Cele peste 200 de firme si producatori care si-au anuntat prezenta la „Agraria 2006” au o mare problema: spatiul. Aceasta este cauza pentru care numarul de expozanti a fost limitat, la fel dupa cum si numarul de vizitatori va fi mai mic.
Organizatorii au stabilit sa creasca pretul biletului de acces in targ pentru a avea acces doar cei cu adevarat interesati. Mai mult, gardurile au fost mutate pentru a largi spatiul expozitional, dar chiar si asa tot nu a fost suficient loc, indiferent ca e vorba de vizitatori sau de expozanti.
Targul va debuta in 16 martie si deja se cunoaste ca vor fi adusi in Cluj-Napoca peste 1.500 de vizitatori din toata Transilvania, cu autocare sponsorizate. Masura de a limita inclusiv numarul de vizitatori la targ a fost luata si datorita numarului mare de oficiali ai Ministerului Agriculturii Padurii si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), care vor fi prezenti insotiti de oficiali ai ambasadelor Austriei si Frantei, dar mai ales datorita celor peste 200 de firme si producatori participanti si expozanti veniti din toata tara.
Astfel, doar MAPDR sponsorizeaza transportul spre „Agraria” a peste 20 de autocare, iar pana la aceasta ora se stie ca alte 40 de firme sponsorizeaza alte zece transporturi de producatori inspre Cluj.
„Pentru prima oara in cele 12 editii de cand organizam acest targ, MAPDR a decis sa sprijine cu bani si sa participe astfel activ la organizarea acestei manifestari. Oficialii ministerului vor ca "Agraria" Cluj sa devina un al doilea "Indagra" Bucuresti”, a declarat managerul responsabil cu organizarea „Agraria”, Corina Mares.
Pe parcursul targului vor avea loc mai multe seminarii care ii vor invata pe producatori despre fondurile structurale pentru ca Ministerul vrea sa ia din timp dezvoltarea capacitatii de absorbtie a acestor fonduri europene.
Organizatorii se plang ca in perioada 16-20 mai exista o lipsa acuta a locurilor de cazare. „Exista inca alte doua congrese internationale care au loc in aceeasi perioada. Astfel se face ca deja nu mai avem locuri de cazare disponibile nici macar in pensiuni. Cu greu am gasit cate ceva. Ca urmare, producatorii al caror transport inspre Cluj-Napoca este sponsorizat, vor fi nevoiti sa se intoarca in aceeasi zi in localitatile de unde au venit”, a mai afirmat Corina Mares.