2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialIndolența, floare la reverul statului

Indolența, floare la reverul statului

 

Opostare cu gust amar s-a strecurat pe conturile de Facebook ale celor care sunt conectați, într-un fel sau altul, de Brașov. Un fermier anunța că începând de luni (ieri – n.a.) o mare companie producătoare de lactate nu va mai cumpăra lapte și din producția fermei sale. E “doar” o fermă mică, în Satu Nou, lângă Brașov, iar fabrica nu mai vrea lapte de la ei. Omul nostru cere sprijin, dar nu oricum. Vrea să își vândă produsele clienților privați, oferindu-se să le transporte la fiecare cumpărător acasă.

Sute de mii de ferme mici din România sunt în această situație. Sigur, pentru producția la nivel mare, achiziția de lapte e mai ieftină atunci când se face de la ferme mari. Standardele de calitate cerute de normele europene sunt mai ușor de îndeplinit de marii fermieri, care sunt interesanți pentru bănci fiindcă au cantități mari de lapte, deci au bani mai mulți. O fermă mare poate accesa mai ușor un credit sau o finanțare europeană și poate, astfel, să cumpere utilajele performante pentru a îndeplini standardele de calitate.

Problema e veche și e foarte bine cunoscută de toți cei care au răspuns sau răspund din partea statului de domeniul creșterii animalelor. Dar, deși e veche și extrem de bine cunoscută, nimeni nu a găsit nicio rezolvare. Fabricile de lactate importă materia primă din vestul Europei, iar fermierii români vând pe unde pot sau hrănesc porcii din gospodărie cu lapte.

O altă situație: un medic veterinar, tot din Ardeal, a pornit, cu mulți ani în urmă, o carmangerie într-un sat. A făcut credit, a cumpărat utilaje din Occident și s-a pus pe fabricat salamuri și cârnați de o foarte bună calitate. Nu lucra cu niciun fel de produs chimic. Preparatele aveau succes, vânzările mergeau bine, urma, în mod firesc, extinderea. Găsise chiar și finanțare. Funcționarii statului, atât cei din zonă, cât și cei de la București, au împiedicat însă dezvoltarea acestei mici afaceri private. Au citit pe genunchi reglementările europene în domeniu și au interzis comercializarea produselor de carmangerie în afara “pieței locale”. Acești funcționari au considerat că prin “piață locală” se înțelege o rază de acțiune de cinci kilometri de la locul unde se produceau preparatele. Nu scria nicăieri acest lucru, nu exista nicio prevedere legală care să definească astfel aceste limite. La un an și jumătate după ce afacerea a fost închisă, misterul sintagmei “piață locală” a fost elucidat: înseamnă piața din interiorul granițelor țării. Dar era deja prea târziu pentru acea familie…

Indolent, statul român a ucis micile afaceri ale unor cetățeni români. Așa cum a ucis, prin celebra “taxă de mediu”, declarată acum ilegală de instanțele europene, visurile celor care și-ar fi dorit o mașină, dar nu ar fi putut să cumpere decât o mașină mai veche. Așa cum a ucis atâtea și atâtea alte lucruri – de la educație până la sănătate. Nu ajung paginile unui ziar pentru a le cuprinde pe toate…

Cele două scurte povești sunt, de fapt, două drame ale unor contribuabili români la care statul lor, cel pe care îl finanțează, nu a găsit de cuviință să se gândească. Până la urmă, întrebarea pe care ajungi să ți-o pui este: pentru cine lucrează statul român? Instituțiile publice, demnitarii și funcționarii oricărei instituții ar trebui să lucreze în folosul cetățenilor. Dacă nu din patriotism – pare vetustă o astfel de motivație –, măcar din respect pentru cei care le plătesc salariile. Pare foarte complicat tot ceea ce se întâmplă în administrațiile centrală și locale și  în nenumăratele ministere și instituții de tot felul, deconcentrate sau nu. În realitate, nu e greu deloc să generezi politici publice, legi sau reguli coerente. Pui ca obiectiv realizarea unui bun public, stabilești un beneficiar – cetățeanul – și te ocupi să implementezi proiecte de calitate sau să repari inepții de genul “piața locală înseamnă o rază de cinci kilometri de locul de producție”.

Statul român și-a atârnat indolența la rever ca pe o medalie. Membru al selectului cerc european, statul nostru reușește performanța de a sta cu dosul în două luntrii din care pare să nu priceapă nimic. Pare că nu pricepe că le este dator, înainte de toate, cetățenilor români. Și nici nu vrea să iasă din abstractul duios al propriei importanțe și să dea cu ochii de realitate. Realitatea unui popor abuzat constant și pe banii lui de propriii lideri.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă