21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecial"Insula" rustică a Deltei

„Insula” rustică a Deltei

Cine iubeşte şi Delta şi marea nu ar trebui să rateze petrecerea unei vacanţe la Sf. Gheorghe.

Acest sat, amplasat la confluenţa Dunării cu Marea Neagră, oferă condiţii de vacanţă pentru aproape toate gusturile. Doar iubitorii de cluburi de fiţe nu au distracţii pe placul lor în micuţul sat din Delta Dunării. Localnicii şi câţiva investitori veniti din alte zone ale ţării au ţconstruit în respectivul sat baze turistice de patru stele, cu case de vacanţă înconjurate de zone lacustre, dar şi pensiuni cu servicii turistice ce pot fi plătite în funcţie de buzunarul fiecăruia.

În micuţul sat cu mai puţin de 1.000 de locuitori, marea lor majoritate fiind ucraineni, modernismul din bazele turistice nu contrastează însă cu tradiţionalismul urbanistic al localităţii. Din acest motiv, cei care aleg să-şi petreacă vara vacanţa la Sf. Gheorghe sunt surprinşi să găsească aici un loc pitoresc, rustic, tradiţional specific localităţilor din Delta Dunării, dar şi condiţii dintre cele mai moderne, cu confort maxim. În zonă au început şi investiţii importante, de mai multe milioane de euro, menite să crească atractivitatea zonei. Portul turistic, căci despre el este vorba, va fi gata până în toamna acestui an va permite acostarea navelor de pasageri care ajung în zonă. 

Satul Sf. Gheorghe, o locaţie retrasă este, fără îndoială, un loc magic, cu case acoperite cu stuf, cu tâmplărie exterioară traforată şi vopsită doar în albastru siniliu. Această culoare, folosită preponderent în satele de la gurile Dunării, nu este utilizată întâmplătoare şi nu e un moft al localnicilor. Sătenii din Deltă spun că albastrul deschis este culoarea care-i alungă pe ţânţari fiindcă micuţele şi sâcâitoarele insecte asemuie culoarea albastră cu luciul de apă, iar apa este principalul duşman al ţânţarilor, pentru că le înmoaie aripile si le blochează zborul. Perla satului Sf. Gheorghe este însă plaja sălbatică, situată la aproximativ doi kilometri de localitate. Nisipul fin şi apa mării, limpede precum cristalul, răsplătesc însă efortul pe care eşti nevoit să-l faci, pe jos sau cu „trocariciul” (un tractoraş cu remorci amenajate pentru transport de persoane) pentru a beneficia de razele soarelui şi de o baie în acest loc. Valeriu Sidorencu, primarul comunei Sf. Gheorghe, spune că „s-au făcut presiuni foarte mari să modernizăm plaja, precum se întâmplă la Sulina. Am refuzat categoric, pentru că această plaja sălbatică este unul din principalele atuuri turistice  ale localităţii noastre. Cei care vin an de an în vacanţă la Sf. Gheorghe vor să se bronzeze în linişte. Dacă ar dori vacarm s-ar duce pe litoral. La noi se poate face şi plajă, într-o zona foarte sălbatică, dar curată, şi să vizitezi  canalele, gârlele sau coloniile de păsări din Deltă. Turiştii pot, de  asemenea, să pescuiască în locuri mirifice”.

Borşul de peşte, specialitatea zonei

Sătenii din Sf. Gheorghe sunt renumiţi pentru bucătăria lor specifică.Acest sat are un renume pentru pescarii săi iscusiţi de sturioni şi de scrumbie. Pescuitul sturionilor a fost oprit de patru ani, dar localnicii s-au reprofilat rapid. În locul mâncărurilor specifice din morun – borş de morun, sarmale sau ardei umpluţi cu carne din morun – prepară acum o sumedenie de  alte feluri de mâncare din crap, somn, ştiucă. Primarul Sidorencu mai spune că „deşi pescuitul sturionilor a fost oprit pentru zece ani, pentru a proteja acest peşte valoros, în curând vom avea din nou moruni şi păstrugi în bucătăriile noastre. Pescarii din sat au fost, recent, în vizită la omologii lor din Norvegia. Acolo au aflat cum se cresc somonii în ferme mici de acvacultură. Respectivele ferme pot fi adaptate rapid la condiţiile din satul nostru pentru înmulţirea şi creşterea în captivitate a sturionilor. Pentru a prelua repede această experienţă a norvegienilor am convenit cu autorităţile din Norvegia să aducem, cel puţin pentru perioada de vacanţă, la Sf. Gheorghe, un grup de pescari norvegieni. Le-am oferit teren public pe care pescarii nordici îşi vor construi, cu sprijinul localnicilor, locuinţe lacustre. Ne propunem să creăm un cartier norvegian în micuţa noastră localitate care va constitui, nu peste mult timp, o alta atracţie turistică a satului”.

Port turistic de cinci milioane de euro

Dezvoltarea turistică a satului Sf. Gheorghe este evidentă. Pe timpul verii şi mai ales în august, când în sat are loc un festival internaţional de film, localitatea îşi triplează populaţia. Pentru a răspunde pretenţiilor de  staţiune turistică, în sat se construieşte un port turistic care costă peste cinci milioane de euro. Fondurile au fost alocate de Departamentul de turism al Guvernului şi portul va fi dat în folosinţă în toamna acestui an. Primarul spune că portul putea fi finalizat în această vară, dar iarna aspră şi inundaţiile au încetinit activitatea pe şantier. Portul în care vor  fi ancorate navele turistice, va avea şi o dană de acostare a navelor care vor realiza croaziere pe Marea Neagră, pe traseul Mamaia – Sf. Gheorghe.

Numai pe apă

Accesul în localitate este posibil doar pe apă. Se poate lua vaporul din portul Tulcea (Tulcea – SfântuGheorghe, durata: 4 ore), portul Mahmudia (Mahmudia – Sfântu  Gheorghe, 2,30 ore) sau portul Murighiol (Murighiol – Sfântu  Gheorghe, 2 ore). Accesul în porturile Mahmudia şi Murighiol se face din oraşul Tulcea, pe şosea, fiind la 30, respectiv 38 kilometri de acesta.

Cele mai citite

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

DSU are capacitatea operațională crescută acolo unde există avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt

Capacitatea operaţională va fi crescută în judeţele aflate sub avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt şi vor fi prealertate două elicoptere dotate...

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...
Ultima oră
Pe aceeași temă