Ancheta Uniunii Europene privitoare la excedentele de conturi curente ale Germaniei, ca şi recomandarea de a se accelera eforturile franceze privind reformele de redresare a economiei competitive constituie un eveniment fără precedent. Prin ele, se cer – cu cutezanţă – măsuri rapide şi vizibile de revenire pe linia favorabilă politicilor convergente ale UE tocmai celor două ţări din nucleul unional dur, „greilor“, „puternicilor“ construcţiei europene. Nu e de mirare că Angela Merkel pare să socotească această cerere drept o adevărată erezie, şi că François Hollande este iritat pentru că, în pofida paşilor făcuţi pe calea unor reforme structurale menite să ducă la creşterea numărului locurilor de muncă, ţara lui continuă să vădească o slăbiciune economică îngrijorătoare pentru o ţară atât de bogată.
Barroso are însă dreptate: nu poţi susţine puterea monedei euro şi dezvoltarea Europei comune dacă însuşi nucleul tare al schelăriei se arată şubred. Dacă situaţia nu va fi depăşită într-un sens constructiv, punând frână impetuozităţii germane la capitolul conturi curente, şi dacă Franţa nu se va dovedi mai hotărâtă în a inova şi dezvolta piaţa muncii în Hexagon, viitorul nu va aduce veşti bune pentru restul Europei. Nu este totul să opreşti dezastrele financiar-bancare din Grecia şi Cipru, deşi marginile pot destabiliza ansamblul în proporţii considerabile. Dacă însă chiar inima proiectului se năruie, de la cine şi ce să mai aştepţi?!
Îmbucurătoare sunt, în situaţia dată, capacitatea de reacţie promptă a UE şi existenţa instituţiilor specializate capabile de această reacţie. Dacă diag-nosticul şi soluţiile sunt corect conturate, chestiunea devine principial rezolvabilă şi nu mai rămâne decât să se pună în aplicare setul de conduite recomandate.
În linii mari, situaţia pare clară şi ar fi de aşteptat ca forţele politice româneşti, atente la binele european general – ca unele ce exprimă un interes politic din interiorul UE, fiind deci direct interesate de bunul mers al ansamblului –, să îşi semnaleze acordul faţă de linia bunelor practici propusă de Bruxelles. În loc de asta, una dintre forţele în curs de plămădire şi de consolidare, Noua Republică, se află în treabă combătând, de prin suburbiile politicii noastre, decizia unională cu o frumoasă retorică de ciocoi: „Noua Republică consideră investigaţia demarată recent de Comisia Europeană împotriva Germaniei din cauza excedentului său comercial aşa-zis excesiv total nepotrivită şi menită să dea un semnal negativ privind concurenţa liberă pe piaţa unică europeană“.
Să precizăm un pic situaţia: o forţă politică dintr-o ţară de margine internă a Europei comunitare ţipă în gura mare, înainte de a fi intrat măcar în Parlamentul Naţional şi de a fi înfăptuit vreun lucru memorabil, sărind nechemată în ajutorul Germaniei. Suntem în prezenţa faptelor de vitejie cavalerească ale puricelui sărit, în chip temerar, în ajutorul bietului elefant încolţit.
Că o linguşire a pachidermului tutelar prinde bine în orice moment al evoluţiei vreunei mişcări politice este lucru ştiut. Dar e şi ceva nebunie în saltul peste etape al micilor napoleoni. Căci una este să pozezi zâmbind din proximitatea unui preşedinte restaurat la capăt de suspendare, cu speranţa – neadeverită – de a intra din prima încercare în cupola forţelor adulatorii ale acestuia, şi cu totul altceva este să te gândeşti că prin asemenea exerciţii retorice Germania te va culege cu palma ei mare, aşezându-te pe un raft superior al vitrinei cu ipochimene politice.
Luarea de poziţie a Noii Republici continuă cu argumente de luat în seamă, fiindcă spun ceva despre modul în care noua voce de pe scena noastră politică înţelege să se pregătească pentru o eventuală accedere la putere. „Legislaţia europeană nu trebuie folosită pentru a obliga ţările performante să transfere o parte din beneficiile lor obţinute din comerţul intracomunitar şi internaţional către economiile mai puţin competitive extern. Coordonarea macroeconomică între ţările UE nu trebuie să vizeze o penalizare a celor mai performante ţări. Comerţul liber trebuie să fie obiectivul atât în interiorul UE, cât şi în relaţia UE cu restul lumii“. Cu alte cuvinte, bogăţia să se bucure de imunitate, legislaţia să se aplice numai săracilor, instituirea de reguli comerciale şi pentru bogaţi nu trebuie îngăduită, penalizarea celor mari şi tari nici nu ar trebui adusă în discuţie etc.
Arivismul şi ciocoismul româneşti par să atingă un nou apogeu al ridicolului şi grobianismului. Din ulicioarele sale strâmte şi cam ciudate, păşind cu curaj către piaţa publică, o nouă forţă se înghesuie cu curaj să urecheze Bruxelles-ul pentru mojicia de a le pune întrebări bogaţilor şi puternicilor sistemului de state european. Uitând de Planul Marshall, care a relansat, după război, economiile europene libere – printre care şi pe cea vest-germană –, noii republicani români spun fără să clipească: „Nu există nici o datorie a Germaniei de a contribui la o iluzorie creştere economică a partenerilor săi comerciali prin creşterea artificială a exporturilor lor către bogata Germanie“. Cu o asemenea retorică asumată, aş fi tare curios să aflu cum ar vedea Republica cea Nouă instituirea unui fond de solidaritate între regiunile înfloritoare ale propriei patrii şi cele mai puţin prospere.
Ovidiu Pecican este profesor la -Universitatea Babeş-Bolyai
