Proiectul noului Cod Penal prevede, printre alte noutati, dezincriminarea incestului, atunci cand acesta este savarsit prin consimtamant de catre doua persoane adulte. In schimb, relatia incestuoasa se constituie agravanta in cazul violului sau al violentelor sexuale. Ideea a starnit reactii violent critice din partea bisericii, a organizatiilor civice (indeosebi a celor religioase), a parlamentarilor si, nu in ultimul rand, a mass-media.
Principalul contraargument se sprijina pe profunda imoralitate a relatiei incestuoase. Nu am de gand sa contest caracterul imoral, desi, revazand romanul autobiografic al lui Anaïs Nin, Incest, parca as fi tentat sa o fac. Nici nu cred ca e cazul sa argumentez prin recursul la psihanaliza impotriva definirii ca "act contra naturii". Ceea ce ma deranjeaza in discutiile pe marginea acestui subiect este confuzia dintre legea penala si norma morala, confuzie cu care nu ne intalnim doar in aceasta speta.
Legea penala este menita sa ne apere de acte care ar putea periclita societatea in ansamblul ei – si implicit pe fiecare dintre noi. Nu-l inchidem pe ucigas pentru ca e imoral sa ucizi (ar trebui sa aplicam acelasi tratament si calaului), ci pentru a-l impiedica sa ia si viata altor semeni si – mai ales – pentru a-i descuraja pe cei tentati sa procedeze la fel. Unii spun ca exista in legea penala si o componenta de razbunare – o minima reparatie oferita victimei. La fel procedam cu hotii, cu violatorii, cu cei care abuzeaza de functia publica si asa mai departe.
Asta nu ne impiedica sa-i condamnam in plan moral pe cei care mint, care profita de nestiinta celorlalti, a celor lasi etc. Dar, intr-o societate laica, norma morala nu trebuie automat transformata in lege penala. Exista chiar situatii in care legea penala este indreptata impotriva unora care nu pot fi acuzati de imoralitate (mamei care fura pentru a-si hrani copiii, sotului care ucide amantul sotiei le sunt acordate circumstante atenuante, dar legea penala le este totusi aplicata).
Intr-o asa-zisa dezbatere televizata pe tema incestului ne-a fost prezentat un caz care ar argumenta necesitatea incriminarii. Era vorba de un tata care abuzase sexual in mod repetat de fiica sa, din aceasta relatie rezultand trei copii. La randul meu, cu alt prilej, mi-am exprimat, chiar in aceasta pagina, ingrijorarea fata de proliferarea acestor practici, cu precadere intr-o anumita zona a Romaniei (aceeasi din care provenea si cazul adus acum in discutie). Numai ca ceea ce este monstruos in aceste cazuri este abuzul de forta savarsit impotriva unui minor. Or, dupa cum spuneam, proiectul de Cod Penal inaspreste pedepsele atat in cazul abuzului sexual (adica al violului), cat si in cel al pedofiliei, daca acestea se petrec in conditii de incest. Aberatia incriminarii incestului in sine consta in faptul ca, in speta prezentata, victima insasi fusese si ea condamnata pentru incest (din motive lesne de inteles, nu reclamase la politie constrangerea, iar abuzurile continuasera si dupa trecerea pragului majoratului).
Daca e sa incriminam incestul in sine, chiar consimtit si savarsit de catre doi adulti, ar trebui sa ne intrebam care este pericolul social – altfel spus, cine este victima. Cunosc argumentul, invocat adesea, ca asemenea relatii pot duce, prin procreare, la degenerari genetice; numai ca, abuzand de acest argument, putem ajunge la dezvoltari periculoase, de genul imperecherilor dirijate sau al castrarilor eugenice. Se spune apoi ca dezincriminarea ar duce la proliferarea incestului ca model de comportament. Or, tocmai acesta este rolul normelor morale – de a inhiba comportamentele deviante. Scos din sfera penala, incestul nu devine mai putin imoral.
Ajunsi aici, trebuie sa semnalam adevaratul pericol al confuziei dintre legalitate si moralitate. Atat timp cat intre cele doua notiuni se pune semnul egalului, apare pericolul manifestat in reversul medaliei – tot ce nu este ilegal este moral. Interzice vreo lege ca un fost securist sa devina demnitar al statului si, in plus, sa-i controleze pe cei carora firma la care este actionar le acorda consultanta in probleme de mediu? Ca un alt demnitar sa primeasca o locuinta de serviciu, pe care apoi sa o cumpere la un pret derizoriu? Ca un fost parlamentar sa primeasca o pensie mult mai mare decat suma cu care a contribuit la fondul de pensii? si atunci, daca e legal, ce avem cu ei? De ce le tot aducem prejudicii de imagine?
Se spune ca omul este singura fiinta care dispune de liberul arbitru – de posibilitatea de a alege intre Bine si Rau. Incriminand tot ce consideram a fi imoral, ii rapim acest drept.
