Turistii care sunt pe litoral vor putea beneficia de mai multe informatii. In fata complexului "Cleopatra" din statiunea Mamaia s-a montat, de curand, un infochiosc turistic digital de ultima generatie ce va avea drept scop promovarea intregului litoral pe plan national si international. Informatorul turistic din Mamaia este cel de-al optulea automat din tara, de acest gen, toate montate intr-un an.
Mamaia se alatura oraselor Brasov, Busteni, Sinaia, Bran-Moeciu, Miercurea Ciuc si Piatra Neamt, contribuind la formarea unei retele nationale unice de informare si promovare turistica. Urmeaza ca astfel de infochioscuri sa fie montate, in viitorul apropiat, si in Bucuresti, Oradea, Timisoara, Arad, Cluj si Constanta. Infochioscul din statiune este legat in retea cu celelalte aparate montate deja in tara si asigura astfel informatii turistice din orasele cu care este conectat. Pentru turistii straini, informatiile sunt actualizate in patru limbi. Prin intermediul acestui infoautomat, cei interesati pot sa afle detalii despre cazari libere, oferte de gastronomie, atractii locale, servicii, evenimente, excursii pe litoral si multe alte informatii turistice utile. Webcam-ul informatorului turistic va transmite, in direct, atmosfera de pe plaja din Mamaia.
» Astfel de aparate urmeaza sa fie montate, in viitorul apropiat, si in municipiul Constanta.