Aşadar, PNL renunţă la cota unică în programul economic comun cu PSD. Renunţă propunând înlocuirea ei cu un impozit progresiv cu cota maximă de 16%. Deci şi scădere a impozitului, şi renunţare la cota unică. Aparent amândouă partidele câştigă. Doar aparent, pentru că PNL suferă de fapt o înfrângere morală majoră. Ba chiar aş spune că suferă o umilire. Impozitarea muncii în România era deja scăzută pe partea de venituri şi mare pe partea de taxare socială. Reticenţa de a trece (tot) salariul pe cartea de muncă e din cauza taxării sociale (contribuţia salariatului plus a angajatorului). Deci USL propune scăderea a ceva ce e deja mic, ignorând problema reală. De ce fac asta? Pentru că PSD se opune cotei unice din principiu. Adică PSD îşi aplică agenda principială, pe când PNL renunţă la ea.
Opoziţia PSD şi a stângii în general faţă de cota unică se bazează pe două mari minciuni. Genul de minciuni atât de des repetate încât multă lume le ia ca atare, ca adevăruri autoînţelese şi demonstrate matematic. Cele două mari minciuni sunt: 1) prin cota unică bogaţii plătesc acelaşi impozit ca săracii; 2) cota unică e pentru bogaţi. Voi demonta pe rând aceste două mari minciuni propagandistice.
1) Bogaţii plătesc egal cu săracii. Este un neadevăr matematic atât de simplu încât eu mă mir mereu când aud oameni care altfel nu sunt proşti tot repetându-l. Să luăm doi indivizi teoretici: Gigel şi Marcel. Gigel are 10 lei salariu, Marcel are 100. Prin cota unică, Gigel plăteşte 16% din 10 lei, deci 1,6 lei. Marcel plăteşte 16% din 100 de lei, deci 16 lei. Reluăm pentru Costi Rogozanu şi Ion Iliescu: Gigel = 1,6 lei; Marcel = 16 lei. Prin cota unică ei nu plătesc acelaşi impozit, Marcel plăteşte mai mult. Cu cât mai mult? Cu exact atât mai mult cu cât câştigă mai mult. Simplu şi corect. Asta nu e o chestie de interpretare, e matematică de clasa a treia: prin cota unică, „bogaţii” plătesc mai mult la stat decât săracii.
De unde atunci succesul acestei minciuni? Dintr-un artificiu logic. Stânga vrea ca cel care câştigă mai mult să plătească şi un procent mai mare pe ce sare un anumit prag. Care e problema cu abordarea asta? Este ticăloasă. Pur şi simplu pedepseşte munca (cum a ajuns stânga să aibă alergie la muncă?). Stânga pleacă de la o idee haiducească: cu cât câştigi mai mult, cu atât statul are dreptul la un PROCENT mai mare. Este o politică ticăloasă pentru că e bazată nu pe logică, raţiune şi interes, ci pe pura invidie socială. Normal ar fi ca statul să fie interesat ca oamenii să câştige mai mult, deci să plătească mai mulţi bani la stat. Că doar bugetul încasează bani, nu procente, nu?
Dacă statul pune un prag dincolo de care creşte procentul, atunci omul constată că e pedepsit pentru că a muncit mai mult. E o problemă elementară de echitate. De ce plătesc oamenii impozite? Există diverse răspunsuri: pentru că e nevoie de bani la stat, pentru că avem nevoie de servicii publice, pentru că alt¬fel ne arestează etc. Registre diferite. Diferenţa între cota unică (dăm toţi X%) şi taxarea progresivă (din ce ai peste, îţi luăm X + ceva %) nu funcţionează în nici unul dintre registrele de justificare a impozitului. Ce mesaj îi dă statul lui Marcel? De ce vrem impozite de la tine, băi Marcele? Răspunsul stângii progresive: pentru că ai. Taxarea progresivă este un jaf imoral bazat pe o logică haiducească: îţi luăm nu pentru că avem o anumită nevoie, ci pentru că ai. Din simplu resentiment. Este o formă a statului de a ne asmuţi pe unii contra altora.
Cota unică are şi logică socială (câştigi mai mult, plăteşti mai mult) şi respectă şi libertatea primară a individului de a se bucura de roadele muncii sale. Din acest motiv cota unică este un sistem de impozitare pe venit drept şi corect. Afirm asta răspicat pentru că m-am săturat de stângişti agresivi cu moaţe etice, care, de fapt, predică jaful şi haiducia. Şi m-am săturat să-i văd pe pămpălăii de dreapta care sunt mereu în defensivă pe tema asta. Stângiştii îşi arogă aici superioritatea morală: bogaţii să plătească mai mult, să ajutăm săracii. Iar cei care apără cota unică recurg de obicei la argumente pragmatice: e mai uşor de colectat (şi este), creşte colectarea (şi a crescut-o). Da, cota unică e bună şi din aceste motive, dar pe lângă ele are şi o valoare etică în sine.
2) A doua mare minciună din propaganda anti-cota unică: ţine cu bogaţii. Ce înseamnă bogaţi? Stângiştii amestecă mereu categorii logice pentru a prosti lumea. Vorbim aici despre un impozit pe muncă. Deci plătit de oameni care îşi vând forţa de muncă. Pentru ea primesc un salariu. Întrebare simplă pentru analfabeţii de toate orientările politice: bogaţii trăiesc din salariu? Ce salariu au Ţiriac, Patriciu şi Becali? Răspunsul simplu: nu au. Au dividende şi proprietăţi. Care, culmea, sunt subimpozitate în România, dar cu alea PSD-ul nu are nimic.
Bun, deci când vorbim de bogaţi în contextul cotei unice, ne referim la oameni cu salarii peste medie, mari. Până în 2005 cota maximă de venit se aplica în România pe la 350 de euro. Deci, în capul lui Ion Iliescu, un român era bogat şi trebuia jupuit la 350 de euro / lună. Să comparăm suma asta cu cât ar fi scos statul dacă închiria vila de nomenclaturist luată de Iliescu în Primăverii. Putem specula la vreo 3.500 de euro. Avem un socialist care crede că bogat şi bun de jupuit e ăla de câştigă de 10 ori mai puţin decât chiria de piaţă la vila luată de el cu japca de la stat. Da, cam asta e logica stângii în România.
Atacul la cota unică vorbeşte mereu de „bogaţi”. Ca să-şi imagineze lumea burghezo-moşieri şi neo-îmbogăţiţi care plătesc cota unică. Dar ăia nu au salarii, deci li se rupe de cât e impozitul pe salariu. De fapt, când vorbesc despre „bogaţi” în această dezbatere, vechea şi noua stângă îi atacă pe românii care se spetesc cu munca.
Cine câştigă din târgul PNL-PSD? Doar PSD. Şi-a impus obsesia principială. PNL pierde principial şi crede că promovează pragmatismul E o capcană. Dacă impozitul progresiv e OK la 16%, va fi OK şi la mai mult. Viitoare guverne care vor avea nevoie de bani vor zice că vor ca „bogaţii să plătească mai mult decât săracii”. Şi guvernele au mereu nevoie de bani. De ce nu 20% pentru „bogaţi”, oricum e mai puţin decât în Occident. Sau poate 30%. Sau poate… Că aşa e când cifrele se eliberează de etică: începe haiducia.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
