1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialIncepe targuiala pentru deconcentrate

Incepe targuiala pentru deconcentrate

» Astazi incep negocierile dintre PD-L si PSD Constanta pentru conducerea institutiilor publice.

Negocierile pentru con-ducerea institutiilor deconcentrate constantene incep astazi. La PD-L, lucrurile nu sunt tocmai linistite. Presedintele organizatiei judetene, Mircea Banias, se confrunta cu pretentiile unor colegi de filiala, care sustin ca una s-a discutat la Constanta, dar alta lista a ajuns la Bucuresti. Acestia, printre care se numara si cativa primari, nu au pierdut prilejul de a-i atrage atentia acestuia asupra modului in care a fost pus in functia de presedinte cu patru voturi deoarece Bucurestiul se saturase de certurile de la Constanta si nu avea pe cine sa numeasca in aceasta functie.
In vreme ce democrat-liberalii au parut nepregatiti in a spune ceva concret cu privire la negocierile ce vor fi duse, de la social-democrati cu greu a "transpirat" ceva, nestiuindu-se pana acum nici macar componenta comisiei de negociere.
Surse din acest partid sustin ca din comisie nu vor lipsi Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Cristinel Dragomir si Gabi Stan.

Dupa alegerea prefectului, conform algoritmului, pesedistii vor trebui sa aleaga si primul serviciu. Conform acelorasi surse, social-democratii ar prefera conducerea Garzii financiare, renuntand la Directia de finante pe care Radu Mazare, presedintele organizatiei judetene a PSD a nominalizat-o ca prima cea mai probabila optiune.
si in privinta numirii prefectului Constantei sunt voci care sustin ca numirea lui Dragnea la Interne ar fi de natura sa-i dea mai multe sanse lui Liviu Brailoiu de a ocupa o functie de ministru secretar de stat.
Numele vehiculate ca posibili candidati la functia de prefect, in afara lui Liviu Brailoiu, sunt Lucian Balut, fost deputat, Cristinel Dragomir, vicepresedinte al Consiliului Judetean Constanta, Ion Dumitrache si Nicolae Bileca.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă