Un marinar a ajuns la Spitalul Judetean Constanta dupa ce s-a intoxicat cu fum in urma incendiului izbucnit aseara la bordul unei nave aflate in dana 47 a portului Constanta. Directorul Capitaniei Zonale Constanta, Alexandru Mezei, a declarat ca incendiul a izbucnit la una dintre cabinele de la bordul navei Retag, sub pavilionul Republica Moldova, aflata in port pentru reparatii. Din cauza fumului foarte puternic, unul dintre marinari, Ahmet Mohamed Abdumoti, s-a intoxicat cu fum si a fost transportat la spital, iar cel de-al doilea, Mohamed Nasr-Gkaal, s-a intoxicat cu fum dar nu a necesitat internare. Flacarile au distrus cinci cabine, dintre care una a fost mistuita complet de foc, iar alte patru au ars partial. Incendiul a fost stins dupa zece minute de o firma privata din Portul Constanta.
Potrivit lui Alexandru Mezei, nava Retag, in timp ce se indrepta spre port, a solicitat ajutorul autoritatilor portuare pentru a fi remorcata din cauza unei defectiuni aparute la pompa de ulei a navei. Din primele cercetari se pare ca incendiul a izbucnit din cauza unei haine lasate pe caloriferul electric pentru a se usca. Reprezentantii Capitaniei Zonale Constanta au declansat cercetari pentru a stabili cu exactitate imprejurarile izbucnirii incendiului, dar si pentru evaluarea pagubelor.