Magistrații instanței supreme au decis, vineri, să trimită spre rejudecare dosarul lui Omar Hayssam, în care au fost contopite cele trei pedepse primite de omul de afaceri, relatează Mediafax. Hayssam a fost condamnat la 23 de ani și patru luni de închisoare.
Potrivit reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a desfiinţat hotărârea Curții de Apel Ploiești, de contopire a pedepselor, care a fost atacată atât de procurori, cât şi de sirian, şi a trimis cauza spre rejudecare.
În 30 octombrie, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare şi cinci ani interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Omar Hayssam, în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, înşelăciunii în cazul "Volvo" şi fraudelor din dosarul cauza "Foresta Nehoiu".
Decizia magistraţilor Curții de Apel Ploieşti a fost luată în baza noilor prevederi penale şi în urma sesizării primite de la Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Mărgineni, unde Omar este încarcerat. Hotărârea a fost contestată de Omar Hayssam, dar și de procurori.
După descontopirea pedepselor în cele trei dosare şi scăderea lor în baza prevederilor penale mai favorabile, judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare din dosarul răpirii jurnaliştilor, la care au adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al pedepselor aplicate în celelalte două dosare în care sirianul a fost condamnat definitiv, pedeapsa rezultată fiind de 23 de ani şi patru luni de închisoare, cu o pedeapsă complementară de cinci ani interzicerea dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale.
Omar Hayssam este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, fiind condamnat definitiv, în cele trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".
În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.
În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.
La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului.
Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.
Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.