Lester Wallace este schizofrenic. Pe 8 martie 1994, a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure casetofonul dintr-o mașină. Pedeapsa care i-a fost aplicată: închisoare între 25 de ani și pe viață. A fost primul american din California judecat conform unei legi noi, care intrase în vigoare chiar în acea zi, după ce fusese susținută masiv de populație: ”Three Strikes law”, legea celor trei lovituri, în traducere liberă. Legea spunea că a treia abatere de la lege se pedepsește cu închisoare pe viață. Într-un stat în care violența era în creștere, părea o idee bună. Wallace mai fusese prins cu două furturi. În închisoare a fost abuzat sexual și s-a îmbolnăvit de o boală renală, care îl obliga să facă dializă de trei ori pe săptămână.
Gary Ewing este un pacient cu SIDA, parțial orb, care a murit, în 2012, în închisoare, după ce a fost închis pentru între 25 de ani și închisoare pe viață pentru că a încercat să fure trei crose de golf. Era a treia oară când călca pe bec. Curtis Wilkerson a furat o pereche de șosete. Șosete albe, obișnuite, simple, nu aveau nici măcar dungi, spune el. Închisoare pe viață.
Shane Taylor a spart două case. Din prima nu a furat nimic, din a doua a luat un carnet de bilete bancare, pe care l-a folosit să cumpere o pizza. După opt ani, polițiștii îl legitimează în timp ce bea o bere lângă mașină, li se părea că nu are vârsta legală pentru a consuma alcool. Au spus că au descoperit 0,18 grame de metamfetamină în mașină. Era a treia infracțiune. Rezultatul: între 25 de ani și închisoare pe viață. Jerry Dewayne Williams a fost condamnat la aceeași pedeapsă pentru că a furat o bucată de pizza de pe masa unor copii.
În cele din urmă, Three Strikes Law a fost modificată radical în anul 2012, în urma presiunii publice care a considerat pedepsele exagerate. Legea a fost aplicată însă în mai mult de jumătate din statele care compun SUA. California a fost diferită pentru că infracțiunile nu trebuia să fie neapărat ”serioase și violente”.
În iulie 2015, unul dintre susținătorii cei mai înfocați ai legii, fostul președinte american Bill Clinton, recunoștea că introducerea sa a dus la suprapopularea închisorilor cu infractori mărunți, care stau închiși prea mult timp. „Am semnat o lege care a făcut ca problema să se agraveze și vreau să recunosc acest lucru”, a spus.
Mi-am adus aminte de această lege după ce am citit că un profesor din Constanța, nici nu contează numele, a primit, săptămâna aceasta, 8 ani și 8 luni de închisoare pentru că a cerut șpagă de la studenți pentru a-i trece la examen. S-a ajuns la pedeapsa aceasta mare pentru că au fost instrumentate mai multe cazuri, iar pentru fiecare a fost găsit vinovat și a primit doi ani. Codul Penal actual a luat în considerare prima pedeapsă, le-a cumulat pe celelalte și a acordat un spor de pedeapsă. Șpaga totală cerută: puțin peste 1.000 de euro.
Nu-l cunosc pe condamnat și departe de mine să-i iau apărarea. Șpaga este o un cancer al societății și trebuie eradicat cu toate puterile. Am remarcat însă că pedeapsa pare mare în comparație cu cei care dau tunuri și care scapă fie nepedepsiți, pentru că au denunțat unele fapte, fie au scăpat cu pedepse de unu, doi ani de închisoare.
Cine cere șpagă nu ar trebui să scape liber. Mai ales dacă vorbim de profesori, de doctori, de polițiști, de oameni care ne formează sau ne decid, într-un fel sau altul, soarta. Închisoarea, recuperarea prejudiciului și reeducarea sunt pași care trebuie făcuți. Justiția trebuie să fie însă dreaptă și echitabilă, să nu ne facă să ne întrebăm de ce mafioții care dau tunuri de milioane primesc o pedeapsă ridicolă, iar cei care fură o pâine, metaforic vorbind, înfundă pușcăriile. Sunt pedepsele echitabile? Poate fi făcut ceva mai mult, mai bine, pentru a avea un act de justiție corect?
Cred că societatea românească are nevoie să pună aceste întrebări (și altele) și cred că specialiștii trebuie să-și expună punctul de vedere. Suntem într-un punct în care românii sunt împărțiți în două tabere: cei care apără justiția cu orice preț, în stradă chiar, și cei care spun că se fac exagerări în actul de justiție. Curios sau nu, ambii au dreptate. Exemplele de la începutul acestui articol sunt dovada că un lucru care poată părea bun se poate dovedi a avea hibe majore.
