Organismele internationale se pot compromite iremediabil, dar nu dau niciodata faliment. Nici o lege a insolventei nu prevede decesul organizatiilor falite, nici un executor judecatoresc nu le poate ingropa crestineste.
Institutiile falite isi pierd scopul pentru care au fost create, fara a mai putea fi desfiintate vreodata. Produc in schimb o birocratie uriasa care-si gaseste noi ratiuni de existenta. La nevoie, se si reinventeaza.
Comisia pentru Drepturile Omului a ONU este unul dintre cei mai temuti strigoi; in ultimele decenii a bantuit cu nerusinare si indrazneala arena internationala, starnind admiratia adversarilor democratiei. China, Cuba, Arabia Saudita, Zimbabwe si Sudan au fost pana de curand piloni de baza ai institutiei, iar Libia lui Ghadafi a detinut in 2003 chiar presedintia Comisiei ONU pentru Drepturile Omului.
Cand falimentul a devenit mult prea vizibil, Comisia, care avea 53 de membri, s-a transformat intr-un Consiliu cu 47 de membri (Cuba, China, Rusia, Arabia Saudita se afla la loc de frunte) si cu aceleasi naravuri. Israelul a ramas principala, de fapt unica obsesie a acestei institutii. Situatia dramatica a drepturilor omului din Coreea de Nord, Belarus, Cuba, China, Siria sau Zimbabwe nu si-a facut loc pe agenda Consiliului pentru Drepturile Omului, ocupata in proportie de peste 70% de activitatea de condamnare a singurului stat democratic din Orientul Mijlociu. Recent, Israelul a fost introdus drept tema de preocupare permanenta a Consiliului pentru Drepturile Omului, care a scos de pe "lista neagra" Belarusul despotului Lukasenko si Cuba lui Raul si Fidel. Libia s-a multumit cu conducerea Comitetului ONU care pregateste o mare conferinta antirasism din 2009, comitet din care mai fac parte Iranul si Siria.
Consiliul Europei devine o alta institutie falita. Extinderea masiva a UE si influenta crescanda a Rusiei au golit de interes si continut Consiliul Europei. Site-ul organizatiei te intampina cu mesaje patetice impotriva executiei unor criminali din Japonia si Texas sau cu pledoarii komsomoliste pentru "un sport sanatos, curat si etic". Este expusa spre venerare icoana lui Dick Marty, senator liberal elvetian, avocat neinfricat al drepturilor teroristilor si inchizitor al statelor proamericane de la granita UE, Polonia si Romania. Tastezi in schimb la "search" cateva din numele-cheie, care ar trebui sa fie in centrul preocuparii unei institutii proiectate sa asigure respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului… "Alexandr Litvinenko", ucis cu polonium de provenienta ruseasca? "Larisa Arap", jurnalista internata cu forta intr-un spital psihiatric rusesc? "No news corresponds to your request!", ti se raspunde. Abia "Anna Politkovskaia" stoarce sase comunicate din partea unor oficiali de la Strasbourg care-i deplang decesul.
"Rusia merita sa conduca Consiliul Europei", explica secretarul general Terry Davis preluarea de catre Moscova a presedintiei Consiliului de Ministri al CSE. si adauga: "Consiliul Europei nu e un loc in care occidentalii sa dea lectii de democratie vecinilor de la Rasarit". La urma urmei, Terry Davis avea dreptate. Moscova a continuat sa blocheze nestanjenita reformele menite sa descongestioneze activitatea Curtii Europene a Drepturilor Omului. Pe finalul mandatului Rusiei, la Moscova era ucisa Anna Politkovskaia, iar la Londra – Alexandr Litvinenko, fara nici o reactie oficiala a presedintiei CSE.
Adaugati la acest tablou si faptul ca presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Rene van der Linden, si-a insusit entuziast si fara rezerve pozitia Kremlinului in conflictul cu Estonia. Analisti precum Vladimir Socor amintesc si despre manevrele de culise privind preluarea presedintiei APCE de catre un om al Kremlinului, Mihail Marghilov, fiul unui general al agentiei de spionaj rusesc, SVR, fosta Directie I a KGB. Dupa ce a devenit principalul sponsor financiar al Consiliului Europei, Rusia e pe cale sa devina si principalul sponsor politic al organizatiei.
Lumea libera a constatat ca statele falite cad prada usor organizatiilor teroriste sau crimei organizate si ajung sa le ofere adapost celor care conduc razboiul contra civilizatiei occidentale. Dar si institutiile falite reprezinta un pericol mai subtil. Problema nu e neaparat ca astfel de institutii, cu etichete pompoase sau cu un trecut care starneste respectul, care scapa oricarei forme de control democratic, plutesc in deriva. Ci ca ele, fiind falite, sunt usor de deturnat. Cei care le achizitioneaza nu sunt colectionari de etichete. Ei transforma pervers aceste institutii in arme ideologice si de influentare a opiniei publice chiar impotriva statelor democratice.
Gelu Trandafir este publicist
