. Nu trebuie să joci decât adevărul“. Asta mi-a plăcut. E un spectacol care, cred eu, va avea viaţă lungă. E un spectacol adevărat care vorbeşte despre minciună, despre minciuna din cuplu.
Ce mai urmează să se monteze la Naţionalul din Timişoara?
A.L.H.: „De ce iubim femeile“, o dramatizare după celebrul volum al lui Mircea Cărtărescu, în regia Mihaelei Lichiardopol, „Vorbeşte cu mine“, un spectacol de autor pe care-l face Ion Ardeal Ieremia, un spectacol construit pe vedetele Teatrului Naţional din Timişoara. Pentru că ei chiar sunt vedete, lumea vine special pentru ei la teatru. Va fi un spectacol-deconspirare sau o întâlnire între vedetă şi om.
Şi regizoarea Ada Lupu Hausvater ce pregăteşte?
A.L.H.: “Hamlet“ cu muzică live a trupei Subcarpaţi. Un Hamlet care-şi cere dreptul la viaţă independent de sângele lui regesc şi de obligaţiile pe care i le impune eticheta, un Hamlet care vrea să iasă din rutină. E un spectacol care vorbeşte despre nevoia de libertate. Într-o societate democratică ar trebui ca adulţii să îi ajute pe copii să fie liberi, să le creeze condiţiile necesare ca ei să se elibereze fizic şi emoțional chiar şi de părinţi. Ar trebui ca adulţii să îşi crească copiii într-o lume liberă. Din păcate, toţi au obsesia că au fost o generaţie de sacrificiu. E o plăcere de a se victimiza pe care o regăsim la mai multe generaţii. Dar aşa ceva nu există.
Cine îl va juca pe Hamlet?
A.L.H.: Matei Chioariu, un actor complex şi un bărbat frumos cum puţini sunt azi în teatrul românesc.
Când va fi premiera?
A.L.H.: Am vrea să scoatem premiera pe 11 mai.
Ce planuri manageriale mai ai?
A.L.H.: Vom vedea. Deocamdată în iulie mi se încheie cel de-al doilea mandat. Au fost 10 ani foarte buni şi pentru mine şi pentru teatru. Când am venit erau 6.000 de spectatori pe an acum am ajuns la 50.000. Jucăm 26 de spectacole pe lună. Am încercat să creăm o anumită stabilitate într-o societate absolut instabilă. Sunt 10 ani care au avut un rost. 10 ani în care am arătat că se poate construi. Dacă la început eram întrebată dacă se poate mişca ceva în teatrul românesc cel atât de anchilozat, acum pot răspunde: “Da, se poate. Cu condiţia însă să munceşti foarte serios“.
Sunt de părere că dramaturgia românească trebuie susţinută foarte puternic. De scris se scrie, dar într-un mod haotic. Dar dincolo de câteva nume de autori talentaţi, cred că ar trebui să apară nişte şcoli serioase de scriere dramatică.
CV Ada Lupu Hausvater
S-a născut în Bucureşti, oraş în care a absolvit în 1997 Academia de Teatru şi Film (azi UNATC). A montat peste 20 de spectacole printre care se numără „Trei surori“, „Anna Karenina“, „Maria de Buenos Aires“, „O scrisoare pierdută“. Pentru performanţele realizate ca manager al Teatrului Naţional din Timişoara a primit din partea guvernului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.
