Oksana Balinskaya (24) a fost asistenta lui Muammar Gaddafi. Tânăra povesteşte, pentru revista americană Newsweek, cum este dictatorul în viaţa personală, ce ciudăţenii are şi de ce se înconjoară de tinere frumoase ca asistente.
„Aveam 21 de ani când am început să lucrez pentru Muammar Gaddafi. Ca şi alte femei tinere pe care el le angajase pe post de asistentă, am crescut în Ucraina. Nu ştiam nici o boabă de arabă, nici măcar nu făceam diferenţa dintre Libia şi Liban. Dar „Papik„, cum îi spuneam noi- înseamnă „tătic” în rusă, a fost extrem de generos cu noi. Am avut tot ce mi-am putut dori: un apartament cu două camere, complet mobilat, un şofer care era la scară, indiferent de ora la care îl chemam. Dar apartamentul era plin de microfoane, iar viaţa mea personală era supravegheată 24 de ore din 24.
În primele trei luni, nu am avut voie să merg la palat. Cred că Papik se temea că soţia lui, Safia, ar fi fost geloasă. Dar nu a trecut mult până am început să îl vizitez regulat. Să fii infirmieră acolo însemna să te asiguri că angajatorul era într-o condiţie cât mai bună: de fapt, el avea pulsul şi presiunea arterială a unui om mai tânăr. Am insistat ca el să poarte mănuşi în vizitele oficiale în Ciad şi Mali, ca să se protejeze împotriva bolilor tropicale. Ne asiguram că îşi făcea plimbările zilnice în jurul reşedinţei, că se vaccina la timp şi era examinat perioadic.
Presa ucraineană ne numea „haremul lui Gaddafi„. Asta e o prostie. Nici una dintre noi nu a fost vreodată amanta lui, singurele dăţi când îl atingeam era când îi măsuram presiunea arterială. Adevărul e că Papik era mult mai discret decât prietenul lui, Silvio Berlusconi. Lui doar îi plăcea să fie înconjurat de de lucruri frumoase şi oameni frumoşi. M-a ales dintr-o serie de candidate, după ce mi-a strâns mâna şi m-a privit în ochi. Mai târziu, am aflat că toate deciziile le ia după ce dă mâna cu persoana respectivă. Este un bun psiholog.
Papik avea obiceiuri ciudate. Îi plăcea să asculte muzică arăbească la un casetofon vechi şi îşi schimba hainele de mai multe ori pe zi. Era aşa de obsedat de îmbrăcămintea lui, că mă făcea să mă gândesc la un star rock din anii ’80. Uneori, când invitaţii lui îl aşteptau de ceva vreme, se ducea şi se schimba de mai multe ori. Când am condus prin ţările africane sărace, arunca, pe geamul limuzinii, bani şi bomboane copiilor care ne urmăreau pe motorete. Nu voia să se apropie prea mult, pentru că îi era teamă să nu îl îmbolnăvească. Trebuie să spun că nu a dormit nicodată într-un cort. Este un mit! Folosea cortul doar pentru întâlnirile oficiale.
Călătoream pe picior mare. Am mers cu Papik prin Statele Unite, Italia, Portugalia şi Venezuela şi, când era într-o dispoziţie bună, ne întreba dacă ne lipseşte ceva. Primeam bonusuri ca să mergem la cumpărături. Şi, în fiecare an, Papik le dăruia tuturor angajaţilor ceasuri de aur, pe care îşi gravase el chipul. Dacă arătai cuiva ceasul acela, în Libia aveai acces oriunde, rezolvai orice problemă.
Am avut impresia că jumătate din poporul libian îl ura pe Papik. Medicii locali erau invidioşi pe noi, pentru că noi câştigam mai bine: peste 3.000 dolari pe lună. Era evident că Papik lua toate deciziile în ţară. Era ca Stalin, avea toată puterea şi tot luxul numai pentru el. Când am văzut la televizor, pentru prima dată, imagini cu revoluţia, m-am gândit că nimeni nu se va ridica împotriva lui Papik. Dar a fost o reacţie în lanţ, după Tunisia şi Egipt. Dacă el i-ar fi cedat tronul fiului său, Saif, nu cred că s-ar mai fi întâmplat asta şi nu ar mai fi murit atâţia oameni.
Am plecat din Tripoli la începutul lui februarie. Am plecat la timp. Două dintre prietenele mele au rămas acolo şi acum nu mai pot pleca. Eu am avut un motiv extrem de personal pentru care am vrut să plec: eram însărcinată în patru luni şi începea să se vadă. M-am temut că lui Papik nu o să-i placă iubitul meu sârb.
Papik nu mă va ierta niciodată pentru trădarea mea. Dar acum îmi dau seama că am făcut bine că am plecat din Libia. Toţi prietenii m-au sfătuit să mă gândesc la binele copilului. Acum, şi colaboratorii apropiaţi ai lui Papik se îndepărtează de el. Şi îi forţează pe copiii lui şi pe colegele mele ucrainiene- mai sunt două- să rămână acolo şi să moară alături de el”.
