4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialInspecția Judiciară face verificări asupra procurorului Negulescu, care instrumentează dosarul Ponta-Ghiță-Blair. Ce...

Inspecția Judiciară face verificări asupra procurorului Negulescu, care instrumentează dosarul Ponta-Ghiță-Blair. Ce acuzații i se aduc procurorului

Inspecția Judiciară (IJ) a fost sesizată cu privire la procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploiești, acesta fiind unul dintre cei doi magistrați ai structurii teritoriale implicați în instrumentarea dosarului Ponta-Ghiță-Blair, informează joi Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru, a confirmat, joi, că pe rolul IJ a fost înregistrată o sesizare vizându-l pe procurorul Mircea Negulescu, însă nu a precizat cine a formulat această sesizare.

„În cauză urmează să se efectueze verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare”, a declarat Alin Alexandru.

Potrivit unor surse judiciare, sesizarea ar fi fost înaintată Inspecției Judiciare după ce senatorul prahovean Daniel Savu a postat pe blogul său o serie de date cu privire la Mircea Negulescu, unul dintre procurorii care instrumentează dosarul în care fostul premier Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală pentru folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani. În același dosar este urmărit penal și deputatul Sebastian Ghiță, pentru spălare de bani.

Astfel, Savu arată, printre altele, în postarea precizată, că Negulescu ar folosi, ca metode de lucru, „șantajul asumat și relații imorale cu martorii sau denunțătorii din dosare”, exemplificând aceasta prin intermediul unei înregistrări audio.

Procurorii DNA Ploiești spun că Victor Ponta și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii unui om de afaceri drept candidat într-un colegiu în care exista certitudinea că acesta va câștiga.

„Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați”, se arată într-un comunicat al DNA.

Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine, mai arată DNA.

Surse judiciare au arătat că personalitatea politică în cauză ar fi fostul premier britanic Tony Blair.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România sub lupa FMI: bugetul și noi taxe sunt pe masa discuțiilor

O delegație a FMI a ajuns în România să analizeze posibile ajustări fiscale Misiunea Fondului Monetar Internațional, condusă de Jan Kees Martijn, a venit în...

Petrolul și-a găsit înlocuitor pentru Zima!

Petrolul Ploiești și-a asigurat serviciile portarului suedez Oscar Carl Linner, după ce a fost nevoită să-l cedeze pe Lukas Zima la FCSB. Petrolul Ploiești a...

Americanii votează și în spațiu

Astronauții de la Stația Spațială Internațională votează la 400 de km de planeta Pământ NASA a facilitat exercitarea dreptului constituțional de a vota până și...
Ultima oră
Pe aceeași temă