12.6 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSpecialInteres sporit pentru casă

Interes sporit pentru casă

Târgul Ambiente, desfăşurat la Frankfurt – cea mai importantă manifestare în domeniul bunurilor de larg consum – a demonstrat un interes sporit al consumatorilor pentru decoraţiuni şi articole de uz casnic.

La ediţia din acest an s-a înregistrat un număr sporit de vizitatori faţă de ediţiile anterioare. „Consumatorii sunt tot mai dispuşi să cheltuiască sume de bani pentru a-si spori confortul în casă şi pentru a avea interioare mai frumoase”, a declarat Detlef Braun, membru al Consiliului Director al Messe Frankfurt, organizatorul evenimentului.

Printre tendinţele conturate se poate remarca stilul prietenos al decorurilor de interior propuse, personalizarea, precum şi apetitul pentru produse de serie mică, cu şarm individual şi valoare
înaltă de utilizare.

Design, inovaţie şi calitate

Este de netăgăduit faptul că oferta de produse pentru casă, fie ele decoraţiuni, accesorii, aparate electrice sau articole casnice, este foarte mare, numai dacă ne gândim, de exemplu, la câte tipuri şi modele de farfurii putem alege sau la faptul că există nu mai puţin de patru tipuri de cuţite doar dintre cele pentru tăiat brânza. Într-un fel, este şi normal să fie aşa, întrucât stilul de viaţă poate fi foarte diferit: există patru tipuri de cuţite pentru brânză pentru că sunt tot patru feluri de brânzeturi, de la cea moale, topită gen fondu, la cea tare, iar acestea sunt produse în urma experienţei multor generaţii de firma olandeză (pentru cine nu ştie, Gauda este de aici) BOSKA. Ce putem face pentru ca să nu ne mai apese această superabundenţă de produse? Aşa cum explică prof. Hansjerk Mayer, care realizează în mod tradiţional tururi tematice ale târgului, soluţia este de a se produce mai puţin, dar de calitate mai mare, iar designul şi inovaţia sunt cheia succesului. Deseori, obiectele vechi care au cunoscut un succes important pe piaţă pot reprezenta importante surse de inspiraţie, mai ales că tendinţele retro sunt şi ele la modă. Evident că inovaţia este extrem de importantă – aşa cum am arătat -, modificarea stilului de viaţă impunând noi obiceiuri şi, în consecinţă, alte nevoi privind obiectele. La Ambiente, majoritatea companiilor lansează produse noi care au înglobate idei inovative. Konstantin Slawinski, unul dintre cei mai renumiţi designeri de obiect din Germania (şi nu numai), este un exemplu care propune numeroase produse noi la fiecare ediţie a târgului. Forma pentru felii diferite la torturi şi prăjituri, suportul multiplu pentru lumânări sau scara care poate fi folosită drept scaun atunci când este strânsă sunt doar câteva exemple de produse noi, lansate de Slawinski la această ediţie a târgului.

Pe de altă parte, există o zonă specială, denumită „Talente”, unde tinerii designeri sunt încurajaţi să expună produse inovative pentru casă, cele mai bune propuneri fiind apoi premiate în cadrul unui concurs. Hanna Kruger a expus, de exemplu, o foarte drăguţă lampă realizată dintr-o sticlă obişnuită, precum şi scaune cu un sistem de găuri care pot fi unite cu o scândură, rezultând o banchetă pentru mai mulţi utilizatori.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cum să amenajez un living de 20 mp ca loc de servire a mesei cu musafirii şi cameră de zi?

Pentru a nu se congestiona camera cu mobilier, sugerez o amenajare minimalistă, cu mobilier din linii drepte şi cât mai puţine culori, texturi sau centre de interes. Masa ar fi bine să fie cât mai aproape de fereastră, mobilierul destinat TV-ului şi biblioteca pe peretele opus uşii de intrare în cameră, iar masuţa de cafea, canapeaua şi/sau fotoliile în faţa acestuia. Pe peretele frontal uşii unde va fi pozitionat mobilierul principal din zona de „living” se poate aplica un tapet maron, cărămiziu sau bej închis, restul peretilor putând fi albi, pentru a crea o ambianţă luminoasă, clară şi curată. Mobilierul poate avea culoarea fibrei naturale de fag, paltin, nuc, makasar, ori culori uni de alb, gri sau negru (eventual, cu suprafeţe lucioase). Pentru pardoseală, parchet sau gresia, într-o singură nuanţă deschisă ca tonalitate, din gama culorilor calde.

Pentru corpurile de iluminat propun un set format din trei elemente (pentru tavan) şi o lampă înaltă cu picior care ar putea fi pozitionată în apropierea mesei, pentru sporirea senzaţiei de intimitate.  

Răspuns: Arh. Codrin Mircea, e-mail: office@codrinmircea.com

Parchetul  şi uşa cu geam mare sunt wenge iar fotoliile coniac. Cum să combin culorile pentru mobilier şi accesorii pentru un living modern şi primitor?

Pardoseala wenge se acoperă doar cu  mobilier doar cu mobilier, pentru că are o culoare foarte frumoasă de parchet şi merită scoasă în evidenţă.

Un covoraş miţos (sau nu) de nuanţa canapelei în zona de relaxare e suficient iar pereţii albi sunt perfecţi, contrastul wenge-alb fiind excelent. Pentru mobilier alegeţi unul mat având cea mai deschisă nuanţă din furnir din care este alcătuit wengele sau cea mai închisă nuanţă din parchet.

O perdea alba de in ar completa atmosfera exotică şi primitoare iar câteva obiecte de decor simple, albe sau de lemn, ar aduce un plus de caldură.  

Răspuns: Designer Daniela Ştefan, email: daniela.stefan86@rocketmail.com

Pentru mai multe soluţii pentru decorare: www.casamea.ro

Cele mai citite

Elevii se vor bucura de noile burse acordate pe baza performanțelor academice sau a veniturilor familiale

Prima plată a burselor, pentru lunile septembrie și octombrie, va fi făcută până pe data de 20 noiembrie Elevii cu medii cuprinse între 7 și...

Oficialii ucraineni și ruși vor relua discuțiile privind stoparea atacurilor la centralele energetice

Potrivit unui înalt oficial ucrainean, atacurile la infrastructura energetică au scăzut deja în ultimele săptămâni Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare, cu privire la oprirea...

Calendar ANAF pe luna noiembrie 2024: Termene cheie și principalele obligații fiscale

În luna noiembrie 2024, contribuabilii trebuie să respecte mai multe termene pentru depunerea unor declarații fiscale, conform calendarului ANAF. Printre obligațiile importante, conforma calendarului ANAF...
Ultima oră
Pe aceeași temă