Aproximativ 500 de persoane vor avea posibilitatea, incepand de luna viitoare, sa obtina o calificare intr-unul dintre domeniile solicitate pe piata fortei de munca din judetul Iasi.
Purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi, Elena Toarba, a declarat ca in luna aprilie vor fi organizate 19 cursuri de calificare in cadrul Centrului de Formare Profesionala. Potrivit acesteia, cea mai mare parte a cursurilor au ca scop obtinerea de calificari in domeniul constructiilor pentru meserii precum cele de zidar, pietrar, tencuitor, lucrator finisor pentru constructii, tamplar manual, montator de pereti si plafoane din gips carton sau sudor. De asemenea, AJOFM va organiza cursuri in domeniul agricol, in cel al confectiilor, dar si un curs de contabil si cate unul pentru comunicare in limbile engleza si italiana pentru cei care doresc sa-si diversifice competentele si sa-si creasca sansele de incadrare. somerii inscrisi in baza de date a institutiei pot urma aceste cursuri gratuit, in timp ce salariatii trebuie sa achite intre 450 si 700 de lei.