La Tripoli au continuat ieri luptele în jurul reşedinţei lui Muammar Gadhafi, Bab al-Azizya, căzută în mâinile insurgenţilor, şi în cartierul vecin Abu Slim, fief al trupelor fidele regimului. Liderul libian, în pofida prăbuşirii regimului său, refuză să cedeze.
Tripoli a explodat de bucurie la anunţul in-trării forţelor insurgente în reşedinţa-cartier general a lui Muammar Gadhafi, dar nimeni nu ştie unde se află liderul libian şi clanul de apropiaţi. Misterul este total în ce priveşte localizarea lui, dar într-un mesaj sonor transmis la televiziunea locală, colonelul Gadhafi a asigurat că s-a retras „tactic” din reşedinţa care este doar un câmp de ruine în urma loviturilor aeriene ale NATO. Confruntat de şase luni cu o revoltă transformată în război civil, el a pretins că s-a plimbat incognito prin oraş şi a chemat populaţia şi triburile să cureţe oraşul de „şobolani”.
Şeful Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), Mustafa Abdel-jalil, a anunţat că acest organism politic al insurgenţilor va fi transferat din Benghazi la Tripoli şi a repetat că voinţa insurgenţilor este de a-l captura viu pe Gadhafi şi de a-l judeca „împreună cu banda sa” în Libia. „Era Gadhafi s-a încheiat chiar dacă totul se va sfârşi doar cu prinderea şi condamnarea lui pentru crimele pe care le-a comis”. Preşedinţii american, Barack Obama şi francez, Nicolas Sarkozy, au convenit să „continue eforturile lor militare” până când „Gadhafi şi clanul său” vor depune armele, iar moştenitorul tronului fostului regat al Libiei a anunţat că „este gata să îşi servească poporul”.
click pe grafic pentru a mări
Final de domnie
SUA, Franţa şi Marea Britanie au anunţat că lucrează în vederea deblocării activelor libiene îngheţate, pentru a veni în ajutorul insurgenţilor. Fără să aştepte căderea capitalei Tripoli, occidentalii pregătesc deja era de după Gadhafi. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a cerut instanţei con-ducătoare a insurgenţei libi-ene, CNT să „garanteze că tranziţia se va face în calm, că ţara va rămâne unită şi că viitorul va fi fondat pe reconciliere şi respectarea drepturilor omului”. Preşedintele Obama a exprimat o îngrijorare similară şi a cerut CNT să dea dovadă de autoritatea necesară pentru a duce ţara spre o tranziţie care respectă drepturile poporului libian, iar şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a invitat liderii insurgenţilor să acţioneze cu responsabilitate în vederea menţinerii păcii şi stabilităţii în întreaga ţară.
Occidentul este îngrijorat că prăbuşirea regimului autoritar al lui Gadhafi, care a ţinut ţara „cu mână de fier” peste patru decenii, va da loc unei vendetta între învingăori şi învinşi, ceea ce ar compromite şansele unei reconcilieri naţionale. Or, un climat de epurări ar putea alimenta forţele centrifuge, de natură să pună în pericol unitatea unei ţări compusă din zeci de triburi cu interese adesea divergente.
Haos sau violenţă?
Nimeni nu ştie ce va deveni Libia într-un viitor apropiat. Cu ce va semăna acest stat fără instituţii, fără alegeri în ultimii 42 de ani? Guardian scria că „Libia este un caz particular. În alte ţări aflate sub impactul revoltelor populare, între care Egipt, Iordania sau Bahrein, putem risca să ne imaginăm sce-narii plauzibile. În Libia nu putem prevedea decât haos şi violenţă”.
Cine va guverna ţara? CNT, creat la 27 februarie 2011 şi recu-noscut, în martie, de Franţa şi apoi de alte capitale, iar în ultimele zile de state arabe, va fi autoritatea însărcinată să pună în funcţiune viitoarele instituţii înainte de a organiza alegeri. Dificultatea rezidă în specificul libian – Gadhafi şi-a fondat puterea pe absenţa Statului. CNT, care va trebui să construiască o democraţie pe solul unei ţări nimicită 42 de ani de un regim totalitar, a demonstrat că, în pofida numeroaselor diviziuni, singurul mod de a veni de hac regimului a fost să rămână unit. Fragilitatea CNT şi luptele regionale pentru controlul resurselor vor complica sarcina artizanilor Libiei debarasată de colonelul Gadhafi, dar experţii exclud riscul divizării ţării. CNT nu este un soi de guvern provizoriu democratic, ci un ansamblu de şefi de triburi, de foşti responsabili politici ai lui Gadhafi şi câteva personalităţi ale societăţii civile. Conflictele între triburi şi între şefii politici care vor dori să-şi însuşească veniturile petroliere vor alimenta „conflicte interne puternice” în cadrul Consiliului. O altă problemă majoră este că nu s-a evidenţiat nici o personalitate marcantă şi există riscul unui scenariu asemănător celui din Irak după căderea lui Saddam Hussein.
Magnetismul petrolului
Libia deţine cele mai mari rezerve de petrol din Africa şi marile companii petroliere mondiale au şi pregătit revenirea lor pentru a continua exploatarea aurului negru libian. Reluarea progresivă a exporturilor libiene de petrol va răsturna situaţia pe piaţa mondială şi va modifica chiar structura acesteia. Dincolo de reluarea contractelor existente înainte de declanşarea re-vol-tei, companiile petroliere caută să se poziţioneze pentru a profita de creşterea producţiei pe care un nou guvern va trebui să o favorizeze pentru a-şi asigura veniturile necesare. Dar există întrebarea – cei care vorbesc astăzi vor fi cei care vor guverna Libia peste un an?
Specialiştii sectorului estimează că Eni şi Total ar putea deveni marii câştigători ai redistribuirii cărţilor în Libia, având în vederea puternica sus-ţi-nere a insurgenţilor de că-tre Roma şi Paris. Compania italiană Eni, principalul producător străin de petrol în Libia, a anunţat deja că angajaţii săi au revenit în ţară pentru a superviza redemararea instalaţiilor petroliere în est, chiar dacă în capitală continuă luptele. Rebelii au avertizat societăţile chineze şi ruseşti că riscă să piardă contractele pentru că nu i-au susţinut. Căderea regimului ar putea deschide cele mai mari rezerve petroliere din Africa unor noi actori, cum ar fi compania naţională a Qatarului sau societatea de negociere Vitol, ştiută fiind susţinerea logistică din partea lor.
Ţara triburilor
Într-o ţară unde apartenenţa tribală primează, riscul este ca nici o forţă să nu existe pentru a umple vidul lăsat de regimul Gadhafi. Spre deosebire de Tunisia sau Egipt, Libia, unde peste 90% din teritoriu este deşert, nu este un stat, ci un conglomerat de peste 150 de triburi divizate în sub-triburi şi clanuri, care au alianţe tradiţionale în cadrul celor trei regiuni ce compun ţara. Cirenaica la est, Tripolitania în vest şi Fezzan în sud, dar este departe de a constitui o naţiune. Un rol esenţial îl joacă triburi ca Warfallah în est, Gadhafa,de unde este originar dictatorul libian, Maharka în vest, Tuaregii şi Toubou în sud. Când a creat Jamhiria – Statul maselor – Gadhafi a pus în funcţiune un sistem politic bazat esenţial pe alianţa între principalele triburi din ţară. Posturile-cheie ale puterii – armată, securitate, poliţie, finanţe, justiţie – au fost repartizate în aşa fel încât să nu strice echilibrul tribal necesar stabilităţii politice. Liderul libian şi apropiaţii săi, majoritatea din acelaşi clan tribal, au creat o organizare politico-socială unică în lume – Libia nu are Constituţie, sindicate, partide politice, guvern real. Nu există societate civilă, nici forţă socială autonomă organizată.
De la independenţa Libiei, în 1951, până la lovitura de stat care l-a adus la putere pe colonelul Gadhafi în 1969, Libia a fost o monarhie condusă de triburile din Cirenaica. Membru al unui mic trib de beduini, colonelul Muammar Gadhafi a fost adus la putere de o juntă militară multitribală în care dominau cele două triburi principale din ţară – Warfallah, din Cirenaica şi Meghara, din Tripolitania. Majoritatea triburilor din Cirenaica au rămas ataşate monarhiei, dar colonelul Gadhafi a reuşit o mare lovitură politică căsătorindu-se cu o fiică a clanului Firkeche, membru al clanului regal Barasa. Urmarea a fost ralierea Cirenaicei rebele.
Acest sistem al alianţei cu Cirenaica a sărit în aer. Totul s-a declanşat în 1993, după ce o tentativă de lovitură de stat a tribului Warfallah a fost înecată în sânge. Ura a crescut din cauza terorii impuse de regimul Gadhafi, dar triburile din Cirenaica nu aşteptau decât o ocazie pentru a se revolta. Ocazie ivită în februarie 2011.
Ce se va întâmpla după căderea lui Gadhafi? Alianţele tribale constituite în jurul Warfallah şi Meghara vor asigura supravieţuirea statului libian? Cele două tabere de vor lupta sau vor împărţi puterea într-un cadru federal sau confederal? Vor evita o situaţie de războaie tribale şi clanice ca în Somalia, pentru a-l contrazice pe Gadhafi, care susţinea „Eu sau haosul”?
>> Dominaţia regiunii Tripoli, actuala capitală a statului, s-a impus sub Gadhafi, arată George Friedman, analist la Stratfor. S-ar putea ca Libia să se scindeze din nou în două entităţi- Tripolitania şi Cirenaica şi vor fi două noi centre de putere.
