Actorul George Alexandru a murit, vineri, la ora 23.30, din cauza unei infecţii abdominale grave, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.
Potrivit managerului Institutului Clinic Fundeni, familia lui George Alexandru nu doreşte să fie comunicate şi alte informaţii despre suferinţa actorului.
Totodată, Carmen Orban a menţionat că decesul actorului nu a suvenit în timpul vreunei operaţii.
Pe de altă parte, reprezentanţii Teatrului Nottara au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că actorul era internat de mai multă vreme în spital.
Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus, luni, de la ora 11.00, în foaierul Teatrului Nottara, pe a cărui scenă a jucat în numeroase spectacole. Înmormântare va avea loc, în aceeaşi zi, la Cimitirul Ghencea din Capitală.