5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialINFOGRAFIC. 1,6 milioane de români afectați. Ce s-a întâmplat în ultimii 7...

INFOGRAFIC. 1,6 milioane de români afectați. Ce s-a întâmplat în ultimii 7 ani și care este adevărul despre asistenții medicali

În ultimii 7 ani, aproximativ 100.000 de asistenți medicali au părăsit România pentru a lucra în Occident. Conform Institutului Național de Statistică, un asistent medical are în grijă, în medie, 160 de pacienți, iar aproximativ 1,6 milioane de persoane au fost afectate în mod direct de exodul asistenților medicali din România spre țările occidentale.

România, principalul „exportator” de cadre medicale

Numărul total al personalului medical mediu era de 128.899 în 2014 și se află în continuă creștere, deoarece în România sunt create din ce în ce mai multe locuri de muncă pentru asistenți medicali și chiar pentru medici.

Cu toate acestea, România a devenit unul dintre statele care „exportă” anual cele mai multe cadre medicale, din cauza condițiilor de muncă mult mai bune din Uniunea Europeană, comparativ cu cele din țara noastră. Nivelul de trai și condițiile financiare din Occident și-au spus cuvântul.

În plus, asistenții medicali din România tind să fie desconsiderați de către societate. Medicii sunt priviți ca fiind exponentul sănătății, iar importanța asistenților medicali este subestimată în mentalul colectiv.

Ce fac cei 128.899 de oameni desconsiderați

Asistenții medicali sunt cea mai activă componentă a domeniului medical și au atribuții care țin de la îngrijirea pacienților, până la sprijinul acordat doctorilor.

91% dintre asistenții medicali sunt femei, iar 73% activează în sectorul public, iar importanța celor aproape 130.000 de oameni care poartă pe umeri o mare parte din povara întregului sistem medical românesc este mai mare decât am crede.

V-ați întrebat vreodată ce rol au asistenții medicali?

În România, un pacient internat petrece, în medie, 30 de minute pe zi în compania doctorilor, iar în restul perioadei de 23 de ore și 30 de minute este supravegheat de asistenții medicali, timp la care se adaugă și operațiile chirurgicale.

Din acest motiv, Medijobs, un site de recrutări din domeniul medical, a realizat un infografic prin care subliniază importanța reală a asistenților medicali și care ne prezintă, într-un mod vizual, rolul central pe care îl ocupă aceștia în sistemul sanitar din România.

Asistenti_medicali_v2

Cele mai citite

Protest la Fabrica de Arme Cugir: Angajații cer contracte clare pentru viitorul companiei

Membrii sindicatului „Apărarea” de la Fabrica de Arme Cugir au protestat, joi dimineață, în fața întreprinderii, solicitând stabilitate și transparență, în privința contractelor de...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...
Ultima oră
Pe aceeași temă