21.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialInocenta in picaj

Inocenta in picaj

Semnal ingrijorator de alarma tras in aceste zile de specialistii in igiena scolara cu privire la starea in care se afla la aceasta ora elevii romani! Intr-un raport intocmit de specialistii in igiena scolara se arata ca numarul elevilor care reusesc sa se tina departe de ispitele pe care le ofera acum lumea moderna este din ce in ce mai mic de la un an la altul. Aproape o treime din elevii romani sunt fumatori inraiti si tot cam atatia consuma frecvent alcool si au un comportament social extrem de agresiv. Nici in materie de comportament alimentar tinerii care inca se mai afla pe bancile scolii nu stau prea bine. Pentru multi dintre ei carnea, laptele si ouale lipsesc cu desavarsire din alimentatie, iar un procent de aproximativ 40 la suta dintre elevi isi astampara foamea doar cu paine, mamaliga si cartofi. Pe langa faptul ca mancarea pe care si-o pun in farfurie numai sanatoasa nu e, acesti copii nu mai fac nici miscare fizica atat cat ar avea nevoie. Aproape o cincime din elevi au prezentat la inceputul anului scolar scutiri medicale, iar cei care nu au adus astfel de adeverinte fac cel mult o ora de educatie fizica pe saptamana. si mai ingrijorator este faptul ca aproape doua treimi di elevii romani au rezultate mediocre la invatatura, iar unul din cinci copii este pus sa munceasca pentru a-si asigura traiul de zi cu zi. Toti acesti indicatori sunt in crestere de la un an la altul. Potrivit estimarilor facute de specialisti, in cativa ani procentul elevilor fumatori va ajunge la aproximativ 40, iar consumul de alcool va fi intalnit la aproximativ 30 la suta dintre elevi. Tot in crestere este si procentul copiilor care isi incep de timpuriu viata sexuala. O treime dintre cei care sunt deja activi sexual nu cunosc nici o metoda de protectie. Riscul de contactare a unor boli cu transmitere sexuala sau al aparitiei unor sarcini nedorite este, in aceste conditii, imens. Statisticile mai arata ca, in numai cinci ani, incidenta consumului de droguri in randul elevilor s-a triplat iar numarul sarcinilor nedorite inregistrate in randul tinerelor ce abia au pasit pragul adolescentei este de cinci ori mai mare. Problemele de acest gen nu apar, asa cum s-ar putea crede, doar in randul copiilor lasati singuri acasa sau in grija rudelor sau vecinilor de parintii plecati la lucru in strainatate. Un numar nepermis de mare de copii cu probleme de comportament provine din randul familiilor cu situatii financiare ridicate. Daca nu se vor lua de urgenta masuri pentru corecta indrumare a acestor copii care inca se mai afla pe bancile scolii, peste cativa ani societatea romaneasca va fi formata doar din indivizi extrem de agresivi, dependenti de alcool si de tutun.

Cele mai citite

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...

Dopamina politicii sau genetica minciunii

Oamenii politici care nu-și recunosc greșelile, devin antipatici. Tac sau își raționalizează răspunsul, se uită în jur și-și recalibrează discursul. Avem un recul când...
Ultima oră
Pe aceeași temă