4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialInterceptări. UPDATE: Andrei Hrebenciuc, ARESTAT pentru retrocedări nelegale a zeci de mii...

Interceptări. UPDATE: Andrei Hrebenciuc, ARESTAT pentru retrocedări nelegale a zeci de mii de hecatre de păduri. A făcut trafic și pentru prințul Paul

UPDATE

Andrei Hrebenciuc și Paltin Gheorghe Sturdza au fost arestați preventiv 30 de zile de Înalta Curte de Casație și Judstiție în dosarul restituirii nelegale a peste 43.000 de hectare de pădure în județul Bacău.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani și complicitate la trafic de influență, iar Paltin Sturdza de trei fapte de cumpărare de influență, constituire de grup infracțional și instigare la trafic de influență. 

MOTIVELE arestării sunt:au fost comise infracţiuni deosebit de grave, cu un grad sporit de pericol social, infracţiuni la care au cooperat un număr foarte mare de persoane, organizaţi în grup, cu roluri şi sarcini bine determinate (rezultate chiar din înscrisurile pe care le-au întocmit în încercarea de a masca activitatea infracţională desfăşurată – procuri). Considerăm că luarea măsurii arestării preventive  față de inculpații  Sturdza Paltin Gheorghe și Hrebenciuc Andrei este necesară pentru buna desfăşurare  urmăririi penale în continuare, precum şi pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, rezultată din chiar gravitatea faptelor comise, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi din necesitatea de a împiedica inculpaţii să comită în continuare infracţiuni".

      ––

Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului PSD Viorel Hrebenciuc,  nu a fost implicat doar în infracțiuni pentru retrocedarea domeniilor Ghica din județul Bacău revendicate de  Paltin Gheorghe Sturdza, ci a intervenit, împreună cu tatăl său și cu alți membri ai grupări , pentru  retrocedarea a 40.000 de hectare de pădure la Broșteni – județul Suceava în favoarea prințului Paul Lambrino.

Familia Hrebenciuc a decis sa-i dea bani Prințului Paul, care "avea o jenă financiară foarte puternică", cu intenția de a-i cumpăra drepturile litigioase, susțin procurorii DNA în referatul prin care cer arestarea lui Andrei Hrebenciuc. Finalizarea revendicării a fost stopată prin începerea anchetei de către DNA Brașov.

În noaptea de joi spre vineri, judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție decide dacă acceptă cererea DNA Brașov de arestare preventivă a lui Andrei Hrebenciuc și a lui Paltin Gheorghe Sturdza.

Arestarea se cere, însă,  în principal pentru consumarea, prin infracțiuni grave, a revendicării nelegale a peste 43.000 de hectare de pădure – domeniile Ghica din județul Bacău –  de către Paltin Sturdza.

Andrei Hrebenciuc este acuzat, între altele, de spălare de bani, iar Paltin Sturdza de trei fapte de cumpărare de influență.

În același dosar, procurorii au cerut aviz de la Camera Deputaților  pentru arestarea preventivă a deputaților Adan Ioan și Viorel Hrebenciuc; au început urmărirea penală a senatorului PSD Ilie Sârbu; au obținut arest la domiciliu pentru doi judecători; l-au pus sub control judiciar pe șeful Romsilva, Adam Crăciunescu; au început urmărirea penală față de alt judecător, trei avocați, oameni de afaceri.

Motivele pentru care DNA solicită arestare: " grad ridicat de pericol social", "asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale" și "prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni"

Procurorii cer arestarea lui Andrei Hrebenciuc și a lui Paltin Sturdza deoarece reprezintă "un grad ridicat de pericol social" și  "pentru asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în continuare şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Procurorii susținDin actele efectuate până la acest moment, respectiv declaraţiile martorilor audiați, declaraţii suspecți/inculpați, înscrisurile ataşate la dosar, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate cu autorizaţia prealabilă a instanţei, se constată că există probe din care rezultă că Sturdza Paltin Gheorghe și Hrebenciuc Andrei  au săvârşit cu vinovăţia prevăzută de lege aceste infracţiuni".

Citește și: Rolul lui Andrei Hrebenciuc în mafia retrocedărilor

Implicarea lui Andrei Hrebenciuc în retrocedarea a 40.000 de hectare de pădure pentru prințul Paul și prințesa Lia

Interceptări:

Astfel, 18-11-2013,, HREBENCIUC  ANDREI ia legatura cu Dan Bengescu ( samsar de terenuri)

DAN BENGESCU- Tu-l ştii pe PAUL ( prințul Lambrino-n.n.) , am mai vorbit noi de el.

ANDREI HREBENCIUC- Da.

DAN BENGESCU- Omul are o jenă financiară foarte puternică.

ANDREI HREBENCIUC- Da.

DAN BENGESCU- Şi e pe cale să facă o mişcare greşită, în sensul că trebuie să dea vreo 20 000 mâine, nu ştiu la ce bancă şi eu nu i-am finalizat proiectul decât… îi finalizez proiectul undeva la începutul lunii decembrie, că îi lipseau lui nişte documente. El a zis sâmbătă că se duce exact la personajul la care nu aş mai vrea eu să se ducă…

ANDREI HREBENCIUC- Da.

DAN BENGESCU- Dacă se duce la ăla, să-i dea ăla, ăla îi va da cu o singură condiţie: să-i semneze pentru cele 40 . (se face referire la cele 40.000 de ha Pădurea Broșteni).

ANDREI HREBENCIUC- Gata, am înţeles.

DAN BENGESCU- Ţi-am zis numai aşa, că am auzit acuma pe piaţă, ştii. Şi nu aş vrea, că dacă îi semnează lu' ăla pe alea 40, e păcat.

ANDREI HREBENCIUC- Ok, perfect, gata, vorbesc.

Imediat după această discuție, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc solicitându-i să-l ajute financiar pe Prințul Paul ( contra terenul revendicat la Broșteni)

În data de 27.11.2013, HREBENCIUC ANDREI ia legatura cu Dan Bengescu

Dan Bengescu : … Mâine mă duc pe la Oneşti, am altă etapă, cu contestările alea care le-au făcut ei.

Andrei H.: au făcut?

Dan Bengescu : – Ei tot vin cu fel de fel. prima dată a fost 17 octombrie, au cerut ceva, le-au dat un termen. La termenul următor au cerut să suspende întrucât au făcut o revizuire,  s-a mai dat acuma, noi am depus nişte documente…

ANDREI HREBENCIUC-  Vai!

În  data de  02-12-2013, între  Andrei  Hrebenciuc  și Viorel Hrebenciuc are loc următoarea discuție :

Andrei Hrebenciuc: Ai întâlnire cu Bengescu?

Andrei Hrebenciuc: OK, bine, bine. ..

Viorel Hrebenciuc: Cine te întreba?

Andrei Hrebenciuc: Bengescu ăsta.

Viorel Hrebenciuc: Dar vine şi el?

Andrei Hrebenciuc: Păi, da, aşa am înţeles.

Viorel Hrebenciuc: Dacă vine, e perfect.

Reamintim că în solicitarea de avizare a arestării preventive a deputatului Viorel Hrebenciuc, procurorii DNA precizează: "Începând cu luna noiembrie 2013 şi până în prezent, numiţii Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătăşel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Jenica Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (exemplu: prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiţilor Paul-Philippe al României şi soţiei sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, din Călăraşi, Suceava, Sinaia etc, cu atribuţii în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (spre exemplu: obţinerea urgentă şi în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broşteni, județul Suceava, a 50 ha plus 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călăraşi, şi a două imobile în Sinaia etc)".

Cum s-au tras sforile pentru punerea în posesie în cazul Sturdza

        Potrivit procurorilor DNA Brașov,  "În ceea ce-l privește pe inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe – care vroia să intre în posesia a 43.000 hectare de pădure (din care 12.000 de hectare era partea familiei Hrebenciuc-nn), acesta a  cunoscut activitatea desfășurată de membrii grupului și s-a implicat direct în derularea acesteia, solicitând chiar sprijinul inculpatei Adam Anca Roxana, judecător în cadrul Tribunalului Brașov, soția inculpatului Adam Ioan ( deputat PSD, pentru care procurorii cer aviz de arestare-nn)".

Pentru a realiza scopul urmărit de grup, respectiv punerea în posesie  şi apoi valorificarea prin vânzare a pădurii, constatând că inculpatul Crăciunescu Adam (șeful ROMSILVA-n.n.)  nu a dat curs solicitării, "inculpatul Hrebenciuc Viorel discută cu inculpatul Bengescu Dan Costin, despre acţiunile pe care trebuie să le întreprindă în viitorul imediat apropiat pentru a-l determina pe Crăciunescu să execute ordinele date. În această discuţie Hrebenciuc propune ca variantă efectuarea de presiuni prin intermediul   lui Sârbu Ilie.

  VIOREL HREBENCIUC: …?… acuma să-l folosesc pe ILIE SÂRBU. Să-l calce pe cap...?…

În același context, discutând despre punerea în posesie asupra terenurilor din comuna Brusturoasa, de care era direct interesat, Hrebenciuc Viorel i-a spus lui Bengescu Dan Costin: "pot face presiuni pe ăia acolo că nu știu ce, merge în ședință peste ei".

         VIOREL HREBENCIUC: …?… sau cum?

         BENGESCU DAN: Ai înţeles? Nu-ţi  mai contestă, stai liniştit. Ne ocupăm de tot.

Viorel și Andrei Hrebenciuc,  înfundați de agenda lui Sturdza, găsită la percheziții

Din examinarea agendei aferente anului 2013, ce a fost ridicată de la domiciliul inculpatului PALTIN STURDZA GHEORGHE cu ocazia percheziției,  rezultă că, în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuție cu Bengescu Dan Costin , iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, "dar vrea contract pe toată suprafața" .

A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Adam Ioan și Viorel Hrebenciuc la un hotel, în agenda fiind făcute următoarele notări: "MEETING HREBE LA HILTON. PROMISIUNILE PAR SERIOASE".

Despre întâlnirea din ziua următoare,  20 aprilie 2013, de la Restaurantul  din municipiul Brașov, Sturdza Paltin Gheorghe a notat: "LA ”ROMANTIC” CU ADAMII ȘI MIRELA. DISCUTAT STRATEGII. VOM FACE CONTRACTUL CU BENGESCU".

 În data de 21 aprilie 2013, la Hotel din București, Sturdza Paltin Gheorghe s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc ("VORBIT CU HREBE LA hotel….OK"), iar "seara, la masa acasă cu Adamii cu Mirela discutat și redactat contract Bengescu" (pagina 57 din Agenda 2013).

Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Prodan Victor Adrian și Bengescu Dan Costin, notându-și în agenda (fila. 80) că "s-a căzut la o înțelegere", făcându-se astfel referire la actul adițional cu urma să se încheie în data de 01 iulie 2013.

Cum s-a stabilit recompensa pentru Hrebenciuc

În data de 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit Hrebenciuc Viorel pentru intervențiile sale, Paltin Gheorghe Sturdza a avut o întâlnire în Brașov cu Viorel Hrebenciuc și Andrei Hrebenciuc.La respectiva întâlnire s-a stabilit încheierea unui contract cu o societate comercială care aparent nu are vreo legătură cu familia Hrebenciuc.

La data de 01 iulie 2013, prin actul adițional autentificat alături de Bengescu Dan Costin , a dobândit calitatea de promitent cumpărător SC REȘEDINȚA VÂRSTNICILOR SRL, cu sediul în București.

La data încheierii actului adițional, SC REȘEDINȚA VÂRSTNICILOR SRL a fost reprezentată de administrator Carmen Elisabeta Drăgoi, potrivit înțelegerii avute anterior cu Bengescu Dan Costin, Andrei Hrebenciuc,  Viorel Hrebenciuc și Prodan Victor Adrian.

Andrei Hrebenciuc înfundat și de declarațiile suspecților Drăgoi, Mergeani și Prodan

 Din cercetări a rezultat că acționarul unic al SC REȘEDINȚA VÂRSTNICILOR SRL este persoană juridică cipriotă (MAJURA Ltd-nn) ,  controlată de ANDREI HREBENCIUC prin intermediul KKLAW MANAGERS LIMITED. 

Faptul că Andrei Hrebenciuc controlează fără dubiu SC REȘEDINȚA VÂRSTNICILOR  rezultă atât din declarațiile suspecților Drăgoi Carmen Elisabeta (administratorul firmei), Mergeani Nicolae și Prodan Victor Adrian (avocați),  cât și din TRUST DEED-ul încheiat în data de 30 decembrie 2011 prin care MERGEANI NICOLAE îi predă lui Andrei Hrebenciuc întregul control asupra societății MAJURA LTD ( acționar unic la SC Reședința Vârstinicilor"-nn).

După încheierea acestui act care le garanta câștigul, inculpații Hrebenciuc Andrei și Hrebenciuc Viorel au început să facă demersuri pentru atingerea scopului grupului infracțional.

Concluziile DNA Brașov

 " Având în vedere starea de fapt expusă, din care rezultă că pentru retrocedare şi punerea efectivă imediată în posesie au fost comise infracţiuni deosebit de grave, cu un grad sporit de pericol social, infracţiuni la care au cooperat un număr foarte mare de persoane, organizaţi în grup, cu roluri şi sarcini bine determinate (rezultate chiar din înscrisurile pe care le-au întocmit în încercarea de a masca activitatea infracţională desfăşurată – procuri), considerăm că luarea măsurii arestării preventive  față de inculpații  Sturdza Paltin Gheorghe și Hrebenciuc Andrei este necesară pentru buna desfăşurare  urmăririi penale în continuare, precum şi pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, rezultată din chiar gravitatea faptelor comise, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi din necesitatea de a împiedica inculpaţii să comită în continuare infracţiuni".

      

Cele mai citite

O nouă accidentare pentru Ansu Fati! Extrema Barcelonei va fi indisponibilă timp de patru săptămâni

Ansu Fati (22 de ani), considerat cândva o mare speranță a Barcelonei, s-a accidentat din nou în timpul unui antrenament desfășurat miercuri dimineața, a...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Familia Sturdza vinde peste 4.000 de hectare de pădure statului român și cere 22 de milioane de euro

Pădurile sunt amplasate pe teritoriul comunelor Grințieș și Ceahlău, în apropierea Parcului Național Ceahlău Omul de afaceri Eric Ioan Sturdza, membru al cunoscutei familii Sturdza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă