2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialLista artiștilor români care concertează în București:Trupa Zdob și Zdub sparge gheața...

Lista artiștilor români care concertează în București:Trupa Zdob și Zdub sparge gheața în 2017

În cazul în care hiturile “DJ Vasile”, “Zdubii bateţi tare” sau “Bunica bate doba” se află la loc de cinste în playlistul vostru, puteți merge la concertul pe care aceștia îl susțin pe 11 ianuarie la Hard Rock -Café de la ora 21.30. 

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub au găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un crossover muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele lor combină hardcore-ul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant. Concertele “zdubilor” transmit ceva din energia descătuşată a spectacolelor rock de mare calibru şi sunt întregite de atitudinea de showman rebel a solistului Roman Iagupov.

Lori, în deschidere

Pe 12 ianuarie, în aceeași cafenea, tot de la ora 21.30 o puteți asculta pe INNA, solista ce și-a câștigat renumele de ambasador muzical al României în lume. Se anunță a fi un show unde toate hiturile ce au propulsat-o în galeria starurilor internaționale vor fi reinterpretate cu chitară, bass, tobe și clape, iar spațiul din fața scenei va deveni loc de dans. INNA este prima solistă din Europa ce a depășit pragul de un miliard de vizualizări pe YouTube, iar portofoliul ei nu se limitează doar la acest record. În decursul unei cariere de excepție de doar șapte ani, INNA a primit două distincții MTV Europe Music Awards și peste 13 premii i-au fost acordate în cadrul ceremoniilor MTV Romania Music Awards.

Concertul va fi deschis de Lori. Pe numele său adevărat, Loredana Ciobotaru, Lori a devenit cunoscută publicului odată cu participarea la cea de-a doua ediție a show–ului „Vocea României”. 

Lori Ciobotaru a debutat cu piesele „Sărutul” și „Aprinde-mă”, compuse de Carla’s Dreams.  Anul trecut, a lansat alături de GGirls (INNA, -Antonia și Alexandra Stan), piesa „Call the Police”, cu peste 15 milioane de vizualizări, single ce a ajuns pe locul 1 în Polonia.    

INNA este prima solistă din Europa care a depășit  1 miliard de vizualizări pe Youtube.    

Cele mai citite

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă