Curtea de Apel Suceava a decis deschiderea procedurii de faliment fata de societatea "Orser" Oradea. Ca urmare, contractul de privatizare al "Orser" Oradea este reziliat din oficiu, iar muncitorii care au fost disponibilizati vor putea beneficia de indemnizatie de somaj.
Falimentul a fost cerut de "Electrocentrale" Oradea, care incearca sa isi recupereze datoriile pe care le are "Orser".
Decizia Curtii de Apel Suceava "respinge contestatia debitoarei SC «Orser» SA Oradea si admite cererea formulata de creditoarea SC «Electrocentrale» Oradea, si in consecinta, deschide procedura falimentului fata de debitoarea SC «Orser» Oradea".
Totodata, Curtea a decis sa trimita cauza judecatorului sindic din cadrul Tribunalului Comercial Arges pentru continuarea procedurii. Decizia Curtii de Apel Suceava este definitiva si irevocabila.
Contractul de privatizare al "Orser" este reziliat, intrucat in document este specificat faptul ca acesta se reziliaza din oficiu in momentul in care societatea intra in procedura de faliment.
In momentul in care sentinta va fi comunicata Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Bihor, fostii angajati ai serelor oradene, aflati acum in postura de someri neindemnizati, vor beneficia de indemnizatia de somaj. "Cand o sa intram in posesia deciziei Curtii de Apel Suceava o sa putem sa raspundem intrebarilor fostilor angajati ai «Orser». Atunci vom putea spune cand si in ce conditii vor beneficia de indemnizatia de somaj", a declarat Dorel Draghici, directorul executiv adjunct al Agentiei de somaj.
Fostii angajati ai "Orser" se judeca cu societatea pentru plata salariilor compensatorii si a primelor de vacanta din ultimii trei ani. Datoriile societatii catre bugetul de stat depasesc 16 milioane de lei, iar cele catre "Electrocentrale" se ridica la 5 milioane de lei.