Chestiunea alegerii noului patriarh al BOR a tinut pana in ultima clipa lumea incordata, dar nu neaparat datorita unei participari pioase la viata ecleziastica a tarii. Semnalele transmise de una sau alta dintre taberele angajate in lupta, cel mai adesea prin intermediul presei scrise si audiovizuale, au indus cu putere senzatia ca asistam cu totii la o intrecere sportiva, chiar daca tocmai sportivitatea a cam lipsit din prim-plan. Oricat de importanta poate fi socotita persoana alesului, circumstantele alegerii sunt, cred, si mai importante. Intai de toate, pentru ca este vorba – s-a mai spus, dar e bine sa ne amintim – despre prima schimbare din capul Bisericii Ortodoxe de la noi dupa caderea regimului rosu ateu. In al doilea rand, fiindca si sa fi fost perfecta libertate si democratie, nesmintita deschidere a autoritatilor fata de cele bisericesti si numai evlavie pretutindeni in societate, durata pastoririi Patriarhului Teoctist (douazeci si unu de ani, aproape un sfert de secol) facea necesara, pentru orice ins, oricat de bine intentionat, o deschidere a ferestrelor si o primenire. Nu trebuie uitat ca, fie si numai in plan social-economic si tehnologic, anii despre care este vorba aici, cei scursi incepand cu 1986, au insemnat marele boom al videoproiectoarelor, raspandirea fotocopiatoarelor si a faxurilor, a computerelor personale si a laptopurilor, a telefoniei mobile si a internetului, caderea industriei de tip stalinist si aparitia industriei lohn, prevalenta comertului, ridicarea vizelor de acces in spatiul Schengen pentru romani si intrarea Romaniei in NATO si in UE… si cate altele… Printre care, nu in ultimul rand, acel du-te-vino romanesc pe pietele muncii din Europa si dinafara ei; altfel spus, participarea noastra, dupa putinte si nevoi, la globalizare. Toate acestea nu sunt nici iluzii, nici vorbe in vant. Astazi, ca in finalul secolului al XIX-lea si la inceputul celui urmator, satenii au pornit din nou peste mari si tari – la propriu –, cu diferenta notabila ca, spre deosebire de ceea ce se intampla cu doua-trei generatii in urma, azi nu sunt rare cazurile in care nu mai pleaca "feciorii", ci si fetele, mamele, tinerii si batranii, ba chiar intreg satul.
Ce inseamna asta, concret, pentru Biserica? Ma tem ca in primul rand o amenintare. Circulatia oamenilor atrage dupa sine nu numai circulatia marfurilor si a banilor, ci si pe cea a ideilor. Iar daca in 1990 apareau in pietele publice ale oraselor romanesti primii predicatori neoprotestanti ce nu se mai temeau de presiunile fortelor de ordine, daca li se alaturau cvasiinstantaneu emisarii bahai si mormoni, daca miscarea yoghinica lua amploare si primii membri sositi aici din randurile adeptilor miscarii Hare Khrishna dadeau spectacole cu muzica si hrana specifica, astazi o parte importanta a populatiei active din Romania merge in ambianta occidentala unde toate acestea fac parte din peisajul zilnic, unde pluralismul religios este cel putin la fel de vizibil ca secularizarea.
Insasi Biserica lui Teoctist a incercat sa depaseasca imobilismul ei prudent, intetindu-si opera in materie de constructii de biserici, dand un impuls suplimentar activitatii misionare peste hotare si chiar inovand structura BOR prin infiintarea unei noi mitropolii in Ardeal cu sediul la Cluj si distincta de cea sibiana. Chiar insuficiente fiind ca raspuns la schimbari de anvergura si complexitatea celor semnalate, ele tot indica un efort pastoral, pe de o parte, si managerial, pe de alta, de a face fata noii situatii, fie si conceput oarecum rudimentar, cu miza pe dimensiunea cantitativ-statistica si optand pentru reproducerea mijloacelor traditionale.
Ierarhii si preotii au repetat-o in ultima vreme pana la satietate, si dintre laici s-au gasit destule voci care sa sustina ideea: Biserica nu se gandeste la o schimbare in directia reformarii proprii (cuvantul reforma trebuie ca le aminteste prelatilor chipul lui Martin Luther si pe ale altora asemenea!), ci mai degraba in sensul innoirii. Va fi noul Prea Fericit si un innoitor al Bisericii sale din interior si in spiritul observarii crestinismului rasaritean in ce are el mai viabil? Acesta mi se pare marele hop, indiferent daca CNSAS ii va da intronizatului verdict de politie politica ori ba. Iar semnele se vor vedea si cu ochiul liber: se vor inmulti sau se vor imputina copiii strazii si cersetorii? La copiii pusi in lanturi de propriii parinti si bunici vor ajunge primii tot oamenii statului sau cei ai Bisericii, preotii din proximitate? Se vor inmulti sau nu stabilimentele ortodoxe de sanatate si organizatiile caritabile cu suport ecleziastic rasaritean? Va da un pas indarat rapacitatea unora dintre purtatorii de sutana sau nu? Va creste calitatea instruirii preotesti ori ba?
Fie ca proaspata alegere patriarhala sa aduca bunatatea si intelepciunea crestina de care Romania are nevoie!
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
