Poliția indiană a anunțat duminică circa o mie de arestări după difuzarea la TV a unor imagini cu prieteni și părinți urcați pe zidurile unui centru de examen pentru a-i ajuta pe candidați. Imaginile, care au făcut înconjurul rețelelor de socializare, arată zeci de oameni cu telefoane mobile și fițuici, agățați la ferestrele unei clădiri cu patru etaje din statul Bihar, transmite AFP.
În imagini realizate la alte centre de examen se pot vedea reprezentanți ai corpului didactic și polițiști care se uită fără să reacționeze la scene asemănătoare. În clădirile respective au loc examenele de sfârșit de studii secundare, echivalentul bacalaureatului.
Plasați în arest preventiv, trișorii și complicii lor urmează să plătească o cauțiune de cel puțin 2.000 de rupii (30 de euro) pentru a fi eliberați, a informat un oficial al poliției din Bihar, Gupteshwar Pandey. "Jumătate dintre ei sunt părinți și profesori, ceilalți prieteni și membri ai familiilor candidaților", potrivit Agerpres.