2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialIncursiune în lumea florăreselor

Incursiune în lumea florăreselor

Florăresele au făcut parte dintotdeauna din cultura urbană a Capitalei, transmiţând tradiţia din generaţie în generaţie. Trei artişti români refac istoria breslei prin fotografii inedite din anii ‘20 şi până astăzi.

Pictoriţa Mirela Trăistaru şi fotografii Lucian Muntean şi Justinian Scărlătescu, autorii acestui proiect, au realizat o paralelă între Bucureştiul interbelic şi cel contemporan, între florăresele de altădată şi cele de acum, între atmosfera pieţei de flori din Bucureştii vechi şi cea de acum.

Una dintre florărese, descendenta unei întregi generaţii de florari, a împărţit, ieri, zambile şi frezii la vernisajul expoziţiei „Între timp – flori şi florărese în Bucureşti”, găzduită de foaierul Muzeului Ţăranului Român.

„Cea mai veche fotografie cu o florăreasă am găsit-o datată 1927″

„Anul trecut am trecut pe la rondul de flori din Piaţa Coşbuc şi am fost impresionată de ce am văzut acolo. Aşa mi-a venit ideea să facem această expoziţie despre florăresele de odinioară şi cele de astăzi”, a povestit Mirela Trăistaru pentru România Liberă. Tot ideea pictoriţei a fost să invite „o florăreasă veritabilă, descendentă dintr-o familie care practică această meserie de generaţii, care va oferi flori invitaţilor, pe un fond muzical cu melodii de altădată”. Mirela Trăistaru a pregătit o pictură amplă, de 2/7 metri, inspirată de florărese şi flori, expusă alături de imagini din perioada interbelică, prelucrate de Justinian Scărlătescu, şi fotografiile din zilele noastre realizate de Lucian Muntean.

„Cea mai veche fotografie cu o florăreasă am găsit-o datată 1927. Imaginile le-am descoperit la Biblioteca Academiei Române, unde am stat câteva zile căutând florărese din perioada interbelică. Cele mai reprezentative fotografii descoperite sunt ale cunoscutului Nicolae Ionescu”, ne-a declarat Justinian Scărlătescu. Nicolae Ionescu este realizatorul unora dintre cele mai cunoscute instantanee cu oameni obişnuiţi din Bucureştiul de odinioară, de la veterani de război, la gospodăriile de la periferii sau familii sărmane. „Am printat pozele tot alb/negru, le-am prelucrat reinterpretându-le, dar am păstrat caracterul lor documentar”, mai spune Scărlătescu.

Parfum de Olanda

Saltul în secolul XXI îl fac fotografiile contemporane ale lui Lucian Muntean, care vor fi expuse în două secţiuni. Un fotoreportaj cu alternanţă de imagini – (slideshow) – realizate în Piaţa George Coşbuc, cu florărese şi florile lor aduse majoritatea din Olanda, iar a doua parte este realizată cu imagini de la workshop-ul susţinut anul trecut de un florist olandez, Bart van der Elsken, care a arătat noile tehnici în aranjamentele florale.

„În secolul al XIX-lea, piaţa de flori a Bucureştiului se afla în faţa Hanului lui Manuc. Ulterior s-a mutat în zona Sf. Vineri, iar din 1990 este instalată în Piaţa Coşbuc, unde funcţionează non-stop. Aici, la bursa florilor, sunt importate milioane de flori în special din Olanda, Italia şi Turcia. Marfa se vinde en-gros şi ajunge în toate florăriile din Bucureşti, cât şi din ţară”, explică Lucian Muntean.

Expoziţia, prezentată de criticul Pavel Şuşară şi acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, va fi deschisă până pe 12 aprilie.

Cele mai citite

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...

Dorin Recean: Rusia foloseşte energia ca armă politică. Oamenii din regiunea transnistreană sunt ostatici

Rusia foloseşte energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici, a declarat premierul Republicii Moldova Dorin Recean după decizia Gazpromului de...

Nicușor Dan anunță noi lucrări în București. Traficul rutier va fi dat peste cap

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor şi Lujerului şi podul de la Băneasa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă